Sanatate

Câtă șpagă se dă în spitalele din Cluj. Tarife dezvăluite de pacienți

În spitalele din România, pacienții oferă bani personalului medical atât din proprie inițiativă, cât și la cererea cadrelor medicale – medici, asistente, infirmiere și chiar liftieri. „Șpăgile” merg de la câteva zeci sau sute de lei pentru consultație sau pur și simplu pentru „a fi băgat în seamă” până la mii de euro în cazul unor operații complicate.

piatadespaga.ro, o platformă creată din inițiativa organizației non-guvernamentale Funky Citizens, își propune să ofere o hartă a șpăgii practicate în spitalele publice din România: unde „se dă”, cât, dar și care sunt spitalele și medicii care nu condiționează actul medical de șpagă, informează hotnews.ro.

Iată ce au scris pacienții pe platforma respectivă cu privire la valoarea șpăgii care se dă în spitalele din Cluj:

1.700 RON pentru operație la Spitalul Oncologic I.C. din Cluj
Data: 16.02.2018.
Bani pentru operație: 300 lei pentru anestezist, 800 lei pentru medic chirurg ginecolog, 300 lei pentru medicul nr. 2, 300 lei pentru asistente, femei de serviciu, medicul de concedii.

1.400 RON pentru operație la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
Data: 07.02.2018.
Bani dați la chirurg și anestezist, pentru operație.

1.000 RON pentru operație la Cluj Napoca
Data: 01.09.2017.

Bani pentru operație – 800 RON pentru chirurg și 200 RON pentru anestezist.

De asemenea, unii pacienți care au ținut să semnaleze și locurile unde nu au dat bani personalului medical:

Fără bani – spital din sectorul 2 din București
Data: 18.04.2018

Fără bani – Spitalul Giulești din București
Data: 20.10.2017

Fără bani- Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, sectia Primiri Urgente
Data: 10.10.2017

Dumneavoastră câtă șpagă ați dat și în ce spitale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *