Din oras

Cât mai rezistă rampa temporară de gunoi a orașului? Ce planuri are Primăria cu deșeurile de la Pata Rât

Deocamdată, deșeurile clujenilor sunt depozitate tot la rampa temporară administrată de Regia Autonomă a Domeniului Pubic (RADP), regie aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, deși Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) este parțial funcțional. O parte din deșeuri sunt transportate la depozite din alte orașe.

RADP este obligată să închidă rampa temporară de deșeuri până la finalul anului 2024. Potrivit conducerii Primăriei, acum se face un transfer treptat al gunoaielor către CMID, dar se caută și alte metode de eliminare a deșeurilor de pe rampa temporară.

“Conform angajamentului pe care cei de la RADP și l-au luat către Agenția de Mediu, până la finalul anului 2024 ei au obligația de a continua acest transfer de deșeuri din rampa veche în centrul nou. Au transferat deja în jur de 100.000 mc, dar în acest moment încercăm să schimbăm metoda în sensul că vrem să accesăm niște fonduri prin granturi norvegiene cu ajutorul cărora să închidem într-un mod prietenos cu mediul. Eliminarea restului de deșeuri ar urma să se facă prin alte metode, cum ar fi transformarea lor în alte componente.

Este un lucru normal să încercăm eliminarea deșeurilor care au mai rămas și să nu le mai mutăm la CMID. Dacă găsim alte soluții este normal ca aceste deșeuri să nu mai ajungă la rampa ecologică astfel încât să nu mai ocupe spațiu și noi să încercăm să le eliminăm prin alte metode”, a declarat, astăzi, city managerul Gheorghe Șurubaru.

Surse Ziar de Cluj ne spun că RADP urmează să majoreze tarifele de colectare a deșeurilor. Ziar de Cluj a cerut un punct de vedere Primăriei. Vom reveni.