Judecătorii Curţii Constituţionale discută, marţi, sesizarea privind proiectul de lege prin care este dezincriminat conflictul de interese pentru parlamentarii care şi-au angajat rudele la cabinetele parlamentare înainte de anul 2013, după ce în septembrie CCR a decis repunerea dosarului pe rol şi a cerut date suplimentare de la ANI.
S-a făcut un referat suplimentar şi s-au primit nişte documente de la Agenţia Naţională de Integritate, acum două zile. Am solicitat noi nişte date suplimentare de la ANI, ca să fie foarte clar şi, pentru examinarea acestor documente precum şi a problemelor foarte complexe pe care le presupune această lege, am dispus reluarea dezbaterilor pe 4 octombrie”, a declarat preşedinte CCR, Valer Dorneanu, la finalul şedinţei din 22 septembrie.
Un grup de 99 de parlamentari PSD, UDMR, ai minorităţilor şi un liberal a contestat, la CCR, proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare înainte de 2013, iniţiat chiar de PSD şi UDMR, pe motiv că se suprapune atribuţiilor ICCJ şi reprezintă o „amnistie”. Proiectul a fost iniţiat de către Daniel Florea şi Florin Iordache (PSD) şi de Marton Arpad (UDMR). Sesizarea a fost semnată de 99 de deputaţi, dintre care 76 ai PSD, 13 ai UDMR (inclusiv iniţiatorul Marton Arpad), 9 ai minorităţilor şi un liberal.
Legea a fost depusă de PSD pentru a-i exonera pe deputaţii şi senatorii care şi-au angajat rude la birourile parlamentare pe motiv că în Statut această interdicţie a fost introdusă abia în 2013, deşi parlamentarii erau condamnaţi pentru aceste fapte prin Codul penal, prin prevederi care au existat şi înainte de 2013 şi care sunt în vigoare şi în prezent privind conflictul de interese.
La începutul şedinţei din luna iulie, judecătorul Augustin Zegrean declara că nu trebuie să scrie în lege că o faptă este interzisă pentru a şti că ea nu trebuie făcută, legea fiind generală. „În general, Codul penal nu vorbeşte despre o categorie anume de oameni, se referă în mod general. Nu trebuie să scrie în lege că n-ai voie să furi ca să ştii că nu trebuie să furi, de exemplu. Aţi văzut scris în vreo lege că n-ai voie să furi sau n-ai voie să omori? Nu scrie aşa ceva. (…) Toate legile trebuie respectate. Dacă n-ar trebui, nu s-ar mai face sau ar scrie acolo: respectă numai cine vrea”, spunea atunci fostul preşedinte al Curţii.
Codul penal prevede, la articolul 301, că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.
Practic, deputaţii care au cerut interpretarea Statutului parlamentarilor cer ca legea în baza căreia să fie judecaţi să fie Statutul lor, şi nu Codul penal – în baza căruia ANI a dispus cercetări şi a stabilit că cei în cauză sunt în conflict de interese.
Reamintim faptul că, aproximativ 50 de actuali şi foşti parlamentari şi-au angajat rude la cabinetele parlamentare, unii dintre aceştia înainte de 2013, printre ei aflându-se şi cei 5 deputaţi care au solicitat interpretarea legii în favoarea lor. Printre beneficiarii acestei cereri de derogare de la Codul Penal este și deputatul clujean din partea UDMR, Mate Andras Levente.