Conform Mediafax, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a anunţat, marţi, că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elveţieni să-şi…
Fost deputat PSD, fost ministru al Dialogului social într-una dintre guvernările lui Victor Ponta, fost candidat al PSD Cluj la primăria Cluj-Napoca,…
„Mă gândesc la viitorul țării mele, țării noastre, a tuturor, viitor pe care trebuie să îl scriem cu onoare și cinste, nu…
Aurelia Cristea si-a dat astazi demisia din Partidul Social Democrat. Dupa ce a activat timp de mai bine de 20 de ani…
Fost deputat PSD, un personaj politic interesant, iniţiator al legii antifumat, Aurelia Cristea a făcut o declaraţie cel puţin surprinzătoare, pe pagina…
Deputatul UDMR Csoma Botond a comentat pentru Ziar de Cluj decizia guvernului Grindeanu de a adopta la ceas de seara Ordonanţa de…
PNL se află în pragul disoluţiei, motiv pentru care mai mulţi lideri şi-au anunţat intenţia de a se implica mult mai puternic…
Consiliul Reprezentanților Unionali (CRU) al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), reunit la Târgu-Mureș, l-a ales cu unanimitate de voturi pe…
La adunarea generală PNȚCD, pentru alegerile județene, desfășurată în 28 ianuarie, într-un subsol unde membrii au stat cu jachetele pe ei, au…
În cursul zilei de ieri, primarul Emil Boc, într-un pur stil politicianist, le-a transmis o scrisoare deschisă noilor parlamentari clujeni, prin care…
Singurul membru al PNL care şi-a anunţat intenţia pe față de a candida la preşedinţia organizaţiei judeţene Cluj, Horea Şulea, a făcut…
Horia Şulea şi-a exprimat, în direct la NCN, opinia în legătură cu trimiterea în judecată a senatorului Marius Nicoară. Primarul comunei Floreşti…
Prezent joi seara în emisiunea „Din Oraş” a postului de televizune NCN, primarul Floreştiului Horea Şulea a reconoscut că excluderea lui Mihai…
Ziar de Cluj a avut dreptate când a preconizat că PSD-ul nu va susţine proiectele de infrastructură ale municipiului Cluj-Napoca. Acest lucru…
Unul dintre cei mai activi parlamentari clujeni, încă novice în ale politicii dar plin de bune intenţii, aşteaptă deja de ceva vreme…
