Zgomotul de fond şi lipsa de agendă. Lipseşte o strategie coerentă privind viitorul României. Destinul României nu este numai destinul individual al fiecărui om în parte, ceea ce se aplică acum, ci, asumat, destinul comun pe termen mai lung decât blidul de supă zilnic sau de a doua zi.
Dar tot ceea ce se face la noi, fiecare acțiune, fiecare schimbare politică, vine să pună în aplicare doar interesele celor care sponsorizează clasa politică. Lipsa de transparenţă a intereselor economice din spatele politicienilor (mai nou și din spatele așa-zisei seocietăți civile: ăia cu Pungeștii, cu Roșia Montană, cu #Uniți_Salivăm șamd) deranjează.
La politicieni deranjează că aceștia vin la putere ca şi cum ar fi învins în război şi ar fi ocupat România şi ştiu că au la dispoziţie cel mult 4 ani să prăduiască, să-şi returneze datoriile şi să rămână cu ceva la teşcherea. Şi-atunci consideră funcţiile publice şi bugetele drept pradă de război.
La #Misecuvini deranjează că se cațără în politică exploatând debusolarea și lipsa de educație politico-socială a străzii, analfabetismul politico-social al acesteia.
Mă deranjează că cei care dețin cu adevărat puterea (votul) știu aceste lucruri și aleg să se auto-scârbească și să nu se implice, lăsându-i pe cei interesați să-și facă mendrele. Apoi devin carnea de tun a străzii.
Mă deranjează că nici un partid politic care a deținut puterea (printre care și ai mei, mai ales ai mei) nu a luat măsuri să stopeze jaful sistematic aplicat României, să creeze o strategie pe termen lung din care se să vadă clar: durata, efortul și scopul acestora. Să știm și noi că mergem către o direcție clară, alta decât suta de lei în plus la salariu sau pensie…
Să fim și noi o națiune cu dezvoltare coerentă: cu autostrăzi, spitale, canalizare, curent, învățământ, turism șamd. Nu să ne mulțumim să avem doar după ce bea apă – și atât.
De restul, mândrie deșartă: sunt sărac, dar cinstit (și mândru de toate acestea). Nu ai cum să fi fost tot timpul cinstit, dacă ești sărac – undeva/cândva te-ai mințit, undeva/cândva ți-ai furat viitorul pentru o efemeră plăcere de moment, undeva/cândva ai dat cu piciorul singurei egalități de șansă pe care ai fi avut-o. Restul e văicăreală și complacere. Și complicitate cu cel care “îți dă”.
Ia să fi avut puterea să stai cu burta pe carte, s-o lași în pace pe Maricica, să nu-ți bei mințile cu Costel… șamd. Sau măcar să intri în politică, să faci activism… Acum “dădeai” tu la alții.