In vizor

CFR Cluj: Rus-Dâncu-Gușă – Nume grele în spatele șefului campioanei: șpriț ostentativ în hotelul Craiovei și influență din sfera politică

Cozmin Gușă a avut o reacție extrem de dură, acuzând o conspirație în privința testelor negative din lotul campioanei CFR Cluj. Președintele federației de judo e unul dintre prietenii extrem de apropiați ai patronului Nelu Varga, alături de care s-a afișat ostentativ, împreună cu Ioan Rus și Vasile Dâncu, la un spriț, chiar în hotelul în care era cazată Craiova, notează gsp.ro

CFR a fost declarată oficial focar de infecție cu coronavirus. N-a mai disputat un meci de Liga 1 de două săptămâni și e practic pusă cu spatele la zid, din cauza acestei situații, în privința luptei pentru titlu. Va avea de susținut ultimele 3 meciuri în decurs de numai 6 zile: azi cu Botoșani, vineri cu FCSB și luni la Craiova. Nu mai puțin de 26 de persoane, jucători sau membri ai staff-ului tehnic, au fost declarate pozitive, motiv pentru care echipa nici măcar nu s-a mai putut antrena.

Ieri, campioana a vorbit pentru prima dată în termeni vehemenți, însă nu a făcut-o prin intermediul niciunuia dintre oficialii clubului. Ci prin vocea unui politician. Cozmin Gușă s-a transformat în avocatul grupării din Gruia și a avut o postare pe facebook extrem de dură. În care susține inclusiv varianta unei conspirații:

„Bombă în cazul CFR Cluj-Coronavirus! Manipulare și minciună dovedite.

În calitate de fan al clujenilor și de om care sunt la curent cu desfășurarea campionatului de fotbal intern, am urmărit cu atenție și preocupare evoluția cazului de «coronavirus în masă», cu care a fost diagnosticat CFR Cluj.

Știam că cei din administrația clubului au fost precauți, jucătorii clujeni mai serioși ca alții, și-n plus Dan Petrescu, un om care «suflă și/n iaurt». Și-atunci, de unde avalanșa de peste 20 de cazuri cu care-au fost diagnosticați la București clujenii, de către privații de la „Regina Maria”? Mai mult, vorbind cu cei de la club zilele trecute, aflasem că niciunul dintre cei depistați pozitiv n-are niciun fel de simptome și toți se simt bine!

Azi (n.r ieri) a venit explicația public, după ce clujenii au efectuat 2 teste consecutive, la unități spitalicești prestigioase, de stat: testele au ieșit negative. Toți «bolnavii» erau de fapt sănătoși, așa cum se simțeau de altfel.

Întrebarea principală este prin ce mecanisme s-a decis și implementat «punerea la pământ» a clujenilor, deveniți astfel bau-baul coronavirusului??! Este limpede oricum că cei care manipulează și mint aveau nevoie de Marceli Paveli și Andree Esca și-n sport, și ce „pradă” mai bună să găsească decât chiar echipa campioană a României?!

După cum notează gsp.ro, pățania echipei CFR Cluj depășește mult ca magnitudine „experimentul gornet” de care scriam azi dimineață, și ne arată o dată în plus cât de coordonată și extinsă este operațiunea „coronavirus-extremă urgență”, coordonată de către echipa „groazei”, KlauSILĂ-LuCOVID!

Cât despre dezavantajarea sportivă și umilirea publică a clujenilor, ce să mai vorbim … Interesant și legitim ar fi totuși acționarea în justiție a celor de la „Regina Maria”, pentru că nu sunt speranțe că instituțiile statului se vor autosesiza pentru dovedirea ilegalității și compensarea prejudiciului major creat”

La spriț cu patronul CFR-ului

Ieșirea publică a lui Cozmin Gușă nu e însă întâmplătoare. Președintele Federației Române de Judo se declară doar un „fan al clujenilor”, însă, în realitate, e, de fapt, unul dintre prietenii cei mai buni ai finanţatorului CFR-ului, Nelu Varga. În plus, Gușă face parte dintre oamenii extrem de influenți din sfera politică a României, care îl susțin și se află în spatele boss-ului trupei din Gruia.

Alături de Gușă, CFR mai are alte două nume foarte grele, din trecutul recent al politicii, care susțin clubul, în baza relației extrem de apropiate pe care o au cu Nelu Varga. E vorba despre Vasile Dâncu și Ioan Rus. De fapt, această alianță de culise a CFR-ului a fost personaj principal într-o întâmplare care s-a petrecut chiar înaintea meciului cu Universitatea Craiova, din actualul play-off.

Spriț sfidător în hotelul oltenilor

Cvartetul Varga-Rus-Dâncu-Gușă a mers în seara de dinaintea jocului pentru a bea câteva sticle de vin chiar în hotelul în care era cazată formația din Bănie, Grand Hotel Italia, din Cluj. Aceștia s-au și așezat ostentativ, la vedere, pentru a putea fi observați de către toți cei din delegația Craiovei. Șefii juveţilor i-au observat și pentru a preveni anumite scene reprobabile, li s-a impus tuturor să evite să se apropie de masa celor 4 și chiar să facă orice remarcă la adresa celor care se aflau acolo.

Cine sunt cei 3 prieteni ai patronului CFR-ului

• Vasile Dâncu – 58 de ani

• sociolog, politician
• fost ministru în cabinetul Adrian Năstase, la începutul anilor 2000
• între 2015 și 2017 a fost ministru în cabinetul condus de Dacian Cioloș
• a deținut funcții de conducere în PSD
• a fost senator între 2004 și 2008

• Cozmin Gușă – 50 de ani

• politician
• la începutul anului 2000 a fost secretar general al PSD
• director de campanie al lui Traian Băsescu în 2004
• a fost deputat între 2004 și 2008 pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD

Ioan Rus – 65 de ani

• a devenit membru PSD încă din 1994
• în primii 2 ani ai Guvernului Adrian Năstase a fost ministru de interne
• în 2003 a fost vicepremier
• a revenit, pentru o scurtă perioadă, în 2012, ministru de interne, în cabinetul lui Victor Ponta
• ministru al transporturilor în 2014-2015
 

Citește articolul integral pe gsp.ro

 

sursa foto: telekomsport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *