In vizor

Cat de mari sunt amenzile și pentru ce puteți fi amendați în starea de alertă

Legea care reglementează Starea de alertă, votată miercuri seară în Parlament, stabilește și faptele a căror săvârșire constituie contravenție, precum și amenzile pentru fiecare caz în parte. Amenzile variază de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plăti jumătate din amenda aplicată în termen de 15 zile, scrie stiripesurse.ro. Legea a fost trimisă la președinte Klaus Iohannis pentru promulgare.

CONTRAVENȚII ÎN STAREA DE ALERTĂ

Art. 65. – Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art. 5 alin. (1) lit. e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității; – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(1) lit.f); amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri; amendă de la 500 lei la 2.500 lei

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.a); amendă de la 500 lei la 2.500 lei

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.b); amendă de la 500 lei la 2.500 lei

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri; amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii; amendă de la 500 lei la 2.500 lei

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d); amendă de la 500 lei la 2.500 lei

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art.5 alin.(2) lit.d); amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art.5 alin.(3)lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise; amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.a); amendă de la 500 lei la 2.500 lei

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a); amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art.5 alin.(3) lit.b); amendă de la 500 lei la 2.500 lei

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art.5 alin.(3) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone; amendă de la 500 lei la 2.500 lei

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art.5 alin.(3) lit.c); amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise; amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici; amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art.5 alin.(3) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici; amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri,culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art.5 alin.(4) lit.g); amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art.5 alin.(4) lit.h). amendă de la 500 lei la 2.500 lei

AMENZILE PENTRU STAREA DE ALERTĂ

Art. 66. – Contravențiile prevăzute la art. 65 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 2500 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);

b) cu amendă de la 1000 lei la 5000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. a), b), f), i), o), q) și s);

c) cu amendă de la 2000 lei la 10000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. l), r) și t); 30

d) cu amendă de la 3000 lei la 15000 lei contravențiile prevăzute la art. 65 lit. j) și p).

CINE APLICĂ AMENZILE

Art. 67. – (1) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.66 se fac de către subofițeri și ofițeri de pompieri și protecție civilă cu atribuții de îndrumare, control și constatare, anume desemnați de inspectorul general.

(2) Constatarea contravențiilor prevăzute la art.65 și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art.66 se fac de către:

a) inspectorii de muncă, pentru contravențiile prevăzute la art.65 lit.a), q) și r);

b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ș) și t);

c) agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) și ș);

d) personalul direcțiilor de sănătate publică, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. h) și i);

e) personalul desemnat de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. p);

f) agenții și ofițerii de poliție rutieră, pentru contravențiile prevăzute la art. 65 lit. p), referitoare la transportul rutier.

PLATA AMENZILOR

Art. 69. – (1) Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, jumătate din cuantumul amenzii aplicate de agentul constatator pentru contravenţiile prevăzute de lege.

(2) Sumele provenite din amenzile aplicate pentru contravenţiile prevăzute de prezenta lege se fac venit integral la bugetul de stat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *