Dupa ce in urma cu mai bine de un deceniu Casa Calaului, un obiectiv intesat de legende, a fost mistuita de un incendiu si apoi demolata de municipalitate, acum va disparea definitiv din istoria Clujului: urmeaza sa fie scoasa din circuitul monumentelor istorice.
In urma unei sesizari din martie 2003 privind protejarea monumentelor istorice s-a inceput urmarirea penala in 21 aprilie 2003 cu autor necunoscut. Timp de mai bine de cinci ani dosarul a fost purtat intre politie si procuratura si inapoi la politie. Dupa mai bine de 11 ani de la demolarea abuziva si la trei ani de la decizia Judecatoriei de neincepere a urmaririi penale, Casa Calaului va fi declasificata. Decizia este la mana Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice si de Patrimoniu.
Proprietarii Casei Calaului sunt Primaria Cluj Napoca cu un procent de 82% si o persoana fizica. Proprietarii au facut o solictare de declasare, un studiu istoric de declasare si au inaintat solicitarea la Comisiei Nationale a Monumentelor. Toate etapele necesare declasificari au fost parcurse, dar inca nu s-a luat nicio decizie in acest sens. In cazul in care se va finaliza procedura terenul nu va mai avea regim special si va putea fi supus unor investitii, fara impedimente.
Interesant este ca pe terenul alaturat se intentioneaza construirea unui hotel. Si aici, o cladire care urma sa fie clasata ca monument istoric a fost demolata ilegal, asemeni Casei Calaului.
Sesizarea privind distrugerea Casei Calaului a fost depusa in anul 2003 de catre Virgil Pop, membru in Comisia Regionala a Monumentelor Istorice. Acesta in timp ce se introcea dintr-o delegatie de la Targu Mures a observat in jurul orelor 23 lucrari de demolare asupra unui imobil de pe strada Avram Iancu. Ulterior s-a dovedit ca lucrarile de demolare au fost efectuate asupra cladirii cunoscuta drept Casa Calaului. Aceasta fusese ocupata abuziv ani la rand de familii de rromi, care din neatentie au incendiat-o in repetate randuri. In urma acestor incendii Casa Calaului a suferit importante pagube fiind aproape imposibil de locuit la sfarsitul anului 2002. In concluzie, in cursul noptii de 17 martie 2003 au fost executate lucrarile de demolare si transport al molozului de catre persoane necunoscute cu tractoare si remorci apartinand fostei firme de salubritate Salprest.
“Cand demolau Casa Calaului eu veneam de la Targu Mures in jurul orelor 23 si am trecut pe acolo. Intamplarea a fost ca in timp ce coboram pe Calea Turzii am vazut lumini in pe strada Avram Iancu, iar cand am ajuns in dreptul imobilului era plin de tractoare care incarcau molozul. In momentul acela am sesizat politia spunandu-le ca cineva demoleaza cladirea”, a declarat arhitectul Virgil Pop
In urma sesizarii arhitectului Virgil Pop politistii Sectiei 1 au declansat in 21 aprilie 2003 urmarirea penala cu autor necunoscut. Dosarul s-a plimbat intre Politie si Procuratura din 2003 pana in 2011 cand solutia Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca a fost Neinceperea Urmaririi Penale.
“Dosarul la care faceti referire si anume demolarea Casei Calaului a fost inregistrat la Parchetul de pe langa Judecatoria Cluj-Napoca in anul 2003, acesta fiind solutionat prin rezolutia procurorului din 04.04.2011, dispunandu-se scoaterea de sub urmarire penala a celor trei invinuiti cercetati pentru infractiunile prev. de art. 217 alin. 1 şi 2 C.pen. din 1968R si art. 25 rap. la art. 54 alin. 1 din Legea 422/2001 modificata. Solutia a fost intemeiata legal pe dispozitiile art. 10 alin. 1 lit. a) din Vechiul C.pr.pen”, a declarat Mirel Toader, purtatorul de cuvant la Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj”.
Decizia procurorului l-a dezamagit pe reclamantul Virgil Pop. Acesta considera inadmisibil sa dispara o casa peste noapte in centrul orasului si sa nu fie gasit vinovatul. Concluzia e ca dupa 11 ani de cercetari si audieri si plimbat dosarele se poate demola o cladire monument istoric fara sa ai nicio consecinta in fata legii .
“Decizia Judecatoriei Cluj mi se pare absolut intolerabila. Pana la urma asa functioneaza justitia, pentru ca vinovat acolo era clar Funar cu directoul Mihai Muresan si cu Eugen Veres de la gunoaie. Eugen Veres era acolo cu tractoarele si cu remorcile pline de moloz. Deci ei au facut treaba asta. Eugen Veres de la gunoaie precis n-a actionat fara ordinul lui Mihai Muresan, iar Mihai Muresan nu a actionat de capul lui. Rezultatul justitiei asta a fost, eu acuma ce sa mai fac?”, a afirmat Virgil Pop.
Casa Calaului era o cladire situata pe Ulita Turzii Dinafara. Legendele spun ca acolo s-ar fi aflat locuinta calailor Clujului medieval. Istoricii considera totusi ca ar fi o confuzie, iar specialistii arata ca, plasamentul cladirii este exact pe vechiul sant al zidurilor Clujului. Astfel Casa Calaului nu putea fi construita mai repede de mijlocul secolului al XVIII-lea. Acolo a funcţionat, de asemenea, si un han, fiind prima mansarda din Cluj-Napoca.
Foto: Eugen Olariu