În 4 decembrie 2004, un puşcaş marin, beat mort la volanul jeep-ului de luptă a intrat în plin într-un taximetru în Bucureşri şi l-a omorât pe Teo Peter, chitaristul bass al trupei Compact.
Puşcaşul marin a fost rapid împachetat de ai săi, a fost extras din România chiar în acea seară şi dus a fost. Ulterior am mai aflat că a fost judecat conform legilor Statelor Unite ale Americii, ca un cetăţean american care a comis o infracţiune pe teritoriul unui stat bananier, primind o pedeapsă injustă care, la vremea ei, a provocat un val de mânie în ţară. Au trecut 14 ani.
Între timp, în România s-au întâmplat chestii: mai un amărât care credea că intră pe OLX, dar spărgea servere NASA, mai un haker pe nume de scenă Guciffer, care spărgea intimitatea gerontofilei Corina Creţu, aflată într-o relaţie cu octogenarul Collin Powel, mai nişte vânzări ilegale de medicamente pe site-uri americane, mai o tranzacţie de cripto-monedă, mă rog, chestii din acestea de epocă digitală. Epocă cu fraude împotriva cărora România încă se mai luptă cu dosarul cu şină, că nici măcar nu are o denumire pentru faptele în sine în Codul Penal (care are „n” definiri ale amnistiei şi graţierii şi cam atât) – dar aceasta este o anchetă la care lucrează toţi cei de la Ziar de Cluj, o să o citiţi cât de curând. Despre cedarea suveranităţii României prin legi şi tratate – legi şi tratate care funcţionează, se pare, numai unilateral.
Căci autorităţile din România, când e vorba de fraude mai mult sau mai puțin dovedite comise de către CETĂŢENI români, imediat îl face pachet pe amărât și-l pun în primul avion de marfă DHL pe direcția Washigton.
Mă rezum la partea despre IPOCRIZIA din tratatele şi legile prin care politicienii români au cedat suveranitatea României în timp ce se băteau în piept cu cărămida „neamestecului” în „trebile interne”, atunci când erau urecheaţi că dădeau iureş peste instituţiile democratice ale statului pentru a scăpa de problemele personale cu Justiţia.
În 2007, ministrul Justiţiei de atunci, Tudor Chiuariu (azi puşcăriaş), împreună cu ambasadorul SUA de atunci, Nicholas Taubman, au semnat un Tratat de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii prin care, încă de la articolul 1 se OBLIGĂ să-şi extrădeze cetăţenii (Legea a intrat efectiv în vigoare în 2009).
Vă îndemn să citiţi cu atenţie acest Tratat, să vedeţi cum se cam bat cap în cap paragrafe din acelaşi articol. De exemplu: la început de paragraf se spune că „O infracţiune dă loc la extrădare dacă este pedepsită de legea ambelor părţi cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an sau mai severă”, pentru ca, paragraful următor să stipuleze: „o infracţiune dă loc la extrădare: a) indiferent dacă legea statelor solicitant şi solicitat încadrează sau nu acţiunile ori omisiunile care constituie infracţiunea în aceeaşi categorie de infracţiuni sau descriu infracţiunea prin aceeaşi terminologie”.
Păi, în cazul concret al clujeanului pe care vor să-l împacheteze Serviciile Secrete ale SUA şi să-l care la ei acasă, dacă se poate de alaltăieri, România nici nu are definită frauda cu criptomonede. Când e vorba de cripto-monede, tot timpul există riscul de a fi ceva dubios la mijloc. Dar asta nu e o justificare pentru serivilismul TOTAL al autorităţilor române. Care au venit doar ca uşieri ai USSS să le deschidă uşa presupusului infractor digital. Pentru acesta nu mai există prezumţie de nevinovăţie, îl legăm fedeleş şi-l predăm ca pe un câine, aşa cum am făcut şi cu Guciffer. Vorbim despre un CETĂŢEAN ROMÂN căruia Statul român are obligaţia să-i ofere o minimă protecţie, o minimă imunitate, un minim drept la apărare. Ori peste românul Vlad Nistor au năvălit ieri dimineaţă guest star-ii de la USSS, seara l-au împachetat, iar azi îl cer la pachet în Statele Unite. Ori nimeni nu se opune extrădării din partea autorităţilor române, deşi CETĂŢEANUL ROMÂN este doar în fază de cercetare penală – nimeni nu ştie de ce este acuzat (ieri nici măcar apărătorii habar nu aveau pe baza a ce să îşi construiască minima apărare). Păi, cum e cu DREPTURILE OMULUI, CU DREPTUL LA O JUDECATĂ ECHITABILĂ, LA EGALITATEA DE ARME şamd?
Hai să #Rezistăm! Această dublă măsură ne omoară, modul în care ştim întotdeauna un „licurici” căruia să-i umblăm la prohab. Modul în care politicienii noştri semnează orice numai ca să „meic ă foto” cu câte o personalitate.
Vă invit să urmăriţi Ziar de Cluj şi să citiţi materialele colegilor mei pe marginea acestui caz. Am solicitat opinia pe temă a cât mai multor personalităţi politice şi judiciare din România. Pe măsură ce au să binevoiască să exprime un punct de vedere, vom reveni.
PS: În cazul Teo Peter, dacă aveau altceva decât gură la prohabul „marelui licurici” autorităţile române puteau invoca, pentru a face Justiţie: „Convenţia de extrădare încheiată şi semnată la Bucureşti la 23 iulie 1924 dintre România şi Statele Unite ale Americii şi Convenţia adiţională semnată la Bucureşti la 10 noiembrie 1936, luând în considerare faptul că România şi Statele Unite ale Americii aplică în prezent dispoziţiile acestor convenţii, fiind conştiente de obligaţiile asumate potrivit Acordului de extrădare dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, semnat la Washington DC la 25 iunie 2003, ţinând cont de necesitatea respectării drepturilor omului şi supremaţiei legii şi dorind să asigure între cele două părţi o cooperare mai eficientă în lupta împotriva criminalităţii şi, în acest scop, să încheie un nou tratat pentru extrădarea infractorilor” – toate în vigoare şi citate în preambului Tratatului semnat în 2007, toate în vigoare în 4 decembrie 2004, dată la care, un americam beat mort la volanul unei maşini a omorât un cetăţean român pe teritoriul Statului român.