Eşecul „României Educate” începe de la impostură. Cu impostori nu poţi educa decât în impostură. Miliţienii „educă” şi scot în stradă miliţieni, nu poliţişti. Mediocrii numai mediocrităţi. Când nu există vocaţie pentru meserie, ci numai pentru căpătuială, scoţi în faţă roboţei. Câinele lui Pavlov învaţă becul cum, când şi de ce să se aprindă.
Cu foamea (inclusiv cea intelectuală), scoţi la înaintare numai fomişti. Maţele înăbuşă conştiinţa. Boala nu se tratează cu boală şi nici cu indiferenţă sau cu negarea existenţei bolii.
Peste 40 de mii de elevi de clasa a XII-a din generația curentă nu s-au înscris la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea iunie-iulie, potrivit datelor oferite de Ministerul Educației. Raportat la întreaga generație de 151.906 truditori pe băncile şcolii, elevii care nu s-au înscris la examenul final din generația curentă reprezintă peste 26%. Acest număr este echivalentul a 1.449 de clase de elevi de clasa a XII-a zi și a XIII-a seral, sau frecvență redusă, luând o medie de 28 de elevi pe clasă.
Acest lucru înseamnă că 40.577 de elevi de liceu vor îngroşa numărul celor care au pierdut trenul „României Educate” promise de preşedintele Klaus Iohannis.
Trenul a plecat de mult din gară. Era o vreme în care puteau fi combătute şi contracarate legile date de infractori în interesul infractorilor. În care, pentru a se mai salva Educaţia, cazurile de plagiat puteau fi contestate de comunitățile profesionale care aveau tot dreptul să riposteze pentru a-și prezerva calitatea profesională.
Era normal ca societatea să acționeze și să ceară condamnarea hoțului. Plagiatul nu este numai un furt intelectual. El produce daune societății pe mai multe paliere: de la inducerea ideii că morala nu mai contează și că este important să îți atingi scopurile indiferent de mijloace, până la prejudicii de ordin material – la bugetul statului.
Că, din plagiat, impostorii au beneficiat de bani în plus dintr-un doctorat fals și obținerea unor onoruri nemeritate. La care se adaugă prejudiciile morale aduse celor cărora, prin furt, impostorii le-au uzurpat locul în societatea academică.
Dar a fost vorba despre bani. Bani în plus la salariu. Comunităţile academice nu numai că au invitat plagiatorii la masa lor, dar au şi pus osul să-i ajute să le pună pâinea şi cuţitul în mână. Profesorii (doctori în orice) au creat miliţienii, procurorii şi politicienii cu doctorat, impostura cu doctorat, agramatul cu doctorat şi tone de masterate – că au mâncat şi ei de pe o muncă cu copy-paste.
Plătim foamea de patalama a angajărilor şi accederilor în impostura funcţiilor publice numai cu „confirmare” de la „Stat”. Normele şi criteriile angajărilor în pita banului public şi prostia votantului care vede doar „patalamaua”, nu şi „curvenia” omului care se ascunde după aceasta.
Românul a fost învăţat să fie tolerant (chiar admirator/iubitor), faţă de hoţi şi mincinoşi. Încă de mic copil românul învaţă că este util să furi şi să minţi. Că doar „Căţeluş cu părul creţ” învaţă prima dată orice copil care poate să articuleze câteva fraze.
De cum sunt capabili să memoreze câteva versuri pe care să le recite, românii încep să aprecieze hoţia şi minciuna. Căţeluşul (simpatic personaj), fură raţa din coteţ – ceea ce demonstrează că este cam hoţ, dar asta nu-l face mai puţin simpatic pentru micuţi. Parcă nu ajunge că micuţul patruped cu părul ondulat este un hoţ fără pereche, el mai este şi mincinos. „Şi se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură”.
Minte de îngheaţă apele şi nu oricum, ci chiar jurându-se. Cu toate astea nu există părinte care să nu-şi înveţe copilul prima dată această poezioară. Cu un asemenea model porneşte pruncul în viaţă, „îndrăgostit” de un căţel simpatic, hoţ şi mincinos.
Apoi, să nu existe „discriminare de gen”, cei mai mulţi părinţi aduc în mintea copilului şi o mâţă la fel de hoaţă şi mincinoasă. Motanul încălţat face orice tertip, fură, pătrunde prin efracţie în palatul căpcăunului, ba mai mult, îl şi omoară pe acesta, apoi îl minte pe împărat prezentându-şi stăpânul ca pe un mare nobil.
În realitate, atât motanul mincinos şi hoţ, cât şi stăpânul acestuia, un impostor escroc, devin modele pentru copiii care adoră această poveste. Copiii sunt pregătiţi de mici pentru viaţa pe plaiuri mioritice, ştiind că doar cine fură şi minte se descurcă.
Că nici capra care îşi creştea singură cei trei iezi nu este un exemplu pozitiv pentru tinerele mame. O mamă-capră nu prea responsabilă – din moment ce-şi lasă iezii singuri în casă şi pleacă la shopping. Finalul poveştii nu este decât un îndemn pentru copii să se răzbune pentru orice nedreptate li se va face, aşa cum capra iresponsabilă se răzbună pe lup după ce se întoarce de la mall.
În aceste condiţii când, de mici, românii învaţă, prin intermediul poveştilor, să fure, să mintă, să înşele, să nu-şi trateze obligaţiile cu responsabilitate, să nu fie consecvenţi unor idei şi unor principii, mai miră pe cineva că la „maturitate” fură, furându-şi, de fapt, propria căciulă, viitorul?
Aşa sunt condamnați la ignoranță. Şi, oricum, a fi „bazat” în România echivalează cu a fi nesimţit, şi asta nu are deloc conotaţii negative.
De aceea tinerii impostori care păşesc pe cale imposturii „academice”, „funcţionăreşti” sau politice nu au cu ce se legitima în faţa „poporului” decât cu diplome. Acolo unde acestea există şi sunt obţinute pe merit, se pune doar problema unei capacităţi a „savanţilor” de a se coborî la nivelul „poporului”.
Un popor care continuă să admire şi să aibă încredere în „băieţii bazaţi”, cei care şi-au plagiat doctoratele şi şi-au falsificat CV-urile – geme funcţionărimea, guvernarea şi politicul.
Un popor ai cărui tineri au învăţat şi vor mai învăţa că trebuie să furi, să copiezi şi să minţi ca să ai succes în viaţă. Nu mai e mult până când şi copiii de grădiniţă vor spune: „Când o să fiu male vleau să mă fac plagiatol”.