Cimitirul din Dâmbul Rotund din Cluj-Napoca este, în prezent, o groapă insalubră de gunoi, unde morții s-ar întoarce în groapă dacă ar mai putea să vadă cum le tratează memoria și osemintele viii.
În Cluj, calitatea vieții de apoi este, poate, cea mai deplorabilă din univers, dacă ar fi să ne luăm după modul în care sunt administrate și îngrijite cimitirele.
E de înțeles ca într-un astfel de loc cu verdeață să existe și morminte distruse de intemperii, și băncuțe mâncate de zecile de ani trecuți peste ele, morminte neîngrijite, nerefăcute, fiindcă, de multe ori, nu are cine să îngrijească morții, întreaga familie fiind într-o lume mai bună.
Nu este de înțeles însă și de tolerat ca într-un loc de reculegere să existe, pe lângă morminte, zeci de peturi de bere, piromanii să aprindă focuri de tabără cu coroane și candele, iar cei care vin să își plângă morții să riște să moară de scârbă după ce folosesc toaletele din cimitir.
În Dâmbul Rotund, încă de la poartă ți se face greață – gunoaiele stau în rastel, prevestitoare pentru ce e înăuntru:
Pe lângă garduri, dar și pe alei și printre morminte, gunoaiele sunt aruncate pe principiul „grămada cere vârf”, pe două categorii: gunoaie arse și nearse.
Nearse:
Arse:
În întregul cimitir există un singur container de gunoi pentru „DEȘEURI MUNICIPALE – FRECȚIE UMEDĂ”. Când o frecție uscată e salubritatea în întregul cimitir, de ce ar fi nevoie de mai multe tomberoane?
Vă arătăm și toaleta din Clujul de 5 căcăreze:
Prea fain, prea ca la țară, dar, de fapt, într-un oraș cu prea mari pretenții!
Nici cu mormintele nu ne e rușine! Așa își cinstesc viii morții:
Acest buchet funerar este o metaforă pentru ceea ce e Clujul azi – o cutie goală de alcool, în ambalaj de floare, care ne poate da o stare de euforie bahică doar prin autosugestie:
