Politica

Ce mai zice #EchipaCâștigătoareDeCluj? Că ”politicienii să vorbească mai puțin”, că ”să ne apucăm de treabă”, că ”s-au pus bazele unei noi ere”

Am verificat la Aeroport și la Gară dacă nu cumva fetele primarului Emil Boc au luat cale bejaniei peste hotare, acum că Florin Cîțu, ex-Viitorul de Aur al PNL nu mai este președinte. Apoi am verificat ziarele, să vedem ce mai zice #EchipaCâștigătoare de la Cluj despre noul președinte al PNL. Zice că e bine, să nu fie rău.
Daniel Buda: „Este important ca politicienii să vorbească mai puțin și să facă mai mult”

Liderul PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, se declară convins că alegerea liberalilor de astăzi va produce efectele dorite pentru a le oferi românilor o viață mai bună.

„Partidul a apreciat în forurile staturare că este nevoie de o schimbare. Această schimbare s-a întâmplat ca urmare a unor analize interne cu privire la parcursul partidului în viitor. Eu spun că este o alegere foarte bună. Domnul Ciucă a confirmat astăzi, încă o dată, că nu am greșit că l-am ales președinte, prin felul în care a prezentat problemele opiniei publice. De asemenea, prin ce a făcut de-a lungul timpului în funcția de ministru al Apărării și în cea de premier.

M-aș opri să fac declarații foarte multe și aș lăsa să vorbească faptele mai mult. La ceea ce se întâmplă în România și în lume este important ca politicienii să vorbească mai puțin și să facă mai mult. Sunt absolut convins că această decizie se va reflecta în viitorul românilor și într-o viață mai bună pentru aceștia. Asta este menirea oricărui om politic”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, președintele PNL Cluj.

Alin Tișe: „Trebuie să ne apucăm de treabă”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care mai ocupă funcția de vicepreședinte PNL pe zona de justiție și drepturi cetățenești, este de părere că schimbarea conducerii partidului este una normală atât timp cât cea veche nu a mai fost dorită.

„A fost dorința majorității organizațiilor de a se face acest congres extraordinar. S-a terminat și trebuie să ne vedem de muncă acum. Să ne apucăm de treabă sau să continuăm ce am început și să furnizăm oamenilor efecte pozitive. Restul sunt povești nemuritoare, nimeni nu le mai crede, eu nu mai cred.

Cu toții trebuie să furnizăm rezultate pentru oameni. Dacă nu, vom primi ceea ce merităm, adică nu ne vor mai vota. Majoritatea din partid a dorit această repornire a motoarelor. Este în normalitatea unui partid, atunci când o conducere nu mai este dorită, trebuie să lase loc alteia. Partidul nu este pe persoană fizică, ci este a unui grup de persoane”, a afirmat liderul forului administrativ județean.

Dan Tarcea: „S-au pus bazele unei noi ere în PNL”

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, care este și președintele PNL Cluj-Napoca, susține că Nicolae Ciucă are „ingredientele” necesare pentru a face față provocărilor din ziua de astăzi.

„A fost un congres eficient, în care s-au pus bazele unei noi ere a PNL. Noul președinte Nicolae Ciucă a arătat foarte multă energie și calm, exact ce este nevoie în zilele de astăzi pentru a face performanță. Partidul Național Liberal poate să facă performanță și să treacă România cu bine peste aceste momente grele în care ne aflăm.

În ceea ce privește proiectele Clujului, acestea vor merge mai departe, așa cum au mers și până acum. Nu se schimbă nimic. Suntem pregătiți să finalizăm proiectele pe care le-am început deja”, ne-a declarat Dan Tarcea.

În urmă cu șase luni, la congresul din 25 septembrie, Florin Cîțu era ales cu majoritate de voturi președinte PNL. Vicepreședinții și șefii de filiale ai PNL care atunci îi erau alături de el, astăzi nu îl mai vor. De ce s-au răzgândit liberalii în numai 6 luni? Cum era atunci? ”Florin Cîțu își anunță candidatura la șefia Partidului Național Liberal: ”Voi câștiga! Vom fi cel puțin 8 ani la guvernare”. Emil Boc, Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Raluca Turcan și Alina Gorghiu, alături de premier.

Eh, unde sunt declarațiile de altă dată? Da, da, în memoria arhivelor ziarului…

Acum:

Daniel Buda: Sondajele sociologice ne-au arătat că e nevoie de o resetare

„Așa avem noi o vorbă din Ardeal, și înseamnă că atunci când ai măsurat pe lung și pe lat nu a ieșit bine. Așa e și aici. S-au făcut niște evaluări de către anumite instituții de cercetare sociologică care ne-au arătat că lucrurile nu merg bine pentru partid și e nevoie de o resetare”, declara Daniel Buda pentru Europa Liberă.

În ce-l privește pe Daniel, râca acestuia față de Florin Cîșu ar putea fi justificată de episodul în care ex-președintele și ex-premierul a avut o treacție ciudată după ce Rareș Bogdan a spus că Daniel Buda ar fi un ministru al Agriculturii mai bun decât Oros: „Rareș, cum am spus de fiecare dată, remanierea este atributul premierului, deci te rog…”

Alin Tișe: „Nemulțumirea s-a conturat în timp”

„Nemulțumirile erau la o cotă mare în rândul organizațiilor. Programul Anghel Saligny nu mergea, guvernarea nu mergea, anumiți miniștri puși acolo nu funcționau cum ne așteptam noi, Nemulțumirea s-a conturat în timp, e un complex de factori”, a spus Alin Tișe. Vicepreședintele PNL spune că el a spus întotdeauna când a fost nemulțumit, dar acum e vorba de majoritatea partidului. „Când majoritatea nu te mai dorește, te duci și faci altceva, că doar partidele nu sunt pe persoană fizică”, a spus Alin Tișe.

Atunci:

Emil Boc spune că Florin Cîțu poate duce partidul la alt nivel

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că, în opinia sa, Florin Cîţu este „omul care poate duce partidul la nivelul următor”, argumentând că acesta „inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare”. În opinia sa, premierul va câștiga alegerile interne de la congresul din 25 septembrie. „Din punctul meu de vedere, nu cred că mai este un secret pentru nimeni mă bucur de faptul că premierul României, Florin Cîţu, şi-a anunţat candidatura. Cred cu sinceritate că este omul care poate duce partidul la nivelul următor, mulţumindu-i domnului Orban pentru lucrurile bune pe care le-a făcut, dar, în politică, întotdeauna, discutăm despre viitor, iar Florin Cîţu poate reprezenta viitorul pentru PNL, cu o echipă puternică cu toţii membrii PNL, pentru că inspiră, are proiecte, a demonstrat în actul de guvernare şi cred eu că cu el preşedinte PNL şi România va avea de câştigat”, a declarat Emil Boc, duminică, la finalul Consiliului Naţional al PNL, potrivit Agerpres.

„Florin Cîțu a preluat ștafeta de premier și a confirmă în fiecare zi. Acesta este avantajul PNL, că are oameni care pot prelua ștafeta și pot merge mai departe. Florin Cîțu este viitorul, din punctul meu de vedere. Voi susține o echipă care să ducă România la nivelul următor. Cîțu are multe argumente care conving că poate duce și partidul și România spre Europa”.

Tot Boc a completat și a spus: ”Asta este viața politică: să ai în echipă întotdeauna oameni capabili să ducă și partidul, și România la nivelul următor. Din punctul meu de vedere, Florin Cîțu este viitorul României și al Partidului Liberal. (…)  Oameni care să scoată ce-i mai bun dintr-o națiune sunt rari, or Florin Cîțu este un om care poate să scoată ce este mai bun din România”.

Tarcea: Orban nu poate să ducă PNL la mai mult de 27%. Cîțu poate

“Ludovic Orban a făcut un lucru bun, a dus anul trecut PNL la 27%, dar el nu poate să ducă PNL la mai mult de 27%. Florin Cîțu poate, pentru că vine cu un suflu nou”, ne spunea Dan Tarcea.

Tişe: Conducerea PNL e plină de incompetenţi

„Am făcut tot ce este omeneşte posibil ca să schimb această decizie, dar, din păcate, nu am reuşit. (…)  Este o palmă dată clujenilor, ardelenilor şi filialei Cluj a PNL. Îmi exprim public scuze clujenilor pentru această decizie, întrucât PNL Cluj era îndreptăţit să aibă acest post de prefect. Voi continua din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean să lupt pentru oamenii acestui judeţ, iar în prezent analizez posibilitatea, în şedinţa din martie a forului judeţean, a schimbării vicepreşedintelui UDMR de la Consiliul Judeţean”, a spus, în martie, Alin Tişe.

„În ceea ce mă priveşte, ca membru simplu al PNL, această conducere pe care acest partid o are nu mă mai reprezintă şi mă declar liber şi independent faţă de orice personaj care în momentul de faţă conduce PNL la nivel central. Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii, enorme, acestui partid şi datoria mea şi a noastră este ca la viitorul congres acest partid să reintre în normalitate şi în parcursul său firesc. Aceşti incompetenţi care vremelnic conduc PNL vor rămâne în istorie ca nişte personaje despre care nimeni nu o să-şi mai amintească nimic”, a mai spus atunci Tişe.

Buda făcea ce știa mai bine: se trăgea pe cur

Dintre mai greii PNL Cluj, singurul care, în stilul caracteristic şi, cel puţin de faţadă, încearcă să liniştească apele e preşedintele organizaţiei, Daniel Buda. El a fost alături şi de Cîţu, şi de Orban, în vizitele lor la Cluj. A fost cu ambii şi-n conferinţele de presă şi a evitat să se pronunţe într-o direcţie sau alta, spunând chiar că fiecare membru sau delegat va vota cum crede de cuviinţă.

 

FOTOCREDIT: Facebook.com/PNL Cluj