In vizor

Care este adevărul despre linia de autobuz CTP care trebuia să oprească în incinta Aeroportului

Un clujean semnala pe rețelele de socializare faptul că a trecut mai bine de un an de când s-au efectuat cu succes teste cu un autobuz electric al CTP Cluj-Napoca în parcarea Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj. În urma acestor teste trebuia lansată o linie de autobuz cu stații în fața terminalelor de pasageri, o linie care ar fi fost utilă pentru numărul mare de pasageri care ajung anual pe Aeroportul clujean.

Un an mai târziu, niciun autobuz însă nu ajunge până în parcarea Aeroportului. În continuare, singura linie de transport în comun care face legătura dintre Aeroport și gară este linia 5, aflată la 400 de metri de terminal.

Ziar de Cluj a încercat să afle adevărul despre acest proiect și despre stadiul implementării și pentru asta i-am sunat pe cei trei actori, nu neapărat implicați în proiect, ci care au legătură cu proiectul, respectiv Aeroportul Internațional, administratorul parcării, GOTO Parking și Compania de Transport Public. 

Din păcate, cea mai proastă atitudine a avut-o directorul Ciceo care în mod inexplicabil a dat vina pe GOTO Parking pentru faptul că proiectul liniei de transport nu a fost implementat.

„Noi nu administrăm parcarea auto. Parcarea auto este administrată de Consiliul Județean prin firma Goto și ei se ocupă împreună cu Compania de Transport. Noi am solicitat în  mod repetat, am făcut demersuri, dar nu ține de Aeroport. Unde poate să intre autobuzul, în fața terminalelor și unde este accesul noi nu administrăm. Și autobuzul poate să intre doar prin parcarea administrată de GOTO.  Noi ne-am bucura să intra autobuzul, dar nu este responsabilitatea noastră. Noi ne dorim cât de repede să intre autobuzul”, a declarat directorul Aeroportului David Ciceo pentru Ziar de Cluj.

Ziar de Cluj a vorbit și cu purtătorul de cuvânt al GOTO Parking, Diana Chindriș, care a fost de bună credință, aceasta menționând că ei au făcut fluxul, au făcut teste, practic ei au făcut ceea ce ținea de ei pentru implementarea acestui proiect.

”Este un proiect comun al GOTO cu CTP. Noi am făcut teste de fluxuri, s-a și intrat cu autobuzul, după care a venit pandemia și a scăzut foarte tare traficul. Ultima adresa trimisă către CTP a fost în data de 4 martie, la care nu am mai primit răspuns. Au urmat folow-up-uri telefonice, și având în vedere că a scăzut foarte mult traficul și implict în parcare, am presupus și noi că motivul pentru care nu au mai introdus acest autobuz, este pentru că nu a mai fost trafic. Noi am făcut tot ceea ce a ținut de noi, am făcut fluxul de trafic, s-au făcut și teste”, potrivit GOTO Parking.

Adevărul ne-a fost confirmat de către directorul CTP, Liviu Neag, care în mod corect și realistic, deoarece și el are dreptate, a spus că în acest moment, nu se susține un proiect pentru implementarea unei linii de autobuz care să oprească în interiorul Aeroportului. 

”Întrebați-l pe domnul director Ciceo câți oameni mai sunt și câți pasageri mai sunt. S-a redus fluxul de pasageri, dar în momentul când va reveni fluxul de pasageri vom repune linia. Întrebarea este sunt călători, sau doar trimitem autobuzele în plimbare goale? Rămânem deschiși, dacă crește numărul de călători ne adaptăm”, a declarat pentru Ziar de Cluj directorul CTP, Liviu Neag.

Acesta este adevărul despre linia de transport CTP care trebuia să oprească în fața terminalelor din incinta Aeroportului Internațional. La fel ca multe alte proiecte, și acesta a fost blocat de pandemie, dar odată ce numărul călătorilor va crește din nou, acest proiect pare că are toată deschiderea pentru a fi implementat. 

 

 
 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *