Tin in minte textul asta de multa vreme, dar deja imi iese revolta prin esofag, ca un exercitiu de regurgitare ce impune o detoxifiere. M-am saturat pana peste cap sa aud in stanga si in dreapta de ani de zile cum oameni de afaceri importanti ai Clujului, arhitecti ce au construit super chestii pentru acest oras, stau smirna in fata lui Virgil Pop, „consilier superior” la Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Cluj.
Acest nene a ajuns sa ii sperie pe agentii economici mai rau ca ANAF-ul, el este in sine si prin sine si intru sine un monument sacrosanct (dar care ar avea si el nevoie de o renovare). E rasfatat ca un adagio dintr-o partitura de Ciprian Porumbescu, schimbator ca o uvertura de Beethoven, superior ca un functionar de la Curtea de Conturi, lipsit de cuvant ca un primar de Cluj, el este Dumnezeu, Tatal si Fiul modificarilor aduse cladirilor de patrimoniu, treime ce se transforma in unime in propria sa persoana, el este intruchiparea soioasa a lui NU, este razbunator ca un copil cu pampersul plin ce vrea sa intre in bazinul olimpic, el este Virgil Pop.
De 25 de ani face asta. Pe la el trebuie sa treaca orice propunere de refacere/renovare/modificare a cladirilor din Centru. In 25 de ani, i-a nenorocit pe multi dintre oamenii de afaceri care vroiau sa faca lucruri bune pentru oras, printre care, de exemplu, refacerea unor cladiri haladite de vreme. Virgil Pop este, pe langa criza, motivul principal pentru care Centrul Clujului arata ca dupa razboi:
– s-a opus unor proiecte fascinante si inovatoare de design, iar oameni de afaceri bogati ai Clujului, care ar fi avut piticul sa investeasca bani in asa ceva, au renuntat
– este un ipocrit sadea, caci s-a legat de blocul lui Tise, dar la huiduma lui Iosif Pop nu l-am vazut verbalizand
– este un las profesional, se leaga de toti cei ce vor sa renoveze cladirile din centru pentru diverse business-uri (in special pe domeniul horeca: bistrouri, cafenele, spatii neconventionale), dar nu ii auzi gura in ceea ce priveste cladirile din centru detinute de persoane fizice ce au depasit de mult stadiul ruinei si stau sa pice. Curios, Virgiluc este tare coios cu unii, dar cu altii, de exemplu, cu patronii bombelor de magazine din spate de la central, unii sirieni, altii romani, n-a avut nici un diferend. Hm, de ce oare?
– este un om razbunator, fiindca ii tine minte pe cei ce trec de capul lui cand sunt refuzati pe nedrept si care isi cauta dreptatea la Bucuresti (si si-o obtin), iar cand mai au nevoie de avize de la Patrimoniu, le refuza cu tupeu semnarea documentelor.
Acest om e un cancer pentru dezvoltarea urbana a Clujului. Un om care arunca la cos planse minunate facute de cei mai buni arhitecti ai Clujului, pe motiv ca lui nu ii place un detaliu, un om mic si, in fapt, incompetent, care lasa centrul Clujului sa se umple de firme luminoase si abtibilde pe frontispiciile magazinelor de second hand sau de pacanele. Pe Calin Tiplea, patronul de la Muura si Nuka, care o fi nascut la tara, dar nu se poate spune ca nu are simt estetic sau ca si-a batut joc vreodata de calitatea produselor sau serviciilor sale, l-a frecat cu Vertigo de l-a innebunit. Iar Vertigo a fost o mare inovatie de design la momentul lansarii.
Ce vreau sa va spun este ca pentru Virgil Pop toti cei ce vor sa refaca o cladire veche sunt din start niste idioti. Doar el le stie pe toate.
Baracca, Napoca 15, Muura, Nuka, Toulouse, Arts, Camino, Cabinet de Vin et Cocotte sunt toate exemple clar ca cel prost e Virgil Pop. Aceste exemple ne arata ca s-a nascut o generatie de antreprenori care nu mai da cu bidineaua interiorul localului intr-un rosu tipator de pizzerie, acesti oameni lucreaza cu designeri, isi cumpara mobilier interior si materiale de constructie din Occident, adica, frate, nu poti sa spui despre oamenii astia ca-s niste panglicari ce vor sa distruga!
Virgil Pop trebuie sa dispara. A ajuns de prea multa vreme intr-un hal de ingamfare sora cu schizofrenia morala.
In 1999, aveam vreo 20 de ani, si incercam sa ii propun marelui Caramitru, atunci Ministrul Culturii, un proiect cultural minion, dar care imi parea mie ca o sa revolutioneze lumea. Alti ani, sangele era mai fierbinte! Dar Caramitru, poate si pentru ca eram ziarist, dar, de fapt, fiindca asa era el, un om tare amabil si fara aere, m-a invitat la el, la minister, la Bucuresti, sa ii descriu proiectul. Tin minte si acum emotia care m-a curprins, era prima oara pentru mine, jurnalist de provincie cand intram intr-un minister. Emotiile mi-au trecut si au fost inlocuite de altele, si mai mari, cand am vazut ca actorul pe care il respectam atat si il vazusem doar la televizor, acum ministru, imi intinde o mana calda, imi pune in fata o cafea si ma asculta cu toata deschiderea.
La un moment dat, in cabinet intra o doamna si ii reaminteste lui Caramitru „de situatia de la Cluj”. „Aha, da, o sa il sun chiar acum pe domnul Virgil Pop”, a spus marele actor care parea sa stie nu numai numele responsabilului de la Patrimoniu, dar si ca de el depinde rezolvarea problemei pe care el o avea pe masa.
„Ma scuzati”, imi zice, „uitati, la Clujul dumneavoastra sun acuma, am o problema mica de rezolvat”. Ministrul Culturii il suna pe Virgil Pop. L-a prins dupa cateva minute de asteptare, pe telefonul fix (azi, Virgil Pop se comporta la fel, nu raspunde decat rar pe fix si niciodata pe mobil). Era pe speaker convorbirea.
– Va salut, domnule Virgil Pop. De la ministerul Culturii va deranjez, sunt Caramitru.
– Cine?
– Caramitru, Ion Caramitru.
– Asa, si ce doriti?
– Nu va sun in calitate de ministru, ci de om de cultura, va sun pentru obiectivul X. Domnule Pop, am vazut si eu planurile respinse de dumneavoastra, oamenii aceea s-au straduit sa il ia pe cel mai bun arhitect din Bucuresti, nu si-au batut joc de lucrare, haideti sa gasim o rezolvare, e pacat, oamenii astia nu au decat intentii bune.
– Ceeee? Imi spui dumneata cum sa imi fac treaba? Nu puteai sa ramai actor? Crezi ca daca esti ministru ma impresionezi? Eu sunt seful aici si gata!”
Si a inchis telefonul.
Rusinati de tarania de Savadisla a lui Pop, am continuat discutia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Stiti ce este cel mai ingrijorator la acest nene sugrumat de ura si frustrari? Ca este lipsit de cele doua elemente ESENTIALE pe care un om cu functia asta ar trebui sa le aiba: sa aiba experienta si sa fi fost umblat prin lume.
Nea Virgil Pop, in ciuda gradelor universitare, este doctor si alea alea alea, ca ditamai arhitect, este artistul fara opera. Experienta in proiectare de super cladiri? Zero. Lucrari arhitecturale relevante, puse in practica? Mai putine ca ale unui tractorist din Manastireni. Virgil Pop este un batalau, personajul din sat care bate din gura despre orice, numai ca sa isi dea importanta (nasol e ca si are aceasta importanta, caci avizele el le semneaza).
Umblat prin lume? Nea Virgil Pop? Hahaha, ce gluma buna. Pijamaua mea cu ratuste de care nu ma despart de la 18 ani a vazut pana acum zeci de tari si ii da clasa lui nea Virgil.
Mai rau, nea Virgil, ca orice comunistoid cu ochelari de asin, are boala pe toti cei care, in cadrul sedintelor de la Patrimoniu, indraznesc sa isi sustina lucrarile cu exemple din Viena sau Budapesta. Ce dracu, domnilor, Viena? Ala e oras? Pe nea Virgil il enerveaza orice proiect in care este pomenita Viena, capitala Imperiului. Probabil, din punctul lui de vedere, Viena e un soi de Crangasi.
Daca era Virgil Pop sef la patrimoniu pe vremea Imperiului, nu construiau papagalii aia de Habsburgi nimic!
Si mai trist e ca acest personaj sinistru isi bate joc de arhitecti si agentii economici. Fiecare dintre ei il consulta pe Pop, stiind cat e de capricios, pe teren, la fata locului, cu mult inainte de sedina de la Patrimoniu, incercand sa obtina in avans o pre-opinie despre ce vor sa faca. Culmea, de multe ori, Virgil Pop le zice arhitectilor ca este de acord cu ideea X sau cu modificarea Y, oamenii lucreaza trei-patru luni pe o plansa, consuma timp, bani si resurse, si cand sa mearga la avizare, Virgil Pop le respinge totul. Adica si ideile pe care le aprobase verbal deja. Asta e deja tiganie.
Desigur, mai sunt momente, foarte rare, cand Inalt Prea Grosolania Sa Virgil Pop, alintat cu apelativul „Tzutzu”, lipseste din oras sau de la vreo sedinta a Comisiei de Monumente! Si atunci, unii dintre naivii care au lucrari spre aprobare cred ca l-au prins pe Dumnezeu de picior. Dar, vai! Ce se mai inseala! Nici Dumnezeu nu poate renova in Centru fara sa stie Tzutzu!
Si, daca printr-o minune arhiereasca, in absenta lui Tzutzu, Comisia decide sa aprobe vreun proiect, e ghinion mare, caci semnarea actelor finale tot de Tzutzu depinde care, in 99 la suta dintre cazuri, refuza sa le semneze.
Tzutzule draga, o sa iti spun eu ce gandesc altii despre tine si nu au curajul sa o faca (fiindca sunt niste lasi): esti un sofer de tir al arhitecturii clujene, o punga de borhot moral in calea dezvoltarii Clujului, un om anti-business, un retrograd.
Poate ca pe altii ii impresionezi cu alura ta de postavar al artei arhitecturii, pe mine, chiar deloc.
Ii rog pe arhitectii si agentii economici ai Clujului sa nu se mai teama, sa nu mai legitimeze imaginea de supradictator a acestui functionar neica-nimeni. Va rog, nu va mai lasati santajati de gandul ca vi-l puneti pe Virgil Pop in cap si sa nu o sa va mai aprobe nimic de acum inainte. Stiti de ce?
Nu pentru ca o sa va apar eu ca un Superman al Clujului, ci pentru ca sunteti niste oameni demni, cu realizari si cu bani, oameni ce ar trebui sa se curete de frica asta comunistoida de autoritate, de dependenta asta pentru abuz administrativ.
Suntem in 2015, dragi arhitecti, dragi investitori, fiti barbati, fiti liberi, nu mai suntem pe vremea lui Ceausescu sa ne cacam pe noi in fata unui pinguin birocrat ce este IN SLUJBA NOASTRA, nu invers.
Nu va mai temeti de Virgil Pop, dati-l in vileag, bateti-va cu ocosenia lui stupida! Si daca sunteti nedreptatiti de el, sunati-ma. Am mare experienta la strivit gandaci autosuficienti marcati de frustrari din copilarie si care isi bat joc de oameni fara motiv.