O clujeanca nevazatoare a invins sistemul si a facut viata sa-i zambeasca. La doar 28 de ani, Oana Pintea a absolvit doua facultati, este doctor in Sociologie si are un cabinet privat de Psihologie, in Cluj-Napoca. Ca sa fie complet pe picioarele ei, tanara are si un al doilea job: ii ajuta pe elevii de clasa a VIII-a la teme, fiind profesor preparator la Liceul pentru Deficienti de Vedere din Cluj-Napoca.
Iarna ii face sa se ofileasca pe ciresii de pe strada Ciresilor din Cluj-Napoca, insa speranta renaste la numarul 8, in prima scara de bloc. La etajul 1, Oana Pintea si-a deschis propriul cabinet de Psihologie, in 2010.
Tanara psiholog a acceptat sa vorbeasca despre cariera ei de succes, care i-ar face sa se rusineze mai ales pe tinerii complet sanatosi, dar lenesi, din principalul centru universitar din Transilvania. Ma asteapta in usa si, cu pasi mari si decisi, intra in cabinet. Este adepta pasilor marunti si siguri, dupa cum ea insasi recunoaste. Crede ca singuri putem face lucrurile sa mearga mai bine.
“Sper sa fie un exemplu si un exemplu mai ales pentru cei care ar putea sa ne ajute in sensul ca ar putea sa devina angajatori, care sa ne ajute sa progresam. Pana la urma, lumea nevazatorilor nu poate functiona decat in relatie una cu cealalta, cu cea a angajatorilor, pentru ca aici e problema cea mai acuta, daca ar putea sa depaseasca anumite preconceptii, lucrurile ar putea sa mearga mai usor”, isi motiveaza gestul Oana Pintea.
Tanara are 28 de ani si a absolvit doua facultati: facultatea de Psihologie, din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai” in 2007 si este licentiata a Facultatii de Filosofie, Comunicare Sociala si Relatii Publice, din 2008. A urmat un Master in Psihoterapie si Psihologie Clinica, gratie caruia si-a obtinut dreptul de a profesa, iar din luna ianuarie a acestui an si-a terminat doctoratul in Sociologie.
“De ce in Sociologie? Terminand si Comunicarea m-am gandit cum sa fac si sa le combin. Poate e si o dorinta de-a mea de a face tot timpul altceva decat am facut. Poate asta m-a determinat si sa-mi doresc sa devin psihoterapeut, poate asta m-a determinat sa aleg un doctorat in Sociologie”, arata Oana, in timp ce se face comoda la birou. Crede cu convingere in puterile ei, in ciuda deficientei de vedere.
Este statornica si le spune pe sleau. E bine ancorata in realitate si nu asteapta nimic de la nimeni. Recunoaste ca a avut parte de sprijinul financiar din partea parintilor, pentru ca, “pentru ca un nevazator sa obtina performanta cred ca e nevoie si de sustinere financiara, din pacate. Daca nu exista, e mai greu. (…) Performanta la persoana cu deficienta costa, insa nu e imposibil. Trebuie sa stii la ce usi sa bati”, explica ferm convinsa ca fiecare e singurul responsabil de viata pe care o are.
A fost crescuta astfel incat sa nu astepte nimic de la stat si munceste zi de zi pentru ceea ce are: un job in care poate face performanta.
“Eu sunt foarte realista de felul meu si stiu ca in urmatorii ani statul nu o sa-mi dea nimic, ca nu are de unde, deci nu are sens sa cer: “Dati-le angajatorilor sute de calculatoare ca sa ma primeasca si pe mine si sa de 500 de euro pe programul meu de cititor de Braille”. Insa cred ca simplificarea sistemului nu costa; chestie care se poate aplica pana sa aiba bani statul sa finanateze restul. Eu merg pe ideea pasilor mici si siguri. Si, daca se poate, putin costisitori (…) Daca e ceva sa faca statul, in primul si primul rand, un accent pus pe tehnologie si mai putin pe birocratie. Cel putin nu pe hartie. (…) Statul poate schimba sistemul si legile, ca bani sa ne dea, eu stiu ca nu are de unde. Stiu ca nu sunt si nu ii astept”, arata tanara psihologa.
A stiut ca vrea sa devina psiholog din clasa a XI-a, urmand exemplul unei bune prietene care intrase la Psihopedagogie Speciala. A refuzat ideea de a urma Facultatea de Litere “acolo unde erau indrumati cei mai buni elevi de la Liceul pentru Deficienti de Vedere”, pentru ca simtea ca nu poate face performanta in acel domeniu.
“Asa am inceput sa explorez ideea. Tot stand si analizand, tot Psihologia mi s-a parut mai interesanta. Am mers pur si simplu la facultate, la domnul Daniel David si l-am intrebat daca as putea sa fac Psihologie. El mi-a spus ca e pe Psihologie Clinica si Psihoterapie, in principiu partea asta daca iti doresti s-o faci, poti s-o faci, depinde de cat de mult inveti tu”, isi aminteste Oana.
De acolo incolo decizia a fost luata. A dat la Psihologie. Si-a dat examenele scrise eficient, asistata doar de laptop.
“Tehnologia cred ca e extrem de importanta pentru noi. (…) Am avut noroc ca am avut sustinere financiara din partea familiei care mi-a permis sa am un calculator repede, am fost in liceu cand am avut calculatorul, apoi scanerul care practic iti permite sa citesti la fel ca ceilalti, cu un oarecare efort in prealabil, pentru ca daca se dadeau 10 articole de citit pentru o anumita disciplina, doar de mine depindea daca le citeam pe toate. Nu era o piedica de genul “Nu am gasit pe cine sa imi citeasca, nu am gasit pe cineva care sa imi inregistreze”, clarifica.
Dupa ce a intrat la facultate, lucrurile au mers cumva de la sine. A fost singura studenta cu deficienta de vedere din an. Si-a castigat dreptul de a-si da examenele cot la cot cu colegii ei…
“Conteaza foarte mult felul in care ceilalti se raporteaza la tine. Pentru mine, Psihologia a fost o sansa. Nu va ganditi ca am beneficiat de nu stiu ce facilitate, nu, a fost o interactiune student – profesor, nu altceva. Cu toata lauda, pot sa spun ca profesorii mei au fost foarte deschisi la ideea ca eu sa urmez o formare in Psihoterapie si Psihologie Clinica. Chiar erau dispusi sa-ti ofere alternative. Ziceau: “uite, testul ala il poti inlocui”. (…). Am primit acceptul destul de repede de a-mi sustine examenele cu laptop-ul. Dadeam examenele in sala cu ceilalti colegi, ceea ce insemna ca automat erai inclus in atmosfera de examen. Nu dadeai examenul oral separat”, lamureste Oana.
Si-a dat si Licenta in scris.
“Am dat licenta proba scrisa, am primit acordul sa-mi dau licenta cu ajutorul laptop-ului, iar probele erau in asa fel construite incat nimeni nu se temea ca as fi putut sa obtin nu stiu ce informatii. Asta cred ca tine de paranoia deja. Aveam timpul la fel. Eu nu am cerut timp suplimentar niciodata, deci am mers pe timpul alocat si primeam aceleasi subiecte. Daca colegilor li se aducea listat, eu primeam subiectele pe stick si le scriam cot la cot cu colegii mei. Nu am simtit niciodata ca cineva aplica un tratament diferentiat. In timpul facultatii a fost o atmosfera fireasca”, arata tanara psihologa.
E psiholog de 3 ani. Si-a deschis cabinetul in 2010 si e ajutata sa-si intocmeasca dosarele de catre asistenta ei personala cu care lucreaza de un an jumatate. Ea o ajuta si sa se deplaseze pe strada, pentru ca nu umbla singura, dar si la “chitantele, actele, dosarele care trebuie sa le tin, pe toate le tin, pentru ca nu sunt scutita”.
“E important sa ne autocunoastem si sa stim unde suntem buni, unde facem cu placere si unde facem pentru ca trebuie, dintr-un anumit motiv. Ca sa faci performanta trebuie sa-ti placa intr-o oarecare masura ceea ce faci, altfel e complicat. Cum e si la job: daca nu-ti place si te duci cu ideea ca vai, e o noua zi, e o corvoada. Cred ca trebuie sa ne cunoastem. Poate ca unii au nevoie de ajutor ca sa se descopere, habar nu am”, recunoastea psihologul Oana Pintea.
Vorbeste despre doctorat ca despre o alegere pe care nu o regreta. Si-a dorit performanta intr-un domeniu care sa imbine cu succes cunostintele dobandite in ambele facultati.
“Nu regret alegerea facuta si nici macar alegerea cu doctoratul. Cel putin ce am urmat pana in momentul de fata. Nu regret nimic. Nici macar ca sunt profesoara”, spune tanara care, la 28 de ani, in ciuda deficientei de vedere si-a gasit doua job-uri, in plina criza economica.
Este profesor-preparator la Liceul pentru Deficienti de Vedere din Cluj-Napoca, “pentru ca din cabinet nu se poate trai”. Arata ca psihologii aflati la inceput de cariera trebuie sa se bazeze pe un venit suplimentar constant. A refuzat un post in Resurse Umane si a ales sa ii ajute sa se pregateasca pentru Testele Nationale pe elevii de clasa a VIII-a din clasele cu deficiente senzoriale multiple “unde deficientele acelor elevi nu le permit sa urmeze programa normala”. Norma e de 20 de ore saptamanale, 4 ore pe zi. Lucreaza cu elevii care sunt pe programa normala care nu fac fata cerintelor din clasele cu programa obisnuita. Are elevi de 14 ani care, de curand, au scapat de teze.
“Sunt profesor de dupa-masa, profesor preparator si nu-mi e rusine cu asta. (…) E o chestie interesanta. Nu am mai facut asa ceva. Fiind ocupata cu doctoratul am preferat sa lucrez doar la cabinet pe langa doctorat, pentru ca nu mai aveam timp. E o experienta noua”, marturiseste tanara psihologa.
Ia viata in piept asa cum e. Cu pasi marunti si siguri, asa cum s-a invatat singura si face lucrurile sa mearga.
“Daca fiecare face ceva pentru el si mai facem ceva pentru o persoana de langa, deja ajutorul se dubleaza”, crede Oana.
Le transmite oamenilor nevazatori sa nu se izoleze.
“Nevazatorii sa nu se izoleze in mediul lor. Sa accepte orice sansa orice oportunitate de a interactiona cu lumea vazatorilor, pentru ca au nevoie de ea – majoritatea oamenilor vad si sunt fara deficiente fizice. Sa incerce sa se cunoasca pe ei insisi cat mai bine si sa tinteasca joburile care li se potrivesc, iar daca nu reusesc sa faca acest lucru, sa ceara ajutor. Nu e rusinos sa spui ca nu stii. Cred ca mai problematic e sa ascunzi ca nu stii. Daca nu stii ce ai putea sa faci nu e o rusine sa intrebi”, spune tanara absolventa de doctorat.
Per ansamblu, stie foarte bine unde sta si stie ce vrea sa transmita. Vrea sa-i convinga pe angajatorii vazatori, dar orbiti de profit, sa le dea o sansa “si persoanelor nevazatoare sa-si demonstreze competenta sau incompetenta”.
“Si pe o persoana normala o pui la proba doua-trei saptamani. Ce te costa sa faci acelasi lucru cu un nevazator? E un regulament implementat in 90% din firme: perioada de proba. Daca ceva nu e bine dupa perioada de proba, spune-i, ca sa se poata dezvolta dar daca numai il lasi sa plece nu ai rezolvat nimic. Omul va merge la urmatorul job si va face aceleasi greseli. Iar daca totul e in regula si nu ai ce sa ii reprosezi, nu ii gasesti un defect legat strict de job cred ca e o chestie de prejudecata si atunci consilierea e o varianta”, se amuza tanara psihologa din Cluj care, desi nu vede, a facut viata sa-i zambeasca.
Se dau batuti prea usor tinerii cu deficiente ?
„E greu de spus daca se dau batuti asa usor, dar sigur la un moment dat renunta. E greu de spus daca ne invinge sistemul sau daca ne dam batuti prea usor. Trebuie sa fii dispus sa incerci. Si eu am trecut prin multe interviuri la care nu am fost acceptata, concursuri la care nu am fost lasata sa particip efectiv. Fara indoiala dificultati sunt, bariere sunt, depinde cat de mult reusesti sa-ti aduni resursele ca sa reusesti, insa nu e imposibil”, conchide Oana Pintea.