Analiza

Cât câștigă directorul Administrației Bazinale de Apă Someș Tisa și cât câștigă un zidar din instituție. Lista completă a salariilor

Bugetul pe anul 2021 vine cu câteva modificări importante, precum eliminarea voucherelor de vacanță pentru bugetari, a sporurilor din prefecturi (deși se vorbește și despre alte instituţii de stat), eliminarea gratuității la transportul feroviar pentru studenți etc. Premierul Florin Cîțu a precizat că este vorba despre o corelare a cheltuielilor bugetare cu cele trecute în proiectul de buget de stat care va fi pus în dezbatere publică, pentru a se asigura că ţinta de deficit bugetar pentru acest an va fi cea propusă, în jurul a 7% din Produsul Intern Brut (PIB).

Dacă aceste propuneri vor fi adoptate la votul bugetului pe 2021, atunci bugetarii vor primi o lovitură dură, mai ales că nu este clar dacă eliminarea sporurilor îi vizează într-adevăr doar pe angajații prefecturilor sau și pe ceilalți bugetari.

Ziar de Cluj vă prezintă în această perioadă salariile, sporurile și indemnizaţiile pe care le încasează bugetarii din Cluj. Sunt salarii de încadrare mari la care se adaugă sporuri, vouchere și indemnizaţie de hrană. Astăzi vă aducem în atenție salariile angajaților de la Administrația Bazinală de Apă Someș Tisa (ABAST).

Citește și:

Salarii mari, sporuri și vouchere de vacanță pentru angajații AJOFM Cluj. Lista completă a veniturilor

Ce salarii babane încasează bugetarii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj. Dacă Florin Cîțu taie sporurile, veniturile scad considerabil

Salarii și sporuri incredibile pentru șefii și consilierii de la Cadastru Cluj. Lista completă a veniturilor din instituție

Cât câștigă directorul general și șoferul de la Casa de Asigurări de Sănătate Cluj. Lista completă a salariilor și a sporurilor

ABAST are un număr total de 694 angajați. Din totalul angajaților, cei care beneficiază de sporuri sunt 99.

În anul 2020, suma totală a salariilor a fost de 44.750.000 lei, iar suma totală a sporurilor a fost de 365.000 lei.

Cel mai mare salariu este încasat de director. Acesta este încadrat cu un salariu de bază de 10.002 lei. Potrivit grilei de salarizare din septembrie 2020, la salariul de bază s-au adăugat sporuri în funcție de proiectele în care a fost implicat. Astfel, a primit o majorare salarială de 50%, care înseamnă 4212 lei și încă o majorare salarială de 20%, care înseamnă 1685 lei.

Directorul tehnic din instituție este încadrat cu un salariu de bază de 8423 lei. Nu a beneficiat de niciun spor.

Urmează directorul economic, care este încadrat cu un salariu de bază de 9651 lei, la care s-a adăugat un spor de 15%, adică 1448 lei, ca urmare a participării la proiecte.

Pentru șefii de serviciu (trei posturi) salariile variază între 7023 lei și 7912 lei. Pentru cele trei posturi de șefi de serviciu, în 2020, au fost acordate sporuri ca urmare a participării la proiecte astfel: 5% (344 lei), 20% (1265 lei) și 5% (316 lei). Unul dintre șefii de serviciu beneficiază și de spor de doctorat în valoare de 950 lei.

Salariul de bază în cazul șefilor de birou este de 6644 lei, respectiv 6913 lei. Sporurile ca urmare a participării la proiecte au fost de 5% (344 lei) și 20% (1265 lei).

Un șef de compartiment este încadrat cu un salariu de bază de 6218 lei. Un șef de atelier câștigă 6913 lei, iar un auditor intern are 5928 lei.

Salariile de bază ale inginerilor variază între 3476 lei și 6741 lei. În cazul unor ingineri se adaugă spor de doctorat de 950 lei plus sporuri ca urmare a participării la proiecte, în valoare de 15% (804 lei), 15% (611 lei), respectiv 5% (221 lei).

Hidrologii au salarii de bază care pornesc de la 4491 lei și ajung la 6076 lei. Se adaugă un spor pentru ore de noapte în valoare de 25%.

Inspectorii de specialitate primesc salarii de bază între 4716 lei și 6082 lei. Chimiștii sunt încadrați cu salarii de bază între 4114 lei și 5936 lei.

Biologii ABAST au salarii de bază de 5784 lei, respectiv 5928 lei, plus 950 lei spor de doctorat. Un ecolog are 4114 lei, iar geografii sunt încadrați cu 5928 lei, respectiv 6076 lei. În cazul geografilor se adaugă un spor de doctorat de 950 lei, plus 25% spor pentru ore de noapte (437 lei).

Un cartograf are un salariu de bază de 5640 lei, un matematician are 5784 lei, un specialist MK are 6076 lei, un specialist RS are aproximativ 6000 lei, iar un specialist RU are 6076 lei. Un analist în cadrul ABAST este încadrat cu 6082 lei, iar un administrator baze are un salariu de bază de 5928 lei. Un auditor calitate are 6082 lei, iar în cazul economiștilor salariile de bază variază între 4716 lei și 6076 lei, la care se adaugă spor control financiar preventiv în valoare de 10% din salariul de bază.

În cazul consilierilor juridici, salariile de bază variază între 5112 lei și 6342 lei. Un executor fiscal este încadrat cu un salariu de bază de 5928 lei. Purtătorul de cuvânt al instituției are un salariu de bază de 6077 lei, la care se adaugă un spor de 5% (262 lei) pentru participare de proiecte.

Un subinginer în cadrul ABAST are un salariu de încadrare de 4685 lei, iar în cazul tehnicienilor salariul de bază variază între 3873 lei și 4604 lei. Un arhivar are 4538 lei, un secretar dactilograf are 4763 lei, un funcționar administrativ are între 3080 lei și 3835 lei. În cazul îngrijitorilor de clădiri, salariile de bază variază între 4428 lei și 4538 lei. Un sudor are salariu de bază de 4240 lei, iar în cazul mecanicilor salariile variază între 4035 lei și 4538 lei.

Șoferii din cadrul ABAST au salarii de bază care variază între 4240 lei și 4538 lei, iar un zidar este încadrat cu un salariu de bază de 4136 lei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version