Din oras

Ce mai învață copiii în ziua de azi?

Distracție mare azi în Parcul Central. Sute de copii s-au plimbat prin ”Orășelul Copiilor”, au participat la concursuri, au confecționat felurite lucruri, au dansat și s-au jucat.

Ca în fiecare an, copiii sunt invitați să învețe prin joacă. Ediția a 12-a desfășurată azi în Parcul Central, nu a fost mai prejos. În cele ce urmează, imaginile ne vor spune cum au petrecut azi copiii și ce au învățat.

La intrare, chiar deasupra banner-ului care te anunță că ai pătruns în Orășelul Copiilor, dăm de prima manifestare artistică a unui copilaș. Convins fiind că baloanele au suflet, a ales să îl elibereze pe al său. ”Fericit”, nevoie mare, acesta s-a rostogolit preț de câțiva centimetri până când a fost luat în primire de un alt copil. Iar asta e bine, ne arată că copiii învață să împartă.

Mai departe, ne lovim de standul Inspectoratului de Poliție. Cel mai original lucru de anul acesta a fost faptul că cei mici au putut să își facă poze cu un polițist de… carton.

Cu speranțe de mai bine, mergem mai departe prin orășel să vedem ce mai învață ei, cei care ne vor dicta la un moment dat viitorul. Poliția locală, de exemplu, i-a învățat pe copii să facă baloane.

Jandarmeria, în schimb, a fot mai presus. I-a plimbat cu mare grijă pe copii cu segway-uri.

Tot Jandarmeria a fost cea care i-a învățat pe copii să tragă cu arma

Preocupate de cei mici, forțele de ordine nu au observat un tânăr care își savura liniștit berea pe domeniul public, înconjurat de copii.

SMURD-ul le-a făcut copiilor poze cu motocicleta și cu casca de pompieri.

De jurnalism, numai de bine. Ediția aceasta, copiii au fost invitați să vadă cum arată un car tv, să se filmeze și să facă fețe-fețe la cameră în compania celor de la Speranța TV, un post local adventist.

În rest, după înțelegerea lor, copiii s-au distrat, au avut la dispoziție și o trambulină, o scenă pe care să danseze și să cânte, mult popcorn și suc acidulat, ”benefice” pentru cei mici.

În urmă, rămâne întrebarea cu ce au rămas copiii după acest eveniment și ce vor să se facă ei când vor fi mari? Sperăm noi să se descurce mai bine ca generațiile ce tocmai ies de pe băncile școlii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version