In vizor

Câțiva Dorei se chinuie de doi ani să introducă rețeaua de canalizare în Suceagu

Locuitorii din comuna Baciu reclamă modul deficitar în care lucrează echipa de muncitori responsabilă cu proiectul de introducere a canalizării în localitatea Suceagu. Aceștia sunt nemulțumiți mai ales de faptul că drumurile sunt impractivabile, iar firma nu dă semne că s-ar apropia de finalizarea lucrării, deși termenul din contract era septembrie 2019.

Cei câțiva muncitori cu câteva utilaje învechite, uneori minori, nu respectă nici cele mai elementare reguli de protecție, pun în pericol atât pe ei înșiși cît și pe cei din jur. Pe fotografie se vede „echipa” în acțiune blocând drumul și încărcând o basculantă care stă să cadă în râpă, rupând și hidrantul din apropiere (până la urmă au scăpat, au reușit să scoată camionul cu excavatorul). Eu înțeleg utilitatea acestei lucrări, deși – dat fiind „metodele” de lucru – am dubii serioase că canalizarea chiar va funcționa peste cine știe câți ani. Această lucrare însă se efectuează din bani publici și cei din Suceag îndură aceste echipaje de alcoolici de ceva timp. Ca beneficiar, Primăria va trebui să recepționeze cândva lucrările deci întrebarea este dacă se interesează de aceste lucrări și dacă are ceva mijloace de a controla calitatea lor, eventual de a nu recepționa lucrarea, dacă aceasta nu va corespunde. 

Inca de aproape de un an am imcercat sa semnalez modul in care sunt executate aceste lucrari, dar din pacate nu s-a schimbat nimic. Problema este ca la urma urmei lucrarea va fi receptionata, executantul i-si va incasa banii va pleca frumos acasa si problemele vor ramane aici. Ce garantie putem avea ca va fi un sistem functional, daca acum, cand inca nici nu s-a receptionat lucrarea, trebuiesc inlocuite portiuni, de conducta sparte, ovalizate etc? Si nu in doar cateva locuri ci in zeci de locuri… 

Primarul comunei Janos Balasz dă asigurări că lucrările vor fi recepționate doar dacă acestea sunt executate conform contractului și anterior sunt verificate de către compania de apă.  

”Lucrarea se va receptiona numai dupa verificarea efectuata de compania de apa. In niciun caz nu se va receptiona lucrarea de catre primaria Baciu, inainte de a ne asigura ca noi la randul nostru il putem preda companiei de apa. Compania de apa are metode meticuloase de verificare, inclusiv prin vizualizare din interior cu camera. Nu se preiau lucrarile cu tevile sparte / ovalizate / dezcentrate … etc. Transa finala de plata se face doar dupa receptie si refacerea drumurilor”, transmite primarul.

Proiectul ”Rețea de canalizare și stație de epurare în localitatea Suceagu din comuna Baciu” a fost semnat în 2018 și este finanțat prin Programul de Dezvoltare Locală. Valoarea contractului este de 8,3 milioane de lei iar licitația a fost câștigată de Aqua Serv SRL. Potrivit contractului lucrările trebuiau să fie finalizate în 12 luni, iar contractul a fost semnat în 12.09 2018.  

Aqua Serv, companie abonată la contractele din bani publici 

Aqua Serv a câștigat zeci de licitații privind lucrări de introducere a canalizării și apei potabile în mai multe localități din județul Cluj și din județene învecinate. Astfel, în perioada 2016-2018 compania a încheiat contracte în valoare de 45 563 284,00. În 2020, firma a câștigat contracte în valoare de 69.7 milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de canalizare și apă potabilă din Huedin și Gherla. În 2019, firma a încheiat contracte în valoare de 39,6 milioane lei.  

Firma este deținută de Mureșan Dan Vasile și Mureșan Valeria.  În 2019 a avut o cifră de afaceri de 46 519 753 RON și profit de 7 684 070 RON. 

sursa foto:Facebook/Locuiesc în Baciu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *