De cartier

Când se vor putea bucura mănășturenii de Baza Sportivă „La Terenuri”? Emil Boc: „Începând cu luna iulie, la un moment dat, după finalizarea procesului de recepție”

Scris de 459

Fiindcă așteaptă de mai bine de un an finalizarea Bazei Sportive „La Terenuri”, mănășturenii și-au pierdut răbdarea și iau cu asalt șantierul istoric, verde acum, că a venit vara și baza se apropie, cu pași mărunți, în sfârșit, de finalizare!

Potrivit declarațiilor primarului Emil Boc, baza sportivă este acum finalizată 98%. Cât mai durează și restul de 2%? Teoretic, circa o lună. „În luna iulie, la un moment dat, după finalizarea procesului de recepție”, mănășturenii se vor putea bucura de noul spațiu verde, fără să fie fluierați de alarme și luați la goană de paznici, cum se întâmplă acum.

„Avem o oază de verdeață care este pe cale a parcurge ultimele etape înainte de a fi dată în folosință, Baza Sportivă La Terenuri, atât de dorită pentru Mănăștur. 98% e stadiul lucrărilor, conform graficului și contractului existent, până în 30 iunie trebuie finalizate lucrările, toate detaliile, după care, procedural, urmează perioada de recepție, care sperăm să fie foarte scurtă, având în vedere faptul că dorim să o dăm cât mai repede în folosință pentru clujeni și, mai ales, pentru elevi, că urmează vacanța de vară.

Până acum constructorul, la ora la care vorbim, este în graficul de finalizare a lucrărilor, vom vedea la recepție, la momentul acela, dacă nuanțele care sunt de completat sunt de amploare sau de mai mică amploare, după datele pe care le avem ele pot fi remediate în timp scurt, astfel încât începând cu luna iulie, la un moment dat, după finalizarea procesului de recepție, să putem efectiv să o dăm în folosință și să fie administrată în continuare de Primărie conform planului pe care îl avem și în Gheorgheni cu baza administrativă din Gheorgheni, deschisă publicului în interes public.

Deci, asta este vestea bună pe care v-o putem anunța, că suntem în grafic, în 30 iunie vom începe… 1 iulie, teoretic, vom începe procesul de recepție, imediat după aceea vom avea probabil și o ședință de Consiliu Local pentru a prelua Baza Sportivă pentru a o da în administrare la baza sportivă care o administrează și pe cea din Gheorgheni și să se intre în procedura respectivă.

Astăzi avem și organigrama aprobată, de a scoate la concurs câteva posturi pentru a putea suplini schema de personal ca să putem asigura funcționarea și a Bazei Sportive din Mănăștur și ca totul să funcționeze normal”, a declarat Emil Boc astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local.

Istoria unui șantier „istoric”

Primăria municipiului Cluj-Napoca a anunțat începerea lucrărilor la noua bază sportivă „La Terenuri” în 30 iunie 2020. Contractul a fost semnat în 2020, la sfârșitul lunii aprilie, și avea valoarea de 5,5 milioane de euro, fără TVA.

Pe panoul de șantier este trecută durata de execuție a lucrărilor de 12 luni, în intervalul 4 mai 2020 – 4 mai 2021. Nu a fost să fie, dar au fost anunțate noi termene ulterioare.

În 11 iunie 2021, după vizita sa pe șantier, Emil Boc declara că baza sportivă este realizată în proporție de 30% și că „termenul contractual este luna septembrie, la care pot fi adăugate zilele ploioase în care nu s-a putut lucra, conform legii”.

Anul trecut, în 16 iunie, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local, primarul Boc anunța că noul termen până la care trebuie finalizată baza sportivă este 10 octombrie 2021.

În luna iulie, într-o intervenție la un post de radio local, viceprimarul Dan Tarcea explica:

„Ritmul nu este cel dorit. Am câteva rezerve că vor reuși să recupereze termenul, iar dacă nu, vom sancționa. Proiectul trebuie finalizat anul acesta.”

Chiar dacă viceprimarul Tarcea declara că proiectul trebuie finalizat în 2021, acum putem spune că trebuia. Baza nu a fost terminată, iar în 12 februarie 2022, edilul a povestit la radio despre un nou termen de finalizare – sfârșitul lunii iunie:

„Avem 3 proiecte care sunt în întârziere, sunt proiecte mai vechi pe care le-am mai avut în întârziere, despre care tot am mai povestit, este vorba de baza sportivă de la Terenuri, bază sportivă care ar fi trebuit să fie gata încă de anul trecut; nu s-a întâmplat acest lucru. În acest moment suntem la 80% grad de realizare, deci mai sunt încă 20% de realizat. Un nou termen avansat de către constructor, după ce a făcut toate evaluările, este sfârșitul lunii iunie al acestui an.

Dacă își păstrează aceeași mobilizare, pe care au avut-o în ultimele luni, lucrurile ar trebui să se finalizeze la sfârșitul lunii iunie, astfel încât clujenii, mănășturenii, și, după aceea, toți clujenii să se poată bucura de o nouă bază sportivă. Deja lucrurile prind contur, sunt arbori plantați, sunt aparate de fitness montate, este gazon montat deja pe anumite zone, dar încă mai sunt anumite zone de clarificat și de modernizat acolo.”



ULTIMA ORĂ

  • Acum 27 mins Din oras
    EMIL BOC CEL DUR ŞI DREPT (când nu e cazul). Deşi INS a anunţat de o săptămână că nu vor mai fi amendaţi românii care nu s-au recenzat, “din cauze obiective sau subiective”, acesta s-a hărnicit să-i amendeze pe clujeni
  • Acum 1 hour Politica
    N-AVEAŢI DE LUCRU? VĂ DĂ GUVERNAREA BIROCRAŢIE LA TOT CARTIERUL: Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună
  • Acum 4 hours Eveniment
    169 de inele de peste 6.500 de ani vechime au fost găsite de arheologi pe traseul Autostrăzii A3
  • Acum 5 hours Sport
    Clubul de fotbal Universitatea Cluj își ia rămas bun de la Nea Titi
  • Acum 5 hours Din oras
    Bunic lovit pe trecerea de pietoni. Ar fi trecut pe roșu
  • Acum 18 hours General
    NESIMȚIRE BUGETARĂ: Marinela Marc și-a propus să viziteze toată Europa, fără să scoată un leu din buzunar. Limba engleză ar fi singurul impediment
  • Acum 18 hours In vizor
    VINE BOC, SAU ARE SĂ-I PUTĂ? Khetane a invitat azi întreg Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la festival
  • Acum 21 hours Sanatate
    Criză de VACCINURI pentru copii, la Cluj. Cel HEXAVALENT lipsește cu TOTUL. DSP Cluj așteaptă dozele de la minister
  • Acum 21 hours Analiza
    10 ani, 16 miniştri şi 942 de km de autostradă. 58,875 kilometri de autostradă pe cap de ministru. 5,9 kilometri pe an. 490,625 metri pe lună. Melci să fi fost şi se târau mai mult
  • Acum 23 hours Sanatate
    Rata infectărilor cu Covid-19 a scăzut ușor la nivelul judeţului Cluj. Aşteptăm să ajungem cu datele procesata la intervalul post Untold
  • Acum 24 hours Politica
    Grindeanu anunţă licitaţia pentru 20 de trenuri electrice prin PNRR. Rutele leagă Cluj-Napoca de Oradea, Brașov, Alba-Iulia – adică ce era cât pe ce să “OSĂ” avem prin promisiunile electorale ale “Alianţei Vestului”
  • Acum 1 day Rautacisme
    Octavian Berceanu, acest “Ştefan Pescăruş” al Untold, laudă organizatorii NESIMŢITOTECII că au făcut rapid curat în urma lor. Adică şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale
  • Acum 1 day Politica
    PSD a prezentat în coaliție un sistem mixt de reglementare a prețurilor la energie electrică și gaze
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE