Analiza

Chiriile s-au scumpit din nou la Cluj: 260 euro o garsonieră, 400 euro 2 camere, 500 euro 3 camere

Starea de urgență din martie 2020 a indus un șoc puternic și pe piața imobiliară clujeană, în special în domeniul chiriilor. Munca de acasă și studiile online au scăzut foarte mult cererea, iar prețurile, astronomice înainte, au revenit, pentru o vreme, cu picioarele pe pământ. Piața însă și-a revenit rapid și și-a reluat creșterea.

Potrivit celui mai recent raport statistic realizat de analizeimobiliare.ro, cu toate că lucrul de la distanță (sau hibrid) se menține pe piața muncii, cererea pentru apartamente și case de închiriat se află, în prezent, la un nivel mai ridicat comparativ cu anul anterior.

„Majorări ale interesului pe acest segment de piață au fost observate, astfel, în Cluj-Napoca (+27%), Constanța (+21%), Iași (+9%) și, respectiv, București (+4%)”, precizează specialiștii analizeimobiliare.ro.

Pe cea mai mare platformă de anunțuri imobiliare, în trimestrul trei al acestui an (iulie-septembrie), au existat 13 000 de vizitatori interesați de proprietăți de închiriat în Cluj-Napoca, în timp ce, comparativ cu perioada similară a anului trecut, oferta de apartamente și case disponibile pentru închiriere a fost mai scăzută cu 19% (până la 4.240 de oferte).

Cel mai probabil, din cauza scăderii de până acum a prețurilor, proprietarii și-au retras imobilele de pe piață, preferând să stea cu ele neînchiriate, în stare de conservare, până când chiriile se vor scumpi din nou. Iar numărul scăzut de oferte și cererea în creștere duce acum exact la ceea ce așteptau proprietarii: la majorarea prețurilor.

În Cluj-Napoca, numărul de noi proprietăți de închiriat scoase pe piață a scăzut, în ultimul trimestru, cu 23%, nu pentru că investitorii ar cumpăra mai puține apartamente în scopul închirierii, ci fiindcă aceștia consideră, în momentul de față, că randamentul închirierii este prea scăzut. Cu alte cuvinte, nu merită să închirieze ieftin un apartament cumpărat foarte scump.

Ce e considerat însă „ieftin” la Cluj, e scump în alte orașe. Raportul cerere și ofertă, care guvernează piața imobiliară, a dus Clujul în topul celor mai scumpe chirii din țară (așa cum ne obișnuisem, de altfel, de dinainte de pandemie):

„Potrivit datelor centralizate de Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru un apartament se situa, trimestrul trecut, la 7,7 euro pe metru pătrat în Cluj-Napoca, în creștere cu 3,2% față de perioada similară a anului anterior. Pe următorul loc în clasamentul prețurilor de închiriere se situează Bucureștiul (cu o medie de 7,6 euro pe metru pătrat util, în scădere cu 2,4%), Capitala fiind urmată de Iași (6,7 euro pe metru pătrat, în creștere cu 2,1%), la egalitate cu Brașov (6,7 euro pe metru pătrat, în creștere cu 6,3%), apoi de Constanța (6,4 euro pe metru pătrat, în creștere cu 9,3%), Timișoara (6,3 euro pe metru pătrat, în creștere cu 0,2%), Craiova (5,7 euro pe metru pătrat, în creștere cu 7,5%), Sibiu (5,4 euro pe metru pătrat, în creștere cu 3,8%) și, respectiv, Oradea (5 euro pe metru pătrat, în creștere cu 0,5%).

În ceea ce privește chiriile solicitate pe categorii de apartamente, Bucureștiul se află, în mod firesc, în fruntea marilor orașe, cu valori medii de 270 de euro pe lună pentru garsoniere, 400 de euro pe lună pentru două camere și, respectiv, 570 de euro pe lună pentru trei camere. Capitala țării este urmată îndeaproape de Cluj-Napoca, unde proprietarii solicită 260 de euro pe lună pentru o locuință monocamerală, 400 de euro pe lună pentru una bicamerală și, respectiv, 500 de euro pe lună pentru una tricamerală. Dintre cele nouă mari orașe analizate, cele mai accesibile locuințe de închiriat pot fi găsite în Oradea, prețurile medii lunare cifrându-se la 160 de euro pentru o locuință monocamerală, la 250 de euro pentru una bicamerală, și, respectiv, la 300 de euro pentru una tricamerală”, notează specialiștii analizeimobiliare.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *