Analiza

Care este forța PSD? Ce spune Dâncu

Sociologul Vasile Dâncu a realizat o analiză a situației actuale din PSD, într-un interviu acordat în exclusivitate postului de televiziune NCN. Astfel, acesta a împărtășit jurnalistului Liviu Alexa câteva dintre dificultățile cu care se confruntă ”stânga” în acest moment, dar și care sunt punctele sale tari.

Liviu Alexa: ”Care este cea mai mare problemă a PSD în acest moment, structural vorbind, în interiorul partidului? Dar și în afară?” 

Vasile Dâncu: ”Dacă te uiți dinăuntru PSD-ului, nu mă pot pronunța 100% cu privire la ce se întâmplă acolo, dar PSD se vede diferit dinăuntru, altfel decât se vede din afară. 

Înăuntru există foarte multă solidaritate internă, o solidaritate frustrată, o solidaritate mecanică, legată de faptul că este un partid care se simte amenințat, care a pierdut alegeri prezidențiale în ultimii ani, care a trecut de foarte multe ori prin greșeli ale liderilor, dar înăuntru există o solidaritate foarte importantă.

Și acest aspect nu este prevăzut de cei din afară.

Partidul așteaptă o perioadă prin care să aducă ceva pentru România și să se schimbe ca imagine.

În acest moment, sigur că oamenii suferă în interior din această cauză. Nu au reușit să se găsească voci care să iasă în spațiul public și să explice ce se întâmplă. Dacă luăm să vedem ce s-a întâmplat în anul 2017, după Monitorul Oficial, toate Hotărârile luate, toate proiectele și unele efecte ale lucrurilor care s-au făcut, atunci putem observa că s-au întâmplat foarte multe lucruri noi și de guvernanță bună. 

Au fost însă cantonați în dezbaterea despre Justiție.

Și ei au acceptat chestiunea aceasta. În loc să răspundă unei dezbateri legate de ”statul paralel”, să răspundă printr-o paletă mare de voci, de proiecte, de figuri și de lideri secundari lui Liviu Dragnea, au acceptat însă o variantă: să rămână pe acel punct de vedere, care nu era decât punctul unui atac din afară. 

Ori, nu cred că acesta era scopul principal pe care și-l propuseseră.

Aceasta nu era decât o dimensiune: de a reinstituționaliza Justiția, care era unul din proiectele lor, dar, unul din proiecte. 

Și cred că, faptul că nu reușesc să iasă din această spirală, a unei fundături de comunicare, aceasta reprezintă principala problemă”.

Liviu Alexa: ”Aceasta nu se întâmplă deoarece domnul Dragnea ține comunicarea la dumnealui?”

Vasile Dâncu: ”Când vorbești cu Liviu Dragnea, o să-ți spună că există purtători de cuvânt, există parlamentari – fiecare parlamentar este o celulă de comunicare în felul său, care merge în teritoriu…”

Liviu Alexa: ”V-ați uitat în ultima vreme la aceste ”comunicate”: sunte sterpe…”

Vasile Dâncu:MessageBox-urile sunt sterpe întotdeauna, depinde cine se află acolo. Problema este că, în partid, acum trebuie reinventate departamentele: de comunicare, de analiză, de strategie. Altfel, aceste mesaje nici nu sunt credibile, sunt de multe ori conjuncturale.

Nu cred că s-ar produce mari răsturnări în afara partidelor politice. Încă în România se alege în funcție de partidele politice. 

Primul lucru pe care-l așteaptă oamenii de la ”stânga” este să vorbească despre ei. Problema oamenilor este frica de viitor. Frica de viitor structurează cel mai tare atitudinea politică. Frica de viitorul copiilor. 

PSD-ul se bate în acest moment, după părerea mea, cu ”istoria”. Bătălia partidului este despre ce va face ”stânga” în următorii 10-15 ani, în condiții foarte complicate”, a conchis Vasile Dâncu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *