Eveniment

Ceea ce Ziar de Cluj a anunțat în avanpremieră e acum oficial: ROBBIE WILLIAMS va avea un show INCREDIBIL la UNTOLD 2019 – VIDEO

Robbie Williams va concerta la ediția aniversară UNTOLD de anul acesta. Organizatorii festivalului au anunțat, luni dimineața, că cel mai mare entertainer al lumii va urca pe scena UNTOLD din Cluj-Napoca. Anunțul vine la câteva zile după ce Ziar de Cluj a scris despre acest mega concert al anului din România.

Deocamdată nu se cunoaște ziua exactă a concertului Robbie Williams. Săptămâna viitoare, organizatorii Untold vor anunța în care din cele 4 zile de festival va concerta artistul. Negocierile au durat aproximativ o lună.

Organizatorii festivalului merg anul acesta spre o diversificare a genurilor muzicale pentru a atrage un public cât mai variat.

“Chiar dacă trăim niște vremuri ale dezbinării, Untold își propune să creeze o lume magică, a diversității. În acest an suntem bucuroși să dezvoltăm și mai tare această diversitate și să oferim fanilor Untold, dar și fanilor altor genuri muzicale să descopere această lume magică Untold. Suntem bucuroși să aducem la Cluj cel mai tare entertainer al lumii, artistul care a vândut peste 1,6 milioane de bilete într-o singură zi și a intrat în Cartea Recordurilor. Este un show special pentru că în Europa are doar 3 spectacole și unul este la Untold”, a declarat Bogdan Buta, director UNTOLD.

Potrivit reprezentanților UNTOLD, echipa lui Robbie Williams s-a arătat foarte încântată de partea logistică a festivalului, pe care au considerat-o cu multe peste nivelul altor festivaluri din lume.

Anul acesta, UNTOLD aniversează 5 ani. Pe lângă concertul Robbie Williams, vor avea spectacole speciale și artiștii care vin an de an la Cluj.

“Am făcut un efort suplimentar pentru a duce Untold la un următor nivel, începân cu partea creativă. În acest an vom face o recapitulare a tot ceea ce am făcut în anii precedenți și vom explica tututor ce înseamnă această lume fantastică pe care am creat-o. Am pregătit și show-uri surprize. Armin van Buuren va pregăti un show special de tipul Armin Only, creat special pentru Untold și care nu va putea fi văzut în altă parte în lume. Martin Garrix pregătește, de asemenea, ceva special pentru Untold”, a mai spus Bogdan Buta.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *