In vizor

Casa de Cultura a Studentilor, fara site oficial

Casa de Cultura a Studentilor este cunoscuta pentru gazduirea constanta de evenimente, avand o sala de spectacole de peste 800 de locuri. Cu toate ca majoritatea evenimentelor care au loc aici au o mare vizibilitate fiind mereu anuntate prin afise gigantice, CCS nu are un site oficial functional. Directorul institutiei, Flavius Milasan, informeaza ca din lipsa de fonduri a intrerupt contractul cu cei care administrau vechiul site. In prezent, se lucreaza la un nou site care urmeaza sa fie deschis peste doua luni.

Casa de Cultura a Studentilor nu mai are un site functional de un an si jumatate. Colaborarea cu cei care administrau site-ul a fost intrerupta in momentul in care Flavius Milasan a devenit director al CCS. El explica faptul ca respectiva colaborare a fost intrerupta pentru o mai buna gestionare a fondurilor.

„In momentul in care am ajuns director era o firma care administra site-ul si eu am incercat, in general, sa renegociez tot ceea ce inseamna utilitati si chiar si mentenanta in raport cu institutia. Era un abonament destul de mare, practic, firma nu-si respecta neaparat obligatiile si nu avea activitate de a mentine permanent informatii pe site-ul respectiv si am considerat ca nu este necesar, putem face si noi lucrul acesta doar ca in lipsa fondurilor nu am reusit inca sa-l finalizam. Era un abonament destul de mare, undeva, cred, la 800-850 de euro pe luna si, practic, nu se intampla nimic. Adica, noi plateam niste bani pe nimic. Am sistat contractul cu acea firma si, automat, ei ne-au blocat site-ul deoarece ei il administrau”, explica Flavius Milasan.

Intre timp, toate evenimentele care au loc la Casa de Cultura a Studentilor sunt anuntate pe pagina de Facebook a institutiei, pagina care este frecvent reactualizata. Flavius Milasan estimeaza ca in doua luni noul site al CCS va fi disponibil. Deocamdata, acesta este in lucru fiind deja pe jumatate finalizat. 

„Acum lucram la un alt site. E gata undeva in proportie de 50%, dar, dupa cum am spus, noi ne autosustinem din venituri proprii si un astfel de site e undeva la 800 de euro minim, bani pe care noi am decis sa-i alocam catre alte lucruri, avand in vedere ca utilitatile pe lunile de iarna sunt foarte scumpe. In schimb, ne-am axat pe pagina de facebook a institutiei, Casa de Cultura a Studentilor Cluj Napoca Oficial, care nu ne costa nimic. E un referent care se ocupa de ea pana cand reusim sa punem site-ul pe picioare si sa-l facem functional. Eu cred ca in doua luni, luand mai multe aspecte, in sensul ca e vorba de buget, nu putem angrena o cheltuiala fara bugetul institutiei care inca nu a venit de la Minister. E si vorba de veniturile proprii pe care trebuie sa le avem, dar, in acelasi timp, noi, pe luna februarie, urmeaza acum sa platim, cu siguranta, utilitatile pe gaz, lumina, care o sa fie la fel de mari ca si in luna ianuarie si chiar in decembrie, deoarece pe iarna sunt mai mari. Sunt mai multi factori la mijloc, dar eu, cu aproximatie, zic ca in doua luni site-ul va va fi functional”, incheie acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version