In vizor

Cazul de la Huedin: test pozitiv COVID-19 și 70 de contacți potențial infectați. Când lipsa de informare cauzează panică

Un caz de infectare cu COVID-19, confirmat pozitiv în urma testării, precum și cca un număr de 70 de contacți potențial infectați a fost trecut cu vederea, pierdut printre celelalte cazuri înregistrate zilnic, chiar dacă pacienta a fost plimbată de la un spital la altul, din Cluj-Napoca la Huedin.

Constatăm, cu regret, faptul că lipsa de informare și totodată de transparență a autorităților centrale și locale reprezintă principalul factor declanșator al panicii și isteriei în rândul populației. 

Condițiile de comportare în comunitate au fost înăsprite, au început să fie efectuate verificări de către polițiști, iar aparatul punitiv de stat s-a urnit din loc. 

Cum rămâne, totuși, cu o corectă informare a publicului?

Cazul de la Huedin

O femeie internată la Spitalul Huedin, în urma unui transfer, a fost depistată cu coronavirus. Potrivit unor surse oficiale, pe durata internării, aceasta a intrat în contact cu cca 70 de persoane, printre care pacienți, aparținători și cadre medicale. 

Direcția de Sănătate Publică ar fi dispus declanșarea unei anchete în acest caz, după cum notează infohuedin.ro

Pacienta a fost transportată de la Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj-Napoca la Huedin, iar măsura ar fi fost luată tocmai pentru a crea noi locuri disponibile bolnavilor de TBC. 

Ajunsă la Huedin, pacienta a început să acuze simptome specifice infecției cu COVID-19.

Medicii din Huedin și-au anunțat colegii din Cluj-Napoca, iar pacienta a fost iarăși transportată, de această dată pentru testare.

Rezultatul? În urma testelor de laborator, medicii au constatat că pacienta este infectată cu COVID-19. Rezultat pozitiv. 

Potrivit acelorași surse, citate de infohuedin ro, pe secția unde a fost internată pacienta s-a instituit stare de carantină. 

Întreaga „aventură” s-ar fi desfășurat săptămâna trecută, iar rezultatul pozitiv ar fi fost disponibil sâmbătă. 

Din păcate, în lipsa unei informări corecte din partea autorităților statului, a lipsei de transparență, panica se instalează mai repede, iar prin impunerea unor măsuri stricte de comunicare doar prin intermediul canalelor oficiale, a Grupului de Comunicare Strategică, a căror reprezentanți sunt Raed Arafat, Marcel Vela și Bogdan Despescu – iar, după cum bine a observat fostul Președinte Traian Băsescu, din acest grup „strategic” nu face parte nici un epidemiolog, adică un specialist – în comunitate se produce exact efectul nedorit:

se instalează starea de neîncredere, autoritățile locale și județene nu mai au autoritatea de a comunica informații despre evoluția pandemiei la nivel județean, Instituția Prefectului trimite mesaje împăciuitoare, iar un caz confirmat cu COVID-19 a fost „transferat” de la un spital la altul, transportat din municipiul Cluj-Napoca în Huedin și înapoi, iar numărul de contacți potențial infectați este de ordinul câtorva zeci de persoane, printre care și cadre medicale. 

Tot din păcate, în plină stare de urgență, Direcția de Sănătate Publică Cluj și-a suspendat orice atribuții privind comunicarea informațiilor de interes public. 

DSP Cluj tace. Instituția Prefectului Cluj, tace.

Acțiunile de sancționare a populației, care nu respectă „recomandările” formulate de GCS, au început să curgă, iar informațiile generale, la nivel național, sunt furnizate o singură dată la un răstimp de 24 de ore. 

Informațiile privind „Ciuma Galbenă”, după cum a fost supranumită infecția cu COVID-19 în România, sunt ținute la secret tocmai pentru a nu pune în pericol și a nu discredita persoanele susceptibil de a fi infectate, confirmate etc. 

Chiar și în aceste condiții, când întreg aparatul de stat funcționează doar punitiv, prin intermediul sancțiunilor și reglementărilor specifice unei stări de urgență, cazurile din proximitatea noastră sunt trecute cu vederea. 

De altfel, recent, RadioEuropaLiberă nota că autoritățile nu au o cifră centralizată a românilor care au intrat în țară din zonele infectate de coronavirus.

Conform directorul spitalului ”Matei Balș”, Streinu Cercel, se vehiculează un număr de 1 milion de persoane, iar datele Poliției de Frontieră rezultă că ar fi vorba de peste 250.000. Din informațiile și calculele Europei Libere, numărul celor care au ”scăpat” de carantină și izolare la domiciliu, raportat la datele referitoare la numărul celor care au intrat în România, este între 200.500 și 950.500 de persoane. Situația numărului de teste efectuate este și mai îngrijorătoare: între 0,82% și 3,29% din numărul celor întorși acasă. 

Iată de ce, Ziar de Cluj solicita recent încetarea mascaradei comunicaționale, în condițiile în care statul român a ales să încalce dreptul la corectă informare în ceea ce priveşte raportările epidemiologice în Criza Coronavirusului.

În aceste condiții, cazurile confirmate cu COVID-19, precum cel din Huedin, sunt transferate între spitale, plimbate din municipiu în județ, iar drept rezultat sunt înregistrate zeci de persoane potențial infectate.  

În contextul în care cazurile de infecție cu COVID-19 se vor extinde și înmulți, ne afirmăm încrederea că această non-comunicare și non-informare practicată cu nonșalanță de către Guvernul României va înceta, iar corecta informare a publicului, într-o vreme de profundă criză epidemiologică, sanitară și economică, va avea câștig de cauză. 

Non-informarea conduce la tragedii. 

Corecta informare a publicului, salvează vieți. 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *