
”Au fost deja mai multe întâlniri de lucru între reprezentanții Primariei și vei ai comapaniilor care au câștigat licitația pentru metrou. Sunt sute de oameni angrenați în procesul de proiectare. Da, la 1 septembrie vor începe lucrările de proiectare la unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Clujului”, a declarat la o emisiune de chitanțier viceprimarul Dan Tarcea.
Se fac săpături, se pun borduri, se toarnă asfalt, se dalează, se smulg copacii cu excavatorul? De unde până unde ”lucrări de proiectare”. Lucrărie OSĂ fie, când OSĂ fie la execuția proiectului. În rest, este posibil ca de la 1 septembrie să se ”lucreze” la proiectare. Sau, mai pe ”inginerește”, să se realizeze proiectul de pe urma căruia OSĂ avem metrou. Dacă nu, măcar vreo nouă gropi de mărimea Cluj Arena, numai bune pentru a se organiza vreo nouă Untold-uri concomitent.
Lăsând la o parte avântul lingvistic al viceprimarului, cât timp, de la 1 septembrie, se apucă oamenii de proiectare și, probabil, vor termina această ”lucrare” în timpul stabilit și tot proiectul este pe hârtie, mai mult rău decât veșnic neterminatele șantiere ale acestei nevolnice administrații municipale, nu are cum să producă.
Întrebăm noi, în locul chitanțieristului care s-a prefăcut că ia un interviu, în ce stadiu mai este licitația pentru serviciile de supervizare a lucrărilor la metrou? Care vor fi termenii de execuție ale lucrărilor la metrou și cum se vor respecta, având în vedere rateurile de execuție la toate lucrările de investiții ale acestei non-administrații clujene?
Șamd.