Din oras

Casieria USAMV Cluj a fost prădată de hoți

Două persoane au jefuit noaptea trecută casieria Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

În această dimineață angajații Universității ajunși la serviciu au constatat intrarea prin efracție în clădirea Rectoratului USAMV Cluj-Napoca.

Potrivit IPJ Cluj a avut loc un furt în casieria Universității. Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracție în clădire pe timpul nopții și au sustras bani. În acest moment, polițiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală.

Prejudiciul urmează să fie stabilit.

Organele de cercetare penală sunt la fața locului pentru investigații.

Prezentăm integral comunicatul IJP Cluj:

„Joi dimineață am fost sesizați cu privire la comiterea unui furt din casieria unei universități de pe strada Moților din Cluj-Napoca. Conform primelor verificări, două persoane au pătruns prin efracție în clădire pe timpul nopții și au sustras bani. Prejudiciul urmează să fie stabilit. În acest moment, politiștii efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs furtul, identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *