Justitie

Cei patru tineri care se pregăteau să alimenteze festivalul „Neversea” cu aproape 10 kilograme de droguri au fost băgați după gratii

Scris de 133

Curtea de Apel Cluj i-a condamnat pe inculpații Beniamin Moroșan la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, Daniele Moroșan la doi ani și două luni de închisoare cu executare, în timp ce Alexandru – Costel Pînzariu și Cosmin Cantorianu s-au ales cu câte un an și 10 luni de închisoare cu executare. Decizia magistraților clujeni este definitivă. Astfel, cei patru tineri au ajuns în Penitenciarul Botoșani.

Beniamin Moroșan (28 de ani), Daniele Moroșan (20 de ani), Alexandru Costel Pînzariu (21 de ani) și Cosmin Cantorianu (21 de ani), toți patru din zona Siret a județului Suceava, sunt cei patru tineri care au fost prinși având asupra lor 10 kilograme de droguri. Aceștia au plecat de la Cluj – Napoca și se îndreptau către Constanța, unde avea loc festivalul „Neversea”.

La începutul acestei luni, patru indivizi care duceau droguri la NEVERSEA, s-a soldat cu arestarea suspecților și confiscare a 10 kilograme de droguri. După cum s-a menționat anterior, traficanții veneau din Cluj-Napoca și se pregăteau să își vândă marfa în Constanța, cu ocazia festivalului de muzică NEVERSEA. 

Ziar de Cluj a prezentat detalii despre ancheta de succes a celor de la DIICOT Prahova, procurorii care i-au interceptat pe cei patru traficanți înainte ca aceștia să își vândă cantitatea impresionată de droguri. 

Magistrații de la Tribunalul Prahova au primit un mandat de arestare eliberat pe numele fraților Moroșan Beniamin și Daniele, Pînzariu Alexandru Costel și Cantorianu Cosmin. Cei patru au fost reținuți de către polițiștii care colaborau cu DIICOT ST Ploiești. 

Potriviti informațiilor obținute de colegii noștri de la Cluj, cei de la DIICOT Ploiești s-au sesizat din oficiu în baza unor informații despre un „BEN” de la Cluj – Napoca, individ care ar fi implicat în săvârșirea de infracțiuni privind traficul și consumul de droguri de risc (cannabis) pe teritoriul României.

Investigațiile în acest dosar au dus la domiciliul unde BEN, pe numele său Beniamin Moroșan locuia împreună cu fratele său Daniele și ceilalți doi ”locotenenți” Alexandru Pînzariu și Cosmin Cantorianu. 

Droguri depozitate în apartamente închiriate!

„BEN” era cel despre care procurorii auziseră că depozitează cantități mari de cannabis în diferite locații din Cluj – Napoca închiriate în regim hotelier, cantități pe care le comercializa către diferite persoane la diferite prețuri, în funcție de cantitate. În activitățile de comercializare a drogurilor ”Ben” este sprijinit de fratele său, o persoană cu numele ”Ioan”, o persoană cu numele ”Alexandru” – Pînzariu și alte persoane necunoscute. 

BEN și-a săpat singur groapa

După ce au fost prinși, cei patru au fost duși la audieri, unde procurorii au avut parte de o surpriză de proporții. Ben, cel care depozita droguri prin diferite apartamente din Cluj-Napoca, fără să știe că era filat de ceva timp de cei de la DIICOT, le-a spus anchetatorilor că cele 9 kilograme de cannabis găsite în mașina în care se aflau aparțineau fratelui său.

Într-o altă încăpere, la audieri, fratele lui Ben, Daniele și Alexandru cu Cosmin recunoșteau în fața anchetatorilor traficul de droguri și au dat detalii despre cum funcționa rețeaua lor și cum se drogau și ei, nu doar clienții lor. În vreme ce Beniamin susținea că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic cu droguri, ceilalți trei, inclusiv fratele său Daniele, au declarat că toată marfa găsită de anchetatori îi aparținea. 

9 kilo de „verde” = arest preventiv

Judecătoarea de la Tribunalul Prahova a luat în considerare că deși traficanții nu aveau antecedente penale, cantitatea mare de droguri găsită asupra lor în prezintă ca un pericol pentru ordinea publică. 

„Un alt aspect care denotă starea de pericol pentru ordinea publică creată de activitățile infracționale desfășurate de inculpați este cantitatea mare de droguri de risc găsită și ridicată în cauză (a fost ridicată o cantitate de peste 9 kg de cannabis și rezină de cannabis). Faţă de toate considerentele expuse, judecătorul de drepturi şi libertăţi urmează ca în baza disp art.226 Cod proc. Penală admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploieşti, şi să dispună arestarea preventiva a inculpatilor Morosan Beniamin, Moroşan Daniele, Pînzariu Alexandru Costel şi Cantorianu Cosmin pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 03.07.2019 şi până la data de 1.08.2019 inclusiv”, arată judecătoarea Ivan Popa. 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 56 mins General
    Copilă de 15 ani din Florești, căutată de familie. Dacă aveți informații sunați la 112
  • Acum 3 hours Din oras
    FIRMA CARE AMENAJEAZĂ MALURILE SOMEȘULUI a izbutit o nouă poluare cu ulei a apei în Cluj-Napoca. ABAST tace chitic, ei au problemele lor: cu numiri politice, cu sechestrări de persoane, cu mușamalizări de poluare voluntară…
  • Acum 3 hours Politica
    Marcel Ciolacu denunţă specula băieţilor deştepţi din energie: “România și-a vândut toată producția de energie pe 2022 (…) S-a dat la 200 -300 de lei!”
  • Acum 3 hours Politica
    Marcel Ciolacu anunță remanierea miniștrilor: “Se va face! Voi avea o discuție cu premierul”. Ciolacu nu a negat că vizați ar fi miniștrii Virgil Popescu sau Vasile Dîncu
  • Acum 4 hours Sanatate
    Sunt cu peste 5.000 de cazuri de COVID-19 mai multe decât în ziua anterioară. Clujul e în top
  • Acum 5 hours Politica
    Vasile Dîncu, despre posibila sa remaniere: “Fals!”
  • Acum 5 hours In vizor
    LĂCOMIA BĂNCILOR CRITICATĂ DUR de către Mugur Isărescu: “Au sărit calul și au dus ROBOR-ul peste dobânda-cheie. Au suprareacționat”
  • Acum 6 hours Editorial
    Alianța Vestului n-a fost altceva decât un mare fâs electoral cu ZERO realizări. Dar foame bolnăvicioasă de imagine a lui Emil Boc ne-a costat 165.000 EUR/an? Ne-a costat
  • Acum 7 hours General
    FURĂ ŞI FUGI: 27.000 de lei, în 25 de minute, atât a crezut că face un tânăr care a dat o spargere în Cluj. Visul s-a terminat cu cătuşe
  • Acum 7 hours General
    Peste 90% dintre clujeni s-au recenzat. Să vedem cu câţi poliţişti locali rămâne Emil Boc, să le dea SPOR DE OSÂNZĂ
  • Acum 10 hours Eveniment
    Un camion a luat foc în Dumbrava, pe cel mai periculos drum din Cluj, DN1E60
  • Acum 10 hours In vizor
    De ce îndeamnă Rafila ”pe toată lumea” să își ridice pastilele de iod de la farmacie. Că a dat o ”comandă” de 30 de milioane de euro la Antibiotice Iași și nu are cum să o distribuie populației
  • Acum 11 hours In vizor
    O asociere dintre STRABAG SRL, desemnată drept ”firmă penală” în mass media română și veșnic abonată la banii statului și GEIGER TRANSILVANIA SRL, firma de casă a fostului primar Iohannis, a primit contractul de peste 420 milioane de lei pentru 15 km. de autostradă între Cheţani şi Câmpia Turzii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE