In vizor

Care ar fi primul lucru pe care l-ar face Funar dacă ar ajunge în Primărie? VIDEO

Care ar fi prima măsură pe care ar lua-o Gheorghe Funar dacă ar fi primar al municipiului Cluj-Napoca? Aceasta întrebare i-a fost adresată lui Gheorghe Funar, președinte al Partidului România Noastră, în cadrul emisiunii ”În Vizor” de la postul de televiziune NCN.

Conform lui Funar, una dintre temele prioritare care ar trebui să se regăsească pe agenda publică se referă la fluidizarea traficului din oraș. 

”O problemă care își așteaptă soluționarea și care creează extraordinar de multe nemulțumiri clujenilor este cea legată de traficul prin municipiu și de parcarea mașinilor.

Eu am avut această idee, dacă rețin bine minte, în anul 2000, am lansat-o în campania electorală pentru alegerea primarului și spuneam și atunci, o repet acum și vă răspund la această întrebare: 

o prioritate pentru municipiul nostru o constituie o mare investiție, și anume, realizarea metroului.

Un oraș, un municipiu cu cca 400.000 de locuitori are nevoie de un metrou.

Metroul ar da posibilitatea unei deplasări extrem de rapide a locuitorilor din municipiu și locuitorilor din marile comune din jurul municipiului și ar lăsa multe mașini în locurile de parcare, în parkingurile supraterane și subterane.

Metroul este soluția care rezolvă situația”, a declarat Gheorghe Funar.

Conform acestuia, ideea metroului i-a venit în urma unei vizite efectuate cu ani în urmă la Touluse, în sudul Franței, un oraș cu aproximativ 300.000 de locuitori, unde funcționează metroul.

Funar a mai adăugat că soluția metroului nu a fost acceptată în Consiliul Local pe vreme acând acesta era primar al municipiului Cluj-Napoca. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *