Din oras

Cei mai buni medici ai Clujului, premiati la Gala Elitelor

Gala Elitelor Medicale Clujene, evenimentul primaverii din domeniul sanatatii de la Cluj, va premia pe 21 aprilie pe cei mai performanti medici, cele mai valoroase cadre universitare si cei mai buni studenti din acest sector de activitate. Prima editie a manifestarii, ce se doreste sa devina o traditie, este initiata de “Clujul Elitelor si Valorilor” in parteneriat cu Universitatea de Medicina si Farmacie ”Iuliu Hatieganu”. Gala este o reuniune a excelentei care va fi organizata anual, fiind punctul de pornire a unor manifestari periodice de anvergura.

In cadrul evenimentului de joi vor fi premiate 15 personalitati ale lumii medicale, la tot atatea categorii. Vor participa medici, cadre universitare, studenti, oameni de afaceri, reprezentanti ai mediului politic si administrativ. “Clujul Elitelor” va pune mare accent pe lumea medicala prin evenimente de calitate dedicate medicilor.

Alaturi de personalitatile de prim rang premiate din domeniul medical, cu activitate remarcabila nu doar la nivel local, ci si recunoscute international, vor fi prezenti unii dintre cei mai reprezentativi producatori din industriile chimica, farmaceutica si a dispozitivelor medicale.  

“Corpul medical isi produce si el elitele, precum orice alt grup profesional sau ca orice comunitate, fiind un segment foarte important ce trebuie promovat ca atare. Privitor la acest lucru, aprecierea nu se poate face pe un singur palier, ci trebuie sa tina cont de marile directii de activitate a medicilor: de ingrijire a bolnavilor si de mentinere a sanatatii, iar pentru universitari, de predare si de cercetare stiintifica. De aceea, putem vorbi despre elita in fiecare din aceste directii. Un summum exista: pentru cei angajati simultan in toate domeniile respective – in general din mediul universitar – se poate estima un „top” pentru cei care le acopera cu succes pe toate deodata”, remarca Ionut Geana, initiatorul proiectului Gala Elitelor.

Incepand cu editia 2017, Gala Elitelor Medicale se va extinde la nivel regional si va premia excelenta in medicina la nivelul Transilvaniei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version