Din oras

Caz incredibil la Cluj, la un meci de handbal: Un arbitru a fost bătut în timpul jocului şi s-a ales cu fisură de timpan. Poliţia a fost chemată la sală!

La sfârşitul săptămânii trecute, după Memorialul „Tiberiu Rusu”, weekend-ul de handbal de la Cluj a continuat cu turneul de „mixt”, la care au participat nouă echipe înscrise în 3 grupe. Deşi a fost vorba de o competiţie rezervată amatorilor, unde în mod normal ar trebui să predomine relaxarea, buna-dispoziţie, dorinţa de a face mişcare, de a te simţi chiar Neagu, Karabatic sau oricare handbalist din lume, orgoliile şi adrenalina au fost de multe ori peste meciurile din Liga Naţională pe care le urmărim săptămânal. Ba chiar, lucrurile au degenerat în situaţii regretabile, aşa cum s-a întâmplat la partida United Cluj – HT Planet, când meciul s-a încheiat prin minutul 10, după ce arbitrul a fost bătut, se arata intr-un material publicat de Prosport.ro.

Tot incidentul a avut şi urmări nefericite: Poliţia chemată la sală, plângere penală, declaraţii şi în final arbitrul Alexandru Petrean, cel care a fost lovit de un jucător, s-a ales cu o fisură de timpan, au povestit surse ProSport. Victima nu a dorit să dea nicio declaraţie pe tema acestui caz, susţinând doar că a întocmit un raport pe care l-a trimis mai departe.

Amalia Ciucă, persoana care a înfiinţat echipa de handbal mixt United Cluj şi care a pus bazele unui campionat de amatori încă din 2008, ne-a relatat: „Meciul se juca pentru accederea în finală. Noi am început mai slab, fiind conduşi la 3-4 goluri diferenţă, au mai fost şi câteva faze controversate cu decizii luate numai împotriva noastră, dar totul a fost în regulă până la momentul care l-a avut în prim-plan pe colegul nostru. La un fault de joc care a părut mai dur din cauza forţei disproporţionate dintre cei doi, arbitrul a scos şi i-a arătat cartonaşul roşu. El s-a dus liniştit către arbitru, iar apoi i-a dat o palmă. Nu ştiu ce i-a răspuns, pentru că i-a mai dat o palmă. Meciul s-a oprit, noi am pierdut la masa verde, iar domnul arbitru l-a reclamat pe colegul nostru la Poliţie. Regretăm ce s-a întâmplat, colegul şi-a cerut scuze faţă de noi. A fost al 7-lea an la rând când am organizat această competiţie, dar a fost şi pentru ultima oară”.

 

„Arbitrul a fost arogant şi ne spunea că ne trimite acasă”

„Arbitrul a fost arogant şi a luat decizii numai într-o direcţie, deşi anumite faze au fost flagrante. Prin minutul 5, Amaliei Ciucă i-a fost spartă gura, a fost nevoită chiar să iasă afară, dar arbitrul nu a fluierat nimic. I-a spus să meargă acasă dacă nu îi convine. După vreo 2-3 minute, colegul care a avut incidentul cu arbitrul a fost lovit peste mână, dar la fel, nu a dat decizie pentru United, ci doar i-a spus: <>. Apoi, o colegă a scăpat pe contraatac şi a dat semicerc, toată lumea din tribună râdea de el. Îşi bătea joc efectiv de noi şi atunci când încercam să obţinem nişte explicaţii ne transmitea: <>”, au susţinut şi alţi colegi de la United Cluj.

Atât Amalia Ciucă, cât şi alţi colegi de la United Cluj au relatat faptul că între victimă şi agresor problemele erau de mai mult timp, din campionatul judeţean din Cluj, unde cei doi s-au mai întâlnit pe traseu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *