Politica

Cine ii inlocuieste in Consiliul Local pe Adrian Popa si Ovidiu Turdean

In urma demisiei consilierilor alesi pe listele PDL Adrian Popa si Ovidiu Turdean la finele anului trecut, forul local va avea doi membri noi. Acestia vor fi validati in sedinta din aceasta luna a Consiliului Local.

Liderul PDL Cluj Daniel Buda a precizat ca potrivit listei vor intra in Consiliul Local Loredana Pop si Horea Florea.

“Urmeaza sa am o discutie cu ei si sa vedem daca accepta, daca ii validam pe ei sau nu. Loredana Pop doreste, nu stiu care este situatia domnului Horea Florea”, a aratat Buda.

Loredana Pop este avocat al Baroului Cluj din 3 decembrie 2013. A fost asistenta deputatului PDL Daniel Buda si s-a remarcat prin faptul ca a fost in centrul unui scandal intre TSD si Radu Moisin. In 2011 Moisin a fost acuzat de tineretul social-democrat ca ar fi favorizat-o pe Pop, iubita lui, in primirea unui apartament ANL.

Sursa foto: ziuadecj.ro

Horea Florea a fost consilier local din partea PNL in mandatul 2004-2008, apoi in martie 2008 a migrat in tabara PDL. La alegerile din 2012 nu a mai prins un scaun in forul local. Despre inginerul Florea a scris presa in 2007 ca ar fi fost implicat intr-o afacere imobiliara pe strada Cehoslovaciei prin furnizarea de materiale de constructii printr-o societate omisa din declaratia de avere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *