Consiliul Local și Primăria Cluj-Napoca ar trebui să plătească dezvoltatorului Impact 7,6 milioane de euro despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb, la 15 ani de la semnarea parteneritului dintre autorități și investitor se arată într-un anunț al Impact remis Bursei de la București.
- Societatea își informează acționarii și investitorii cu privire la pronunțarea instanței în dosarul nr. 1032/1259/2012 aflat pe rolul Tribunalului Specializat Argeș, în cadrul căruia, societatea de proiect (Clearline Development and Management SRL) solicita obligarea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiului Cluj-Napoca – prin Primar, la plata de despăgubiri în suma de 24.532.741,65 lei (TVA inclus) cu titlu de prejudiciu cauzat firmei Clearline (Lomb), rezultat din executarea parțială a proiectului „Cartierul Dealul Lomb”, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată până la data de 01.04.2021 în cuantum total de 13.862.967,16 lei.
- Hotărârea a fost pronunțată în 8 iunie.
- Raportul de la BVB poate fi consultat AICI
- Hotărârea este cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, iar cerere se poate depune la Tribunalul Specializat Argeș.
Dezvoltatorul Impact, prin firma Clearline Development and Management a dat în judecată Consiliul Local Cluj-Napoca și și-a cerut banii investiți în ceea ce urma să devină cartierul rezidențial Dealul Lomb, pentru care cele două părți au semnat un parteneriat în 2007. Instanța a decis pe 8 iunie ca autoritățile să-i plătească dezvoltatorului despăgubiri de 7,6 milioane de euro. Consiliul Local și Primăria pot face apel în decurs de 15 zile.
”Obligă pârâții Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca și Municipiul Cluj-Napoca, în solidar, să achite reclamantei suma de 24.532.741,65 lei cu titlu de prejudiciu și suma de 13.862.967,16 lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată pentru perioada cuprinsă între data plăților efectuate de reclamantă (stabilite conform raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză) și până la data de 01.04.2021. Hotărârea este cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cerere care se poate depune la Tribunalul Specializat Argeș”, este hotărârea instanței în favoarea Impact.
Pe terenul autorităților, Impact urma să construiască peste 6.000 de locuințe, iar investiția anunțată a fost de peste 650 de milioane de euro.
Este vorba despre parteneriatul păgubos încheiat de Emil Boc în 2006, prin care Compania IMPACT a castigat, practic, Dealul Lomb din Cluj-Napoca.
CITEȘTE (PENTRU A TE LĂMURI CU PRIVIRE LA ESCROCHERIA IMPACT: Minciuna de zeci de milioane de euro. Cartierul Lomb nu avea să fie construit NICIODATĂ. Terenul a fost folosit de niște băieți deștepți pentru acțiuni la BURSĂ