Bătrânii României sunt pensionari de mâna a doua, nu ca șmecherașii României din ”securicii”, miliții, procuraturi, judecătorii și alte servicii făcute statului interlop roman, pensionari de mâna întâi, încă din fragedă pruncie și cu toate sporurile de osânză trecute la ultimul salariu, să ia în pensie maim ult ca în viața activă.
Americanii și vest-europenii fac croaziere în jurul lumii după pensie, românii fac croazieră ăntre farmacii și spitale, la limita supraviețuirii.
Cum arată viața după pensionare pentru cei care au muncit o viaţă, conştiincioşi, dând totul în aşa fel încât să se poată uita liniştiţi în oglindă şi dormi la fel de liniştiţi?
Trist, extrem de trist.
Ieșirea din câmpul muncii înseamnă de cele mai multe ori intrarea în jungle luptei continue pentru supraviețuire în cazul pensionarilor din România. Cum este să te trezești în fiecare dimineață și să te întrebi: cine vine mai întâi, factura, moartea sau poştaşul cu pensia?
Cât bun simţ din partea celor care ne-au guvernat după 1989 se regăseşte în valoarea pensiilor acestor oameni, în calitatea serviciilor care li se oferă prin intermediul statului și câtă protecție în fața companiilor de apă-curent-gaz care îi spoliază cu factura?
Ce aș putea spune, să fie și decent, despre pensionarii obligaţi să trăiască ”decent” cu pensii de de mizerie, la vârste din ce în ce mai înaintate de ieșit la pensie, în timp ce organele represive ale statului se pensionează, gingaș, de pe la 40 de ani (că le pute piciorul de la moletieră)… Despre românii care au fost devalizați şi prădați de către ”pensionarii” regimului communist: banditește, pe față, atunci când aceștia și-au însușit, în folos personal, așa-zisa “avere a întregului popor”, apoi ne-au lăsat în paza și apărarea progeniturilor lor rapace?
Gaura din buzunarele noastre este infinit mai mare decât decupajul din steagul Revoluţiei din Decembrie 1989.
România ocupa locul 6, în condițiile în care Letonia, Croația, Slovacia, Grecia sau Bulgaria erau considerate mai amărâte. Cu toate acestea, în statele enumerate, pensionarii nu s-au obișnuit să rabde de foame, nu fac frigul în case și nici nu trăiesc de pe o zi pe alta, în ciuda taxelor și impozitelor plătite atât timp cât s-au aflat în câmpul muncii.
În România, o pensie medie a ajuns în primul trimestru al anului la 1.846 de lei, adică aproape 370 de euro. Mai grav este că mulți dintre pensionarii noștri au lucrat întreaga viață sau perioade lungi în agricultură, domeniu unde, vă rugăm să vă așezați, pensia medie este de 508 lei. Adică 101 euro!
Din suta de euro pe care o aduce poștașul, pensionarii români trebuie să trăiască o lună de zile. Evident, primul lucru pe care îl au de făcut este să-și achite utilitățile. Apoi, hrană, apă și datorii, atât cât o vrea Bunul Dumnezeu. Nici nu mai poate fi vorba de altceva.
Asta în timp ce serviciile sociale şi sanitare, de care ar fi trebuit să beneficiem au fost distruse sistematic. Pe vremea mult prea vorbărețului Adrian Năstase, pensionarii erau abandonaţi din Ambulanţe cu perfuzia în venă la câte un colţ de stradă, ajungeau să se stropească cu benzină şi să-şi dea foc din disperare, ori să se calce în picioare la cozi la aspirină.
Pe vremea Prim Voiajorului Patriei și a ”guvernelor sale”, bolnavii ard de vii în spitale.
Mă mir că nimeni nu a avut ideea să boteze un cimitir ”Palatul Victoria”…
Anii de “tranziție” fără de sfârșit ne-au călit: jumătate din an, românii se zgribulesc din cauza climei, cealată din cauza preţurilor. Așa de sărăciți sufletește am ajuns încât nici măcar Sărbătorile nu stau sub semnul omeniei: în preajma acestora întrebarea nu este ce pui pe masă, ci ce se scumpeşte mai întâi: mâncarea sau gazul și lumina? Când afli răspunsul, îţi stabileşti priorităţile: dai întâietate oului de Paşte, fripturii de Crăciun, sau plăţii facturii la căldură sau la curentul electric.
Astfel de dileme nu le au și nu le-au avut însă cei care au pornit pe drumul guvernărilor post-decembriste ”săraci şi cinstiţi”, şi s-au întors acasă putrezi şi/de bogaţi.
Ţara în care statul deţine prea multe proprietăţi este condamnată la jaf şi corupţie – că nu e uger mai generos şi mai uşor de morfolit ca ugerul bugetului. Politicienii sunt dispuși să ne cheltuie banii și să se împrumute nelimitat, în contul nostru și al viitorului copiilor noștri – nu au opritor.
De aceea libertatea Statului de a dispune de viitorul nostru trebuie limitată prin Constituție.
Populismul economic trebuie stopat.
Cu cât statul este mai sărac în proprietăţi și servicii, cu atât cetăţeanul contribuabil este mai bogat şi trăieşte mai bine.
Să știți că există ţări în care, odată ieşit la pensie, de exemplu, începi să te gândeşti la ce parte a lumii vrei să colinzi. Începi o nouă viaţă, nu stai şi numeri zilele ce ţi-au mai rămas şi faci pariuri: cine vine mai întâi – factura, moartea sau poştaşul cu pensia?
Iar pensionarii din acele țări nu sunt jigodiile care au frecat-o represiv la stat, în poziție de drepți, pentru osul succulent în plus, ci oameni obișnuiți. Obișnuiți să nu-și bată propriul stat joc de ei.