Sport

CFR Cluj a câştigat şi ultimul amical din Cipru, având procentaj de 100%. Ardelenii vor reveni sâmbătă seara la Cluj

CFR Cluj a reuşit, vineri după-amiaza, a cincea victorie din cinci meciuri disputate în cantonamentul efectuat în Cipru, 1-0 împotriva locului 9 din Polonia, Korona Kielce. După revenirea la Cluj, ardelenii vor intra în linie dreaptă pentru pregătirea meciului cu Steaua, programat duminica viitoare.

Cu gândul mai mult la plecarea spre casă, clujenii au încercat, totuşi, să nu-şi strice seria pozitivă din acest cantonament şi au avut o primă repriză în care acţiunile la poarta polonezilor au fost mai periculoase. Cu o posesie de 55%, toate cele patru şuturi la poartă fiind şi cadrate, elevii lui Vasile Miriuţă s-au putut considera nedreptăţiţi de scorul de 0-0 înregistrat la finalul primelor 45 de minute.

La primul şut pe poartă al clujenilor din repriza a doua, aceştia au reuşit să şi deschidă scorul, Nouvier marcând pentru 1-0. Până la final, CFR-ul a izbutit să controleze meciul fără prea multe probleme, câştigând şi al cincilea meci al acestui cantonament.

CFR-iştii vor părăsi Cipru mâine, atunci când vor decola cu destinaţia Bucureşti, în cursul serii de sâmbătă fiind aşteptaţi la Cluj-Napoca.

Rezultatele CFR-ului în cantonamentul din Cipru

CFR Cluj-FC Ufa 2-0 (Bud, Omrani)

CFR Cluj-Mezokovesd-Zsory 4-1 (Gomelt, Păun-2, Neagu)

CFR Cluj-Apollon Limassol 2-1 (Bud, Roman)

CFR Cluj-Arka Gdynia 2-1 (Sorsa, Omrani)

CFR Cluj-Korona Kielce 1-0 (Nouvier)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version