Analiza

Cat de profitabila e arta handmade pentru artistii Clujeni?

Cel mai probabil, entuziasmul si tendinta creatoare sunt singurele care mai tin in viata arta handmade din Romania. Statul nu prea incurajeaza creatia – din contra, la cate piedici administrativ-fiscale pune in calea micului producator, pare ca vrea sa o inabuse. Daca ar fi sa comparam cum se simte un creator de handmade aflat la inceput de drum, cu unul care munceste de ani intregi in domeniu, constatam ca aproape nimic nu s-a schimbat in ultimii ani. Aceleasi probleme, aceleasi greutati, aceeasi lipsa de interes din toate partile.

„Nimeni nu ne baga in seama”

    Primul semnal de alarma ca lucrurile nu merg tocmai bine cand este vorba de arta handmade la Cluj, e dat de modul precar in care se implica autoritatile locale in sprijinirea firmelor de profil. Geanina Silaghi realizeaza jucarii din lemn si lana de aproape un an de zile. Ea considera ca atunci cand ai un plan de afaceri bine pus la punct, coroborat cu multa implicare si devotament, ai sanse sa traiesti chiar bine din handmade. Cu toate acestea, un ajutor suplimentar ar fi binevenit pentru a asigura un venit constant mai ales pentru familiile tinere.

„Ar trebui sa se creeze o asociere unde sa se poata intalni persoanele care fac acest gen de activitate, unde se pot lega colaborari, posibilitatea de dezvoltare etc. Cred ca administratia locala s-ar putea implica mai mult. Ceea ce nu exista in Cluj, este un magazin de prezentare cu produse handmade. Aceasta este o problema des intalnita si la alti producatori de handmade, lipsa spatiului de expunere si vanzare directa din magazin. Pentru a-ti plasa produsele in alte magazine cu specific,  costul se ridica foarte mult, cu un adaos de 50%, ceea ce face ca pretul de vanzare sa creasca si produsele sa nu se vanda. Ar mai fi o varianta, sa scazi forte mult pretul, astfel incat cu acel adaos de 50% sa se ajunga la un pret de vanzare decent, dar in defavoarea celui care a creat produsul.”

La polul opus, Mihai Hadaruga, veteran in realizarea de bijuterii, considera ca sprijinul fals acordat de autoritati e si mai accentuat. Dupa ani intregi de experienta, a ajuns la concluzia ca, atat legislatia greoaie, cat si lipsa implicarii autoritatilor, sunt cat se poate de intentionate. Din punctul sau de vedere, este inadmisibil ca, pentru orice lucru pe care il creeza cineva, sa fie nevoie sa obtina o tona de autorizatii, sa fie nevoit sa isi deschida firma si sa trebuiasca sa plateasca zeci de taxe. Credem ca nici macar olaritul nu s-ar mai fi inventat, daca stramosii nostri ar fi fost nevoiti sa urmeze toti pasii pe care statul modern roman ii cere pentru ca cineva sa-si manifeste arta si talentul.

„In primul rand, gasesc ca este un nonsens sa-ti faci firma ca sa vinzi linguri de lemn. Ce faci tu este mestesug, vinzi nu vinzi, trebuie sa platesti dari la stat. Ca mestesugar, ar trebui sa fii sprijinit de autoritati, intrucat tu, prin munca ta autentica, aduci turismul in sat, in orase. Daca nu vinzi, taxele trebuie platite oricum si, intre timp, trebuie sa si mananci. Spre exemplu, in Italia, ca sa participi la targuri de artizanat, nu ai nevoie de firma, dar cui ii pasa, la noi trebuie taxat totul. Parerea mea este ca acum, in Romania, autoritatile se folosesc de artizanii locali sa consume fonduri pentru cultura, respectiv au un grafic. Prea putini se gandesc la noi ca oameni ce traim, avem cheltuieli etc. Mai mult, cand te invita la targuri, nu-ti da nimeni o masa calda, practic tu platesti totul. Imi povestea un artizan in lemn, ca oficialitatile i-au cerut sa-si omologheze lingurile sculptate. Practic tu, la fiecare creatie, trebuie sa faci un prospect, un dosar cu studii de specialitate. Traim, se pare, noaptea mintii.”

„Organizatorii ne pun bete in roate”

    Tendinta generala, atat a consumatorilor de arta, cat si a celor care o realizeaza, e ca in Cluj mai avem multe de invatat in ceea ce priveste organizarea de targuri. De exemplu, selectia articolelor expuse nu e suficient de riguroasa, asa cum se intampla, de obicei, in strainatate. Apoi, de cele mai multe ori, datorita dorintei de a avea cat mai multa cantitate in defavoarea calitatii, se intampla ca artistul venit la targ sa nu mai aiba loc, motiv pentru care pierde timp si, mai ales, bani. Mihai Hadaruga ne explica fenomenul.

„In cuvinte putine, am fost invitat de asociatie (Asociatia de Mesteri Clujeni – nr) sa particip la targ, ca sa fac demonstratii in cupru, avand in vedere ca mai erau si artizani straini. Cand am ajuns, am aflat, cu stupoare, ca au uitat sa-mi rezerve o masa de lucru, respectiv, am inteles ca, de fapt, nu era asa important ce fac eu, important este numarul de mestesugari adusi la targ. Pana la urma, dupa circa 2 ore, s-a gasit o masa si mi-au facut un loc intre mesteri.”

Kitsch versus arta

    De la cerinta organizatorilor de a avea cat mai multe obiecte expuse, indiferent de calitatea lor, pana la a lansa un trend in materie de kitch, a fost doar un pas. In opinia lui Mihai Hadaruga, strecurarea „chinezariilor” printre obiectele de arta unicat, nu face decat sa alunge potentialul cumparator de arta autentica. Cu toate acestea, aceste chinezarii continua sa existe si sa fie tot mai prezente pe piata, tocmai pentru ca cererea e mare, iar artistii, de cele mai multe ori, fac astfel de compromisuri pentru a-si acoperi cheltuielile.

„Daca majoritatea artizanilor vand printre produsele lor si “chinezarii”, iubitorii de frumos refuza sa intre in targ, dezgustati. Am fost martor la reactii din partea vizitatorilor: “Nu avem ce cumpara din targul dumneavoastra, sunt aceleasi produse contrafacute peste tot”. Am incercat sa intreb mai multi mesteri artizanali de ce vand si marfa contrafacuta? Raspunsul a fost simplu: “sa-mi scot cheltuielile, benzina”. Este o regula sustinuta de majoritatea “artizanilor” din asociatia din care am facut parte, conform careia poti avea intre creatiile tale 5% din alta parte, nu conteaza de unde si nici calitatea. Deci, din experienta mea, cei care vand 100% artizanat, vand foarte slab, iar cei care vand “chinezarii”, lucrari contrafacute fac foarte multi bani.”

Cererea e sub nivelul marii

    In Cluj asistam la o varietate foarte mare de artisti handmade, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre cerere. Chiar daca prezenta la targuri e destul de mare, vanzarile sunt mult mai mici fata de cererea in mediul online. Potrivit Geaninei Silaghi,

„Cererea in mediul vanzarilor online este mult mai ridicata in restul tarii, in special partea de sud. Am avut si comenzi din afara tarii, dar mai putine.”

O problema a lipsei de consum in ceea ce priveste produsele handmade o poate constitui piata saturata. Astfel, cei mai multi artisti clujeni nu isi permit sa se deplaseze la targuri in alte orase, unde oferta e mai restransa si, implicit, si cererea mai mare. Mai mult, vorbim si de o cultura a handmade-ului care, din pacate, la Cluj nu s-a putut dezvolta intr-un mod favorabil pentru micii intreprinzatori si nici pentru consumatori.

 Concluzionand, Clujul, chiar daca are potential, inca mai are multe de invatat. Pe de o parte, in sens legislativ, oferind suport si documentatie mai accesibila pentru artistii handmade, pe de alta parte, e nevoie de o schimbare de mentalitate. Va trebui sa incepem sa eliminam non-valoarea si sa punem mai mult accent pe arta de calitate. Dar cum sa facem asta, cand costurile unei astfel de investitii depasesc, de cele mai multe ori, bugetul personal si profitul cumulat, daca autoritatile locale nu se implica mai deloc, ci doar bifeaza actiuni?

Sursa foto: uncommongoods.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *