După mai bine de patru ani de promisiuni și încercări eșuate, Primăria a reușit în sfârșit să facă ceva concret pentru extinderea sediului Școlii Gimnaziale Iuliu Hațieganu din cartierul Mănăștur. Cei 1100 de elevi au învățat ani la rând îngrămădiți în săli de clasă insuficiente și pe schimburi. Acum, o parte din copii au fost mutați în vechiul sediu al Colegiului Tehnic Edmond Nicolau de pe strada Câmpului.
În urmă cu patru zile a fost semnată autorizația de construcție pentru extinderea sediului Școlii Iuliu Hațieganu. Până vor începe lucrările va mai dura însă o vreme. Anul trecut în iunie a fost aprobată hotărârea privind indicatorii tehnico-economici ai acestei investiții. A fost nevoie de mai bine de jumătate de an pentru emiterea autorizației de construcție.
Valoarea lucrărilor este de aproape 9 milioane lei, fără TVA. Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni. Apoi va urma recepția lucrărilor, emiterea unor avize și abia ulterior elevii se vor putea muta în clădirea nouă. Aceasta înseamnă că elevii nu vor învăța în sediul nou mai devreme de anul 2023. Până atunci, 240 elevi din clasele a III-a și a IV-a, care învățau după masa din cauza spațiului insuficient, au fost mutați în vechiul sediu al Colegiului Tehnic Edmond Nicolau. Copiii ajung la școală cu autobuzele școlare ale Primăriei.
Potrivit proiectului pentru noul sediul, corpul nou de clădire are structura P+3E+Er, alipit de cel existent, ce înglobează următoarele funcțiuni: 15 săli de clasă care au capacitatea maximă de 448 elevi, configurate astfel: 10 săli a câte 30 de elevi, 2 săli a câte 32 de elevi, 3 săli a câte 28 elevi; spații de birouri pentru cadre didactice cu suprafața totală de 82 mp; un depozit dotat cu rafturi pentru programul cornul și laptele; o bibliotecă dotată cu sală de lectură; o sală multifuncțională; arhivă dotată cu rafturi mobile; grupuri sanitare pentru elevi; grup sanitar pentru persoane cu dizabilități.
Se va extinde clădirea existentă în planul fațadei lateral stânga, iar conform documentației extinderea va avea regim de înălțime P+3E și structura de rezistență realizată din cadre de beton armat cu planșee monolite din beton armat și pereți de umplutură din zidărie BCA. Arhitectura exterioară va fi gândită unitar pentru pentru construcția existentă și pentru extindere, pentru a contura o imagine arhitecturală contemporană.
Problema spațiului insuficient de la Școala Iuliu Hațieganu a fost semnalată de părinți și profesori încă din 2016. Inițial, s-a dorit cumpărarea vechiului sediu al Poștei de lângă școală, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza neînțelegerilor cu proprietarul imobilului. Abia după ce a picat această variantă, s-a pus problema construirii unei clădiri noi.