Din oras

Ce a facut Mihai Seplecan in primele zile ca vice al Consiliului Judetean

Mihai Seplecan, ales cu chiu, cu vai in functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean saptamana trecuta in cea mai lunga sedinta din acest an, s-a instalat in CJ si si-a inceput activitatea. Spune ca a avut discutii cu investitori, a tinut audiente si a cerut ca biroul sau, in care statea pana acum Horea Uioreanu, sa fie dotat cu camere de supraveghere.

“M-am instalat in biroul domnului presedinte pentru ca in biroul domnului Vakar sta domnul Vakar, iar in biroul domnului Oleleu trebuie sa vina domnul Catarig. In plus era oarecum normal, data fiind si propunerea aliantei PNL-PDL in ceea ce ma priveste. Faptul ca s-a scris despre asta nu ii intereseaza pe locuitorii judetului, care in ce birou sta, ci fiecare ce face in beneficiul oamenilor. Sunt rautatile unor oameni care nu inteleg ca nu asta este prioritatea, care in ce birou sta”, a explicat Seplecan.

In ceea ce priveste prioritatile, proaspatul vice spune ca a cerut un audit in interiorul institutiei.

“Maine voi avea o discutie cu fiecare sef de birou, pe de o parte ca sa imi transmit disponibilitatea si deschiderea. Voi promova performanta, oamenii corecti si cinstiti. E normal sa am aceasta discutie pentru a vedea fiecare ce probleme are, vreau sa vad ce se poate face constructiv”, a subliniat Mihai Seplecan.

Spune ca s-a intalnit cu doi potentiali investitori, iar unul dintre ei ar putea crea 125 de locuri de munca. De asemenea, penelistul spune ca a avut deja 10-15 persoane in audienta si ca usa biroului este deschisa permanent.

“Nu voi avea doar o singura zi pentru audienta, va fi o audienta permanenta. Usa biroului este deschisa tot timpul. Discut doar probleme administrative, pe cei care au venit la mine cu probleme politice i-am indrumat sa ma caute dupa ora 16, dupa ora de program, sau la sedintele de partid.  Toti cei care vin la mine sunt inregistrati, nu am nicio discutie privata. In plus am cerut sa se monteze camere de supraveghere si in interiorul biroului. Imi asum, nu am nimic de ascuns, vreau sa fac aceste lucruri preventiv”, a precizat Seplecan.

In ceea ce priveste echipa sa, liberalul spune ca se va inconjura cu oameni competenti si cu experienta in administratie, dar nu vrea sa dea afara pe nimeni din echipa predecesorilor sai. Ca sa se simta bine in totalitate in noul birou, Seplecan vrea ca spatiul sa fie sfintit de insusi mitropolitul Clujului, Andrei Andreicut.

“Sunt un om religios, cu frica lui Dumnezeu, de aceea imi doresc sa se faca o sfestanie in birou. Voi vorbi cu IPS Andrei, sau cu staretul de la Dumbrava sau Floresti pentru o binecuvantare”, a mai spus Seplecan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *