Conform informațiilor de pe piață, în România sunt activi doar 40 de traderi pursânge, dintre care numai 12 au un sediu aici. Doar că, în total, împreună cu producătorii şi furnizorii, se joacă în piața energiei cu banii românilor, umplându-și din speculă conturile cam 700 de ”băieți deștepți”. Și toţi au dreptul legal de a face ”trading”, adică speculă de cea mai joasă speță. Ca să înțelegeți, în 2021, România a produs 57 TWh de energie. În schimb, numai pe bursă s-au ”plimbat” (tranzacționat) 87 TWh, cu aproape 50% mai mult. Avem pe bursă o suveică a energiei gen CARITAS-ul clujean al anilor 90: deștepții fac profituri frumoase, iar consumatorii sunt curentaţi prin facturi.
Azi vedem rezultatele complacerii în politici de ”las’ că merge și așa” aplicate de statul mafiot român în ultimii 30 de ani, dependența voită (mai ales în guvernările patronate de Ion Iliescu și gașca) față de resursele venite din Rusia. Plus liberalizarea prețurilor făcută pe genunchi.
Cheltuielile pe care statul trebuie să le plătească acum pentru plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaze au crescut substanțial. Conform datelor care mai scapă în mass media (prin noianul de minciuni), de la o estimare inițială de 14,5 miliarde de lei în primăvară, la 40 de miliarde de lei în acest moment. Suma este echivalentul a 3% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Acest lucru pune mai departe presiune pe finanțele României, deoarece statul trebuie să compenseze furnizorii pentru sumele cheltuite peste plafoanele stabilite prin ordonanța din primăvară.
- Ordonanța 27 privind plafonarea și compensarea a fost adoptată de Guvern în data de 18 martie, însă fără a avea un calcul oficial privind impactul bugetar. Estimările erau pentru un impact de 14,5 miliarde de lei, anunțat de premierul Nicolae Ciucă în februarie. Acum cheltuielile au ajuns la 40 de miliarde de lei, potrivit unei estimări făcute în iulie de ANRE. Potrivit unui calcul realizat de Cursdeguvernare.ro, la prețul actual al energiei, facturile românilor ar fi de șapte ori mai mari față de nivelul plafonat. Și asta pentru că prețul plafonat de 0,8 lei pe kWh din facturi este de peste trei ori mai mic decât prețul de 2,7 lei pe kWh de pe bursă. Iar la aceasta se mai adaugă și tarife de transport și distribuție, plus TVA.
Că și ”compensarea” a fost făcută pe genunchi, de ”specialiștii” politici probabil aflați pe ștatul de plată al băieților deștepți din energie, că nu există însă un plafon maxim, astfel că statul trebuie să deconteze tot ce depășește aceste niveluri. Și, cu ”ajutorul” invaziei Ucrainei de către netrebnicul de Putin și al secetei din acest an, aceste niveluri au fost depășite. Mai ales că, după cum vă spuneam, șmecherașii din piață au ”vândut” deja cu aproape jumătate mai mult decât s-a produs.
S-a profitat de lipsa de reglementare, în fond instituția din România care se ocupă de așa ceva este plină de sinecuri și curve politice la salarii și vacanțe de lux, care nu fac nimic. Astfel că nu se poate face o diferenţă între furnizor şi trader și nici nu poţi să faci o separare a pieţei şi să ştii sigur care a fost cantitatea de energie comercializată numai pe trading. Prin vânzarea blanei ursului din pădure.
”Ştiţi foarte bine că este o supraimpozitare a producătorilor, dar aceştia au vândut energia cu această supraimpozitare cu 400-500 de lei, iar energia în acest moment se vinde la 2.200-2.800-3.000 de lei pe vârf”, a spus recent Marcel Ciolacu, președintele PSD.
Nu numai că au vândut-o cum au vândut-o, dar au vândut și ceea ce nu s-a produs!
Ca să fie totul mai nebulos, de o lună, la presiunea guvernanților, ANRE – reglementatorul pieței – a anunțat că investighează 18 participanți la piață pentru suspiciuni de manipulare a pieței, din care 13 în sectorul energiei electrice şi 5 în sectorul gazelor naturale. Numai că, în stil securistic, ANRE nu a prezentat nici în acest moment numele companiilor investigate.
Pentru a merge mai departe, trebuie să înțelegeți cum funcționează această piață, de ce se ajunge la speculă și la suveica de tip CARITAS. Avem așa pe piața energiei:
- Producătorii. Aceștia produc energia și o vând pe bursa de profil. Marea majoritate sunt firme de stat: Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Complexul Energetic Oltenia, ELCEN, Romgaz, la care se adaugă producătorii de energie eoliană și solară, plus Petrom, care are o centrală pe gaze la Brazi.
- Furnizorii. Aceștia cumpără energie de pe piață și o vând mai departe clienților finali, care pot fi persoane fizice sau firme. Cei mai mari furnizori din România sunt Enel, Electrica, E.ON și CEZ.
- Traderii. Aceștia cumpără de pe piață energie și o revând mai departe către alți traderi sau furnizori.
- Transportatorii. La energie, Transelectrica este transportatorul care se ocupă de stabilitatea sistemului energetic. La gaze, acest rol este jucat de Transgaz. Ambele sunt companii de stat.
