Universitarul clujean Ciprian Mihali, cadru didactic la UBB și fost ambasador, a reacționat după ce a citit raportul Comisiei de Etică a universității unde predă referitor la teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. ”Scriu aceste rânduri după ce am citit raportul Comisiei de Etică a universității mele privitor la teza de doctorat a ministrului Lucian Bode Și le scriu cu o infinită tristețe și cu multă amărăciune, observând efortul pe care membrii acestei comisii îl fac pentru a spune în același timp că acest doctorat este și nu este un plagiat.”
”În mai multe rânduri, comunicatul comisiei face afirmații explicite privitoare la existența unui plagiat și îi îndeamnă pe cei care vor să continue cercetarea cazului să se adreseze unor instanțe superioare, bunăoară CNATCDU.
E ca și cum neputând spune mai mult, ne trage cu ochiul complice și ne îndeamnă să fim noi mai curajoși decât ea. Dar, de asemenea, aceeași comisie se ferește să emită un verdict și construiește un joc necredibil de argumente, care fac un foarte mare rău universității și eticii universitare.
Urmărind acest balet schimonosit, încerc să mă gândesc cât de mare trebuie să fie totuși presiunea instituțiilor de forță asupra lumii academice din România astfel încât să fii nevoit să dai asemenea răspunsuri rabinice și presărate cu atâtea sofisme.
Și mai este ceva, care descrie totuși în acest comunicat celălalt mare rău făcut universității de aceia care au atras-o în mocirla doctoratelor închipuite. Iar acest rău e provocat de bătaia de joc în care sunt construite asemenea teze de doctorat: trec și peste gluma sinistră cu „erorile de citare”, o expresie atât de dragă lui Sorin Cîmpeanu și prietenilor lui plagiatori.
Nu mai e nimeni atât de naiv să creadă că, vai, un doctorand bine intenționat face „erori de citare” atunci când habar nu are să scrie un text în limba română și atunci preferă să îl copieze”, a spus Mihali.
Semnalări din raport
1. „Probleme de limbaj ale tezei: majoritatea figurilor sunt scanări în engleză fără explicații în română”;
2. „Citări incomplete care nu pot fi verificate”;
3. „Multe din link-urile inserate în notele de subsol nu pot fi accesate pentru verificare, fiind incomplet citate”;
4. „Nu este adecvat sa se preia in teze de doctorat sau alte publicații un volum mare de text din alte lucrări, fără o justificare clară si un control al dreptului de copyright”.
”După ce indică aceste grave încălcări ale practicii doctorale, comisia mângâie pe creștet Școala doctorală și îi face niște recomandări ca să fie bine, nu cumva să fie rău.
Ca și cum membrii acelei școli doctorale, toți profesori unul și unul, ar trebui să afle abia acum la ce sunt bune ghilimelele într-o teză de doctorat sau care este rolul unei comisii doctorale.
Nici nu mai contează dacă Bode a plagiat sau nu
Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că aproape nici nu mai contează dacă Lucian Bode a plagiat sau nu.
Acele patru semnalări demonstrează singure lipsa crasă de preocupare a conducătorului de doctorat și a comisiei doctorale față de calitatea tezei. Demonstrează că interesul lor nu este ca doctorandul să realizeze o cercetare după standardele minimale ale oricărei cercetări, ci este acela de a vârî cât mai repede cu putință o diplomă în buzunarul unui proaspăt doctor care oricum nu are nicio treabă cu cercetarea, dar se va folosi de patalamaua dată de universitate în alte scopuri.
Demonstrează că onor conducătorul de doctorat nu are absolut nicio grijă privitoare la prestigiul universității, ci se gândește cum să ajute mai bine instituții exterioare ei și, de ce nu, să-și facă un rost, o pilă, o relație și acolo.
De altfel, exact acest argument dezastruos a fost folosit pentru doctoranzii din afara lumii academice: „mai închidem ochii, mai lăsăm de la noi, că oricum nu va face carieră în universitate, că are nevoie de diplomă în altă parte”. Exact în acest fel s-a ruinat în ultimii douăzeci de ani bruma de credibilitate a universității românești: prin complicitatea cu tot felul de instituții, mai ales cu instituțiile de forță, care și-au trimis tot felul de ofițeri să predea în universități, în loc ca ei înșiși să se instruiască după toate exigențele lumii academice.
Criză în universitate
Asta face ca universitatea să se afle azi într-o criză teribilă: și anume că pe traseul care duce de la decizia de acceptare la doctorat a unor indivizi care abia știu să scrie și să vorbească – decizie care e mereu aceea a unei comisii, nu a unei singure persoane – trecând prin toate examenele doctorale simulate sau chiar neținute, dar bifate pe hârtie, până la acordarea cu mare fast a titlului de doctor în cadrul unor ceremonii scurte și absolut consensuale, în care toată lumea aduce elogii deșănțate genialului doctorand, și care sunt urmate de niște mese pantagruelice, în care se bea și se mănâncă mai abitir ca la nuntă – – ei bine, pe acest traseu se pierde pas cu pas orice respect pentru valori și integritate.
