Din oras

Caravane mobile de vaccinare în Cluj. Boc: „Să mergem în mijlocul unui cartier și să-i invităm pe oameni să se vaccineze…”

Chiar dacă Clujul stă bine la capitolul vaccinare, edilul Emil Boc lansează ideea caravanelor de cartier, pentru a majora și mai mult rata de vaccinare la nivel de municipiu, precum și la nivel județean.

Primarul Emil Boc a propus ideea unor caravane mobile în oraș, care să ofere servicii de vaccinare clujenilor chiar în cartierele unde aceștia locuiesc. 

Deși s-a arătat mulțumit de campania de vaccinare din Cluj, Boc a lansat și propuneri provocatoare pentru îmbunătățirea ratei de vaccinare din Cluj:

„Pe vaccinare suntem pe primul loc în România. 

Clujul merge foarte bine. Facem și minicaravane, de exemplu pentru persoanele fără adăpost (…), pentru cei din centrele sociale, pentru persoanele care nu se pot deplasa. 

Eu am propus, să vedem dacă se va reuși, să facem echipe gen caravane mobile în cartierele orașului, să mergem în mijlocul unui cartier și să-i invităm pe oameni să se vaccineze. 

De exemplu, pe platoul din Mărăști sau, da, în Piața Gării.

Acum, prioritățile sunt pentru mediul rural, aceste caravane trebuie să meargă acolo, iar serul utilizat să fie Johnson & Johnson, deoarece acest vaccin se administrează într-o singură doză, fiind o variantă bună pentru zonele mai izolate din mediul rural.

Dar, în măsura în care se va putea, vom avea caravane și pentru oraș”, a declarat primarul Emil Boc. 

Pentru a face acest proiect funcțional este nevoie de dotări suplimentare:

 „Vom vedea – trebuie o anumită dotare specială, acum prioritățile sunt pentru mediul rural, dar mai încolo vom putea avea și în oraș”, a adăugat primarul Emil Boc, vineri, în cadrul unei intervenții.

Potrivit autorităților, Clujul ocupă un loc de top din perspectiva ratei de vaccinare – 33,17% din populația eligibilă vaccinată cu 1 doză, fiind pe locul doi la nivel național după București (36,05%).  
La nivelul municipiului Cluj-Napoca rata incidenței este de 1,15 la 1000 locuitori. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version