- Distribuitorii. Aceștia dețin fizic liniile electrice de alimentare a consumatorilor. În România, Enel deține trei zone de distribuție, Electrica are alte trei, iar CEZ și E.ON, câte una. Atât transportatorii, cât și distribuitorii cumpără și ei energie pentru consumul propriu tehnologic.
La energie electrică, România produce intern circa 90% din necesar și importă 10%. La gaze, producția proprie acoperă aproximativ 70%, iar importurile sunt de circa 30%.
Și-acum să vedem cum mimează statul ”atenție și îngrijorare”.
La începutul anului, Virgil Popescu, ministrul energiei, vorbea despre necesitatea ca energia să nu mai treacă prin traderi, ci să plece de la producător spre furnizor şi apoi la clientul final. La rândul său, premierul Nicolae Ciucă spunea că traderii vor fi impozitaţi.
Dar ce fac traderii de fapt? Aceste companii mută volume mari de energie, dar, faţă de furnizori, nu au un consumator final. Energia luată de un trader poate ajunge la un alt trader şi abia apoi către un furnizor şi în final la consumator. Adică o suveică. O suveică care NU POATE FI IMPOZITATĂ. Căci din datele selectate de pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, vedem că acum sunt 40 de companii care au doar activitate de trading. Din aceste 40 de companii, 10 au un punct de lucru în Bucureşti şi 2 în Timişoara. Restul sunt înregistrate în Danemarca, Elveţia, Bulgaria, Austria sau Cehia. Inclusiv firmele care au un sediu în România, unele dintre ele, au rulaje zero. În acest context, impozitarea acestor companii este un fel de misiune imposibilă.
Și, alături de traderi, pe zona de tranzacţionare de energie, sunt activi producătorii şi furnizorii, adică acele companii care deservesc un client final. În total, tot potrivit datelor ANRE, sunt circa 700 de astfel de actori, inclusiv companiile de trading. Frumuseţea legală este că fiecare furnizor sau producător poate fi trader la rândul său fără a avea nevoie de o licenţă distinctă de trading.
Prin urmare, un trader nu poate fi şi furnizor pentru că îi lipseşte clientul final. În schimb, toţi jucătorii din piața energiei pot fi traderi. Atunci, devine clar, că este neclar cât din cantităţile puse în vânzare către client fac obiectul tradingului – cât se plimbă acestea pe ”bursă” până ajung în factura clientului final.
Există estimări cum că aproape 60% din energia contractată pe termen lung reprezintă activitate de trading. Practic, tot acest volum de energie ajunge la un client doar în momentul în care traderul, oricare ar fi acela, va putea realiza un beneficiu – și el decide cât de mare să fie acest beneficiu.
Ori, deocamdată, cel mai mare trader de energie este chiar guvernul României. Care profită cu nerușinare de situația creată, putând da vina pe ”speculanți” în timp ce-și buzunărește cetățenii să aibă de unde-și mitui salarial votanții.
Ce va fi la iarnă, vom vedea. Ce se vede acum este cum independența energetică a Europei a fost vândută Rusiei. Și că Putin chiar are factura ca armă de nimicire a economiilor în masă, centrat pe împiedicarea umplerii rezervelor strategice în țările UE.
Cum poate funcționa? Simplu:
- Se reduc livrările. Așa statele importatoare scot gaz din rezervele naționale și le pompează in sistem. Cu idea că în săptămânile următoare reușesc să bage înapoi gaz suplimentar.
- Se taie livrarea gazului de către Gazprom. Așa fiecare deschide robinetele rezervelor. Care scad și, combinat cu reducerea livrărilor, împiedică umplerea rezervelor naționale pentru la iarnă, când rușii vor tăia masiv din gazul furnizat.
- Teoretic rezervele naționale ar trebui să asigure cam 3 – 4 luni de consum, în lipsa unor noi livrări din import.
- Fără înlocuitor din alte surse, cu ”sursa” Rusia, nici un stat nu va reuși să-și refacă la timp rezerva strategică. Chiar și cu noi terminale GNL (trebuie timp și bani pentru realizarea lor) și creșterea importului din Norvegia, Quatar, Algeria, Tunisia, tot lipsesc zeci de miliarde de metri cubi de gaz.
Așa că iarna va fi extrem de complicată pentru UE și în special pentru Germania. Care în cel mai pesimist scenariu (închis total și North Stream 1), va trebui să oprească industrii consumatoare de gaz pentru a asigura metanul necesar încălzirii cetățenilor. Asta înseamnă șomaj și recesiune. Prin urmare, Putin mizează pe dependența masivă a economiei germane de gazul rus și că recesiunea din această țară se va revărsa rapid în tot continentul la iarna.
Se uită cu ușurință criza petrolului din 1974, când țările producătoare din Golf au vrut să dea o lecție Occidentului, că s-a angajat de partea statului Israel în Războiul de Yom Kippur și au oprit drastic livrările. Și? Inflația și recesiunea au fost fix ca acum, în 2022. Și? Occidentul s-a întărit, OPEC a luat-o în freză, URSS s-a destrămat. Zvâcnirile lui Putin sunt doar agonia dinaintea morții. Sunt marfă doar pentru panicarzi și cei plătiți să fie panicarzi.