Încerc să ronțăi în scris un rahat. Nici nu știu din ce parte să-l mușc să nu pută așa de tare. teatrul național cluj din titlu nu e scris greșit fară majuscule. teatrul național cluj, odată cu punerea în scenă a Clovnilor extratereștri, și-a pierdut majusculele, blazonul și cinstea. S-a umplut de rușine. Și de penibil. Iar pe mine… pe mine m-a umplut de greață și de scârbă: mi-e o Greață de mi-e Scârbă!
Cum să pui tu, decident în teatru, sau ce ești, în scenă, pe scena sacră a Teatrului Național, o asemenea aberație, mizând pe faptul că ,,proștii” aplaudă oricum orice le mișcă-n față, fără discriminare valorică și fără discernământ?!
Cum să îl pui tu, pe un actor ca Dan Chiorean, care și-a dat măsura geniului în spectacole ca Artă, cum să îl pui să se scălâmbăie pe scenă, deghizat și vopsit, de nu recunoșteai Chiorean de Ruslan sau de alții?! Cum te lasă sufletul artistic pe tine, să nu îți pui tu în valoare valorile de care dispui, actorii nemaipomeniți și extraordinari, în piese în care ei să poată da măsura geniului lor, în roluri în care să li se vadă fața, mimica, în care să li se audă inflexiunile vocii, în care să le intuim ca spectatori subtilitățile sufletului?! Cum să-i pui să ,,joace” (joace e prea mult spus!) într-o asemenea clovnerie penibilă și stupidă, că-mi era mie rușine de rușinea lor?! Cum să-ți bați joc într-un asemenea hal fără de hal, de spectatorii tăi, care așteaptă de la tine artă, nu rahat cu ochi, nu rahat în ochi, ambalat în clovni extratereștri?!
Mi-e scârbă! În scălâmbăiala din această mizerie puhavă de spectacol nu ar fi meritat să joace nici studenții de la Teatru, anul I, nici cei care au intrat la facultate a patra oară, după ce-au picat de trei ori, de proști făcuți grămadă și de bătuți în cap ce sunt! Dar ditamai Actorii de Mare Calibru și de real geniu artistic!
Nu-mi place să scurm cu bățul în rahat și totuși, preț de vreo două fraze, o voi face, pentru a vă povesti subiectul acestei piese: piesa nu are subiect! Nici predicat! Ada Milea narează ceva. Câteodată narează cântând. Cântănarează! Cântă bine, păcat de vocea ei irosită pe o scenă de doi lei, care a decăzut mai mult decât credeam vreodată că poate decădea! Ada Milea cântănarează ceva, marii actori batjocoriți în clovni țopăie pe scenă.
La un moment dat urcă și-n balcoane, dau cu avioane de hârtie, unul se face că urinează, și urinează zgomotos de vreo patru-cinci ori, fază la care noi, imbecilii de spectatori, ar fi trebuit să râdem. Piș că vine trenul! Trenul valorii acestui teatru a plecat, se pare, de mult din gară, și slabe șanse să mai revină…!
Pe tot parcursul spectacolului, mă cuprindeau fiori reci de adânc dezgust, revoltă și oripilare, din vârful firelor de păr din creștetul capului simțeam furnicăturile de greață cum mi se prelingeau în jos, pe coloană, pentru a se termina acolo unde se termină coloana și unde începea să mă doară atât de tare de această piesă, sau ce-a fost, încât îmi venea să mă ridic pur și simplu în picioare și să plec. Totuși, am stat (rezistând stoic) până la sfârșit, pentru ca să vă pot povesti…
Piesa pe momentele subiectului
În expozițiunea piesei, Ada Milea cântănarează, iar clovnii se scălâmbăie.
În intrigă, Ada Milea cântănarează, iar clovii se scălâmbăie.
În desfășurarea acțiunii, Ada Milea cântănarează, iar clovnii se scălâmbăie.
În punctul culminant, Ada Milea cântănarează, iar clovnii se scălâmbăie. Cred că aici e și faza cu piș-piș! Ăsta trebuie să fie punctul culminant al spectacolului, momentul lui de forță!
În deznodământul piesei, Ada Milea cântănarează, iar clovnii se scălâmbăie.
Actorii vin pe scenă. Clovneria e gata. Aplauze furtunoase! Ropote de aplauze! Bravo, domnilor! Și doamnelor! Ați decăzut, nici mai mult, nici mai puțin, decât la cea mai de jos limită la care se poate decădea. Bravo! Aplauze! Ropote de aplauze!
P.S. Ar trebui să le fie rușine pentru acest rușinos spectacol nu clovnilor, ci clovnilor din spatele clovnilor!