Așa am ajuns să avem azi 70.000 de doctorate, prin acest lanț nesfârșit de complicități și compromisuri, care afectează azi nu doar integritatea universităților, ci și busola etică a întregii societăți.
Ciucă, Bode, Cîmpeanu, Licu, probabil mulți alții, sunt oamenii care ajung astăzi să ia cele mai importante decizii pentru noi, care se ocupă de siguranța noastră și a țării, dar au ajuns în postura de a lua asemenea decizii pentru că în amonte niște universitari și-au bătut joc de misiunea lor și au încălcat toate regulile care prezidează viața universitară și comunitatea cercetătorilor”, a conchis Mihali.
Emilia Șercan: UBB a picat testul de integritate privind doctoratul lui Lucian Bode. Decizia Comisiei de Etică, una POLITICĂ
Jurnalista Emilia Șercan, cea care a declanșat o campanie de expunere a doctoratelor plagiate, susține, cu regret, că Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) Ckujh-Napoca a picat testul de integritate și transparență în privința analizei tezei lui dr. Lucian Bode. ”Decizia Comisiei de Etică este una politică: a fost împachetată astfel încât să îi salveze imaginea publică ministrului liberal Lucian Bode și coordonatorului său de doctorat, rectorul Academiei SRI, dar și pentru a nu da satisfacție USR. Cu alte cuvinte, decizia UBB a ales să împace și capra, și varza”, susține Emilia Șercan.
Aceasta a prezentat și câteva observații pe scurt, promițând că, în viitor, va reveni cu un text de presă în care va explica problemele din verdictul dat în cazul tezei lui dr. Bode, dar și ale tezei.
1. Teza de doctorat nu a fost analizată integral de către Comisia de Etică a UBB, care a verificat strict abaterile sesizate de USR.
Teza putea fi analizată integral și trebuia analizată integral din cel puțin două motive:*(1) exista o cerere explicită a conducătorului de doctorat a lui dr. Bode, prof. Adrian Ivan;*(2) într-o chestiune de interes public, controversată, universitatea avea obligația publică, academică și morală de-a își apăra reputația, chiar și cu prețul unei decizii dureroase.
2. Paragraful indicat în hotărâre ca fiind “eroare de citare” este un plagiat prin traducere din limba engleză. E adevărat că autorul din nota de subsol este indicat greșit, dar asta nu schimbă faptul că acel paragraf este plagiat.
3. În cazul punctelor 2 – 4 din hotărâre se specifică, în mod repetat, următoarele: „[…] nu rezultă însă cu certitudine dacă plagiatul pe fragmentele identificate a fost intenționat sau a derivat din necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare”.
Să le luăm pe rând:(a) Intenția de a plagia nu poate fi stabilită ca urmare a analizei unui text, iar bunele practici internaționale în materie de evaluare a plagiatului nu iau în calcul intenția sau lipsa ei.
(b) “Necunoașterea tehnicilor de citare” – această formulare, invocată de 4 (patru) ori în hotărâre, este un nonsens raportat la teza lui dr. Bode.
Când într-o teză ai zeci de citate corecte, cu ghilimele și indicarea autorului, cum e cazul tezei lui dr. Bode, NU poți să afirmi că autorul – dr. Bode sau cine i-o fi scris-o – nu a cunoscut tehnicile de citare.
Nu poți, ca membru al Comisiei, să observi în teză zeci de citări corecte, cu ghilimele și atribuire, iar pentru situațiile identificate ca plagiate să invoci “necunoașterea tehnicilor de citare”.
Dincolo de aceste observații, mai e una, importantă, care pleacă de la o declarație pe care prof. Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, a dat-o jurnalistei Anca Grădinaru de la Europa FM.
Prof. Dacian Dragoș, pe care de altfel îl apreciez, a afirmat că „[…] nu ai cum să analizezi întreaga lucrare pentru că […] n-ai cum să găsești surse pe care softul anti-plagiat nu le identifică. Ar fi o muncă titanică fiecare teză să o analizezi așa, nu există capacitate pentru așa ceva”.
De șapte ani de zile, de când verific teze de doctorat, în foarte puține situații m-am folosit de softul anti-plagiat – și cu toate acestea am găsit întotdeauna surse în zeci de teze, cărți, articole etc.Prof. Dragoș a continuat declarația referitoare la munca titanică astfel: „[…] este imposibil pentru că trebuie să ai o bănuială că s-a copiat un text de undeva, n-ai cum să cauți fiecare text, fiecare propoziție, adică nu ai cu să faci lucrul acesta […]”.
Dovezile de plagiat descoperite de mine în acest șapte ani le-am făcut fără să am vreo bănuială „că s-a copiat de undeva” și fără să am drept premisă de verificare vreo “sesizare scrisă”.
Eu declarația prof. Dragoș o văd ca pe o recunoaștere publică involuntară a complexității muncii de analiză a unei teze de doctorat – și, în consecință, a trudei pe care o universitate de top trebuie să și-o asume pentru a respecta normele de integritate, propria reputație și propriile principii.
Concluzia: de șapte ani fac o muncă titanică și imposibilă.
Titanică e, dar nu imposibilă.
E posibilă. Condiția este să alegi între capră și varză, nu să-ți propui să le împaci”, susține Emilia Șercan.