Casa cu acoperisul mov, un vis pentru doi copii care traiesc pe strada

Aceasta e povestea unei mame. O cheama Oana Hutanu, are 29 de ani, dar ii dai lejer 40, si are doi copii: pe Roxana, o fata cu par negru si ochi albastri, si pe Ionut, baiatul de zece ani curios din fire. Ei traiesc de o zi intr-o pensiune de vizavi de Gara, unde Roxana si Ionut dorm si fac dus, din bunavointa unei clujence anonime, care a avut rabdarea sa le asculte povestea si sa le achite cazarea. Dar chiria de-o zi, si asa scumpa, nu poate continua la nesfarsit. Copiii isi fac temele pe bordura unei vitrine, aciuati langa mama care lucreaza la un Bingo. Sunt obositi de atata stat pe strazi, galagiosi si nerabdatori. Nu au nicio vina ca mama lor nu castiga destul sa-si permita o locuinta cu patru pereti, asa ca au dormit in Gara si pe bancile din parc, purtand dupa ei plasele cu caiete. Dar acum, chiar daca au destui bani de chirie, nimeni nu-i primeste, pentru ca sunt priviti ca o paria a societatii.

Pe Oana o intalnesti in capatul strazii Horea, sta langa o masa de Bingo si vinde, din cand in cand, bilete. Are pe ea o vesta fosforescenta si parul nevopsit de jumate de crestet. Si-a trimis copiii sa-si ia “cartofi pai”, de la un restaurant de langa Gara. “Le era pofta”, spune cu un zambet abia schitat in coltul gurii. E amarata si pe fata i se citeste frica. Se teme ca o sa-i ia copiii, pe Roxana si pe Ionut, si n-ar putea trai fara ei.

Sub masa de Bingo, doua ghiozdane colorate sunt aruncate la intamplare. Roxana e in clasa a treia si isi face aparitia cu o punga in care e impachetata o caserola. In spatele ei, un baiat cu privirea putin pierduta, se trezeste imediat din visare. “Tu cine esti?”, ma intreaba. “Sunt prietena ta”, ii raspund. “Nu-i adevarat. Eu nu am prieteni!”, vine replica taioasa a baiatului.

Copiii Oanei au iesit de la scoala de vreo doua ore, iar acum isi omoara timpul pe langa mama lor, care iese din schimb abia la cinci. Si-au pus caserolele din plastic pe bordura, dar in scurt timp incep sa se certe de la mancare.

In rumoarea creata, intre scancete si zbierete, mama nu mai stie cum sa-si stapaneasca copiii. Trecatorii se opresc curiosi, unii dau dezaprobator din cap, se uita cu mila la fetita, care urla ca din gura de sarpe.

Pensiunea la care stau de doua zile e la doi pasi, imediat dupa colt. Au ajuns aici luni seara, dupa ce, cateva nopti la rand au dormit in gara si pe o banca din Parcul Central. A dat peste ei o avocata, mama la randul ei, care s-a oprit, pentru o clipa, si le-a ascultat povestea.

“Am vazut-o saptamana trecuta in Parcul Central, dormea singura pe o banca, cu mai multe genti pe langa ea. Nu m-a determinat sa ma opresc, am zis ca sunt multi in situatia asta. Dar cand am revazut-o luni, era ea si cu doi copii. Stiam ca este prima zi de scoala, si am vazut langa banca doua plase pline cu carti si caiete. Era clar ca acei copii mergeau la scoala, iar femeia nu are unde sa doarma. Asa ca am trecut de ei si m-am intors inapoi sa le iau de mancare. Intre timp, femeia de pe banca se trezise. I-am dat mancarea si am intrebat-o daca pot sa o ajut. Atunci a inceput sa-mi povesteasca ca a ramas fara chirie, fusese data afara, iar de trei zile doarme cu copiii in gara”.

In acel moment, binefacatoarea a pus mana pe telefon si a inceput sa sune la pensiuni, iar cea mai buna optiune a fost cazarea de langa Gara, mai ales ca cei mici merg la o scoala din apropiere.

Femeia nu vrea sa-si dea numele, vrea sa ramana anonima, dar in acelasi timp sa o ajute pe Oana, asa ca, povestind in stanga si-n dreapta, a reusit sa stranga in cateva zile destui bani cat pentru trei chirii.

De cateva zile, avocata incearca sa-i gaseasca Oanei o locuinta cu chirie, o garsoniera, cat de mica, unde cei doi copii sa-si duca cele doua plase cu caiete. Dar pana acum nu a reusit. A sunat si a cautat la oameni, la agentii imobiliare, iar de pretutindeni a primit un raspuns negativ. Chiar daca s-a oferit sa plateasca chiria si cheltuielile in avans, proprietarii se feresc de femeie ca diavolul de apa sfintita.

“Imi spun ca nu doresc doi copii, vor studenti, in schimb. S-a intamplat chiar sa vedem un apartament, iar proprietarul, un domn, cand a auzit ca este vorba de doi copii, ne-a dat un raspuns care ne-a socat: catelul lui nu suporta copiii. Pur si simplu nu au vrut”.

In fiecare dimineata, Oana Hutanu se trezeste cu speranta ca e ultima zi fara casa, ca cineva se va indura sa o ia in chirie si pe ea.  “Mi-a spus cu lacrimi in ochi si cu banii in mana: <>. Ti se rupe sufletul”, spune binefacatoarea femeii.

Pe o coala alba, scoasa pe pervaz, Roxana si Ionut deseneaza, impreuna, o casa colorata, cu acoperis mov si etaj. In desen, una dintre camere e galbena si are doua paturi suprapuse. Acolo viseaza ei sa stea.

Greutatile prin care a trecut mama copiilor in ultimii ani sunt greu de enumerat in cateva fraze scurte. Oana a locuit cu sotul ei din 2007 pana in 2012, timp in care si ea si copiii au fost abuzati.

“Erau batuti, le lega mainile si ii batea pana se pisau pe ei. Era groaznic. Ma bagam pentru ei, si atunci ma lua pe mine”.

Are privirea pierduta cand vorbeste de aceste abuzuri. O intreb de ce nu a plecat mai repede, spune, deznadajduita, ca nu a avut unde.  “N-am avut unde. N-am avut unde….Alcool sanitar bea, zi si noapte batai, scandaluri, atat el cat si cei sapte frati. Eu locuiam cu toata familia lui”.

Cand nu a mai putut indura, s-a dus la Politie, iar de acolo a fost preluata intr-un centru pentru femei abuzate, din Iasi.

“Daca nu plecam, ma omora. Ne-a cautat si aici, la locul meu de munca. Am depus cerere de restrictie la Parchet, mi s-a inregistrat. De atunci, nu a mai venit pe aici”.

 Dupa sase luni, insa, femeia a venit la mama ei din Campia Turzii, impreuna cu Roxana si Ionut. A stat acolo o perioada, dupa care si-a cautat chirie si un loc de munca.

Dar banii pe care-i castiga – 4-5 sute de lei– nu-i ajung de la o luna la alta. Copiii au si ei probleme de comportament: sunt galagiosi, neastamparati, asa ca a fost tot mai dificil sa-si gaseasca o locuinta decenta. Avocata care a luat-o de pe strada este hotarata sa ii gaseasca un camin si sa o ajute, cu orice pret. A strans deja peste 2.000 de lei si spera sa gaseasca si o chirie in zilele urmatoare.

Povestea Oanei a ajuns si pe retelele de socializare, iar astazi cei de la Directia de Protectie a Copilului i-au facut o vizita.

“M-au luat la intrebari. Deja stiau de ziar si mi-au spus ca imi fac copiii de ras. Mi-au zis sa ma hotarasc, sa ma duc la centrul de urgenta de pe strada Oasului, dar eu acolo nu merg! Mi-e frica sa nu-mi ia copiii!”

De la acelasi adapost, au fost trimisi pe strada in urma cu cateva zile, pentru ca cei mici aveau scabie.

“Am cerut ajutor acolo pentru trei saptamani, dar nu m-au primit, pentru ca cei mici aveau scabie. Atunci, am dormit in Gara si in parc”. Intre timp, Oana si-a tratat copiii de scabie.

 Avocata binefacatoare incearca sa o ajute si pe partea juridica. “Mai multe colege de-ale mele o vor ajuta cu dosarul de divort si cu ordinul de protectie, care este o procedura speciala. Biroul nostru o va ajuta, de asemenea, pe partea penala, in dosarul de loviri si alte violente. Vom vedea daca este vorba de vreo infractiune de abuzuri impotriva minorilor. Probabil atunci vom rezolva si problema cu sotul, care o haituieste”., spune aceasta.

Pana acum, binefacatoarea anonima a strans, in doar trei zile, 100 de euro si 1.000 de lei, iar alta suma, de 1.150 de lei, este promisa din partea unor apropiati de-ai ei.

Cei care doresc sa o ajute pe Oana Hutanu si pe cei doi copii, pot face donatii in contul: RO 34 BTRL RONCRT 0093883502, Godinca Herlea Teodora Catalina, cu mentiunea “pentru Oana”.

Fotografii: Eugen Olariu