Analiza

Cine domina piata clujeana din perspectiva clientilor pe care-i au firmele de HR

Serviciile de recrutare au devenit un must, o necesitate intr-un oras precum e Cluj-Napoca. Tocmai de aceea, de la firme de IT, la companiile de retail, de la call-centere la cele specializate pe domeniul administrativ, exista constant oferte de joburi. In cautarea viitorilor angajati, un rol important il au firmele de resurse umane din oras. Ziar de Cluj a contactat cativa reprezentanti ai acestor firme pentru a face o analiza de ansamblu asupra pietei clujene. De departe, cei mai frecventi clienti ai acestor firme vin din industria IT, urmati indeaproape de firmele de vanzari si de cele active in plan administrativ. Cu toate ca cele mai dinamice din acest punct de vedere sunt firmele de IT, ele se confrunta si cu cel mai mare decalaj cerere-oferta, intrucat facultatile de profil scot prea putini specialisti raportat la numarul de pozitii scoase de firme.

Sursa Foto: venturesafrica.com

Industria IT, in fruntea tuturor

Odata cu dezvoltarea industriei IT, mai ales, dar si cu dezvoltarea administratiei sau a comertului, firmele de HR au inceput sa creasca si ele, devenind un soi de mana dreapta in materie de selectare a viitorilor angajati. In Cluj activeaza firme de HR precum Agora Consulting, Artwin Consulting, Hink, Hummark, Integra si altele. Dupa o discutie cu reprezentanti ai acestora, se observa ca trendul general e inca in mainile pietei de IT si o sa ramana aici o vreme. De exemplu si cei de la firma Agora Consulting spun ca majoritatea recrutarilor tin de domeniul IT, oferind, uneori, consultanta si pentru fabrici sau firme de distributie. 

„Noi facem in special recrutari pe domeniul IT. Insa variaza, desfasuram recrutari la nivel local si avem o divizie care ofera consultanta de  profil de la fabrici la firme de distributie. Procesul de selectie a candidatilor dureaza in medie aproximativ patru saptamani. In functie de nivelul de calitate sau de specificul jobului, cei mai multi candidati sunt pe Posturi de Entry Level. Ca domenii, in zona de secretariat administrativ, acesta este un field care ajunge si la 100 de aplicanti. Cel mai dificil este sa separi recrutarea de selectie in situatia in care nu avem candidati si se pune accent pe partea de recrutare, e dificil sa ajungi la oamenii cheie, la acei putin oameni care indeplinesc cerintele. In situatiile in care avem mai multi candidati, evident, si procesul de selectie dureaza ceva mai mult. In ceea ce priveste calitatile pe care trebuie sa le aiba, acestea le analizam in functie de Hard skills si soft skills. In prima categorie intra abilitatile tehnice, coordonarile tehnice, cunostintele si experienta concreta, iar cele soft se refera la atitudine si motivatie. Consideram ca acestea sunt cele mai importante, sa aiba o atitudine potrivita, pozitiva, proactiva putem sa zicem. Totodata sa aiba si initiatiativa, sa nu se sperie de task-uri noi. Motivatia e bine sa fie intrinseca, e bine ca activitatea in sine sa fie perceputa ca o recompensa de catre candidat”, explica Mihaly Vajda, coordonator recrutari la firma de HR Agora Consulting. 

Totodata, si reprezentantii firmei Artwin Consulting informeaza ca cele mai multe solicitari vin din partea firmelor de IT, pe locul doi aflandu-se cele de call center. Cu toate acestea, la nivelul cerere-oferta, exista niste discrepante. In zona de IT acestea sunt cauzate de faptul ca exista putini candidati sau absolventi de profil vizavi de viteza cu care se dezvolta aceasta industrie. Pe cand, in zona de BPO (business process outsourcing) exista un deficit in materie de specialisti in limbi straine. 

„Artwin are clienti din domeniul IT, industrial si BPO. Zona cea mai mare de cereri e ocupata de domeniul de IT, urmat de BPO, limbile straine. Durata procesului de selectie depinde de specificul pozitiei in cauza, astfel incat, acesta poate varia de la doua saptamani pana la doua-trei luni, in cazul pozitiilor foarte nisate. In ceea ce priveste competitia la nivel de candidati, aici exista un decalaj foarte mare intre cerere si oferta de munca. De exemplu, in domeniul IT sunt foarte multe cereri, foarte multe locuri libere si putini candidati, pe cand, in domeniul financiar-bancar, situatia e inversa. Iarasi multi candidati nu cunosc foarte bine limbile straine si e mai greu de schimbat un loc de munca. Cu toate ca tot mai multi studenti se indreapta inspre facultatile de IT, numarul lor nu este suficient, intrucat e o cerere foarte mare in partea sectorului. In Romania se dezvolta tot mai multe proiecte in cadrul acestei industrii si cei selectati trebuie sa aiba un nivel avansat de engleza”, informeaza Monica Soare, Manager Partner in cadrul firmei Artwin Consulting.

In IT, calitatile principale tin, in principal, de competentele tehnice ale candidatului. Dincolo de asta, calitatile generale pe care le cauta un angajator vizeaza, de asemenea, motivatia si flexibilitatea viitorului angajat, precum si disponibilitatea lui de a invata lucruri noi, completeaza Monica Soare.

Sursa Foto: almhr.com

Lupta pentru locul doi se da intre call centers si firmele de vanzari

Dincolo de giganta industrie IT, si domeniul vanzarilor continua sa se extinda, reprezentantii firmei de HR, Hink, confirmand faptul ca au multe cereri din partea acestora. In paralel, la nivelul orasului, se cauta foarte multi candidati pentru posturi ce presupun munca de birou si secretariat. In plus, si echipa Hink se confrunta cu un numar mic de candidati cand vine vorba de un job in IT.

„Noi recrutam foarte mult pe partea de vanzari, pentru ca avem un client care e stabil pe zona aceasta. Dar, se cauta la fel de mult oameni pentru munca de birou, mult pe secretariat si, la fel, pe IT. In aceasta industre se cauta mult, insa acolo e si mai greu de gasit oameni. Depinde de cerintele fiecarui post, de ceea ce isi doreste clientul de la candidatii sai”, spune Dana Muresan, manager Resurse Umane in cadrul firmei de HR, Hink.

Totodata, in ceea ce priveste procesul de recrutare, firma se diferentiaza putin de celelalte doua in ceea ce priveste calitatile cautate la un candidat. In timp ce unii pun mai mult accentul pe experienta si cunostintele acumulate printr-un job sau prin proiecte anterioare, cei de la Hink urmaresc, mai intai, motivatia celui care candideaza. Astfel, ei doresc sa ofere o sansa in special celor care sunt proaspat absolventi. 

„Noi nu ne axam foarte mult, pentru recrutarile de pana acum, ca cei care candideaza sa aiba neaparat experienta. Ne axam, in schimb, foarte mult pe motivatie si pe dorinta aceasta de dezvoltare. Adica, e si in functie de cat de ambitios si dornic de dezvoltare e fiecare. Noi mergem foarte mult pe asta, nu neaparat pe experiente. Desigur, conteaza si capacitatile tehnice, mai ales in IT, pe care au reusit sa le dobandeasca in urma unor experiente. Dar ideea este ca noi ii recrutam foarte mult si pe cei fara experienta, absolventi care vor sa se dezvolte”, mai adauga aceasta.

Comparativ, procesul de selectie dureaza mai mult in materie de vanzari pentru ca aici se inscriu intotdeauna mai multi candidati, spune Dana Muresan.

In ceea ce priveste piata clujeana, alte firme care apeleaza la serviciile firmelor de HR sunt axate pe domeniul productiei, al comertului sau al logisticii. Pentru astfel de activitati, o firma des contactata este Hummark, firma de resurse umane full-service fondata de Szilard Palfi in 2013.

„Clientii nostri sunt din zonele de productie, retail si logistica. Noi avem o lista intreaga cu calitatile pe care le cauta angajatorii, dar in principiu se cauta foarte mult integritatea. Firma pune deopotriva accentul pe motivatia candidatilor si pe experienta lor. Avem cerinte si din partea firmelor de IT, dar nu ne ocupam de aceasta zona. Pe comercial avem cele mai multe cerinte, iar procesul de selectie a candidatilor dureaza intre doua si patru saptamani”, informeaza Szilard Palfi, manager de Resurse Umane al companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *