In vizor

Centrul Clujului e plin de gunoaie! Reprezentantul Rosal: „Din 2014 până acum nu a dat o amendă Poliția Locală la cetățeni!”

Un cititor ne-a trimis astăzi pe adresa redacției fotografii de pe strada Inocențiu Micu Klein, din centrul orașului, unde gunoaiele sunt prezente la tot pasul. Revoltat, cititorul nostru, care ne-a transmis că pe această stradă mizeria este la ordinea zilei, se întreba de ce Primăria nu face nimic pentru a remedia situația. După cum putem vedea în imagini, strada e plină de cioburi, de sticle sparte, un real pericol pentru familiile cu copii care trec prin zonă. 

„Nu se mătură niciodată, nu îi văd niciodată pe aici!”, ne-a declarat clujeanul care ne-a trimis fotografiile.

Ziar de Cluj l-a contactat astăzi pe Petre Perde, directorul de producție al Rosal, pentru a-i comunica situația de pe strada Inocențiu Micu Klein. Acesta a promis că va trimite imediat o echipă în teren, precizând că strada este curățată zilnic. Problema este însă că unii clienți ai barurilor din zonă murdăresc strada în fiecare noapte, Poliția Locală ferindu-se a-i amenda pe contravenienți. Așa că, în fiecare dimineață, mizeria e la loc:

„La noapte, de la ora 18, e programat. Vorbește prostii (cititorul – n.r.). Eu pot  să-i scot de pe GPS, să-i arăt că se ridică. Trimit pe cineva acolo acum. Se intră și mecanizat, și manual, în fiecare noapte. E zonă centrală acolo, e permanență. Numai seara, că ziua nu ai cum să intri! Știți ce e în Centru! Zona aia e cu probleme că sunt toate restaurantele, cafenelele, lumea fumează afară, chiștoace… Dar se remediază, acum o să trimit pe cineva!”

Ziar de Cluj l-a întrebat pe Petre Perde dacă Rosal-ul a sesizat Poliția Locală pentru a fi amendați cei care aruncă în fiecare noapte gunoaiele pe stradă:

„Mă faceți să râd! Adică, știți cum e bancul acela, că mi-e crăpată buza! E cam așa! Ei știu să ne amendeze pe noi, nu știu să se sesizeze sau să prindă… Vreți să vă spun ceva? Din 2014 până acum nu a dat o amendă Poliția Locală la cetățeni! Numai la firme!”

Ziar de Cluj a trimis o solicitare Primăriei Cluj-Napoca pentru a îi întreba pe reprezentanții acestei instituții câte amenzi le-a dat Poliția Locală în ultimii doi ani celor care au fost surprinși aruncând gunoaiele pe stradă. Vom reveni cu răspunsurile municipalității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *