De cartier

Când parkingurile sunt în delăsare, Tarcea amenință cu demolări de garaje: „Le-am dat și o somație, un ultimatum”

Viceprimarul Dan Tarcea și-a exprimat nemulțumirea în privința modului în care a fost realizat proiectul la parkingul modular Rebreanu, dar a ținut să precizeze că politica de demolare a garajelor va continua: „Cert e că vom continua cu demolarea garajelor și în 2020”, a amenințat Tarcea. În condițiile în care parkingurile promise de Primărie în cartierul Mănăștur sunt realizate în proporție de cca 40% la nivel de fundație, adică sub nivelul pământului, iar termenul de finalizare pentru o parte dintre acestea este vara anului 2020, Primăria face ce știe mai bine: demolează garaje. 

În privința mult lăudatului Parking Rebreanu, acesta s-a blocat la nivel de proiectare, adică înainte de a începe.

Oricum, proiectanții, adică cei cu care Primăria a decis să colaboreze, sunt responsabili. Dar nici acest aspect nu reprezintă un impediment pentru administrația locală de a-și duce la îndeplinire singura politică în care s-a specializat: cea a demolării garajelor existente. 

Astfel, după ce numai în zona Rebreanu au fost demolate cca 500 de garaje, parkingul s-a și blocat în faza de proiectare:

„Proiectanții de la parkingul de pe Liviu Rebreanu, în zona aceea învecinată cu Interservisan, nu au predat la timp și complet ceea ce le-am solicitat. Le-am dat și o somație, un ultimatum. În condițiile în care nu ne vor prezenta proiectul cât mai repede, vom rezilia contractul cu acești proiectanți”, a amenințat viceprimarul. 

Parkingul Rebreanu 2-4 trebuie să fie unul modular, realizat pe o structură uşoară, pe o suprafață de teren de 3.500 mp. 

Deși viceprimarul și-a manifestat nemulțumirea în privința modului în care decurg lucrările la nivel de proiectare al noului parking, Tarcea a ținut să precizeze că demolarea garajelor va continua: 

„Cert e că vom continua cu demolarea garajelor și în 2020. Primele garaje care vor fi demolate sunt circa 352 de garaje din zona Între Lacuri. S-au trimis deja și somații, până în 2-6 martie, oamenii au timp să își ridice garajele benevol, altfel vom interveni cu RADP și vom recupera banii pentru lucrările de demolare de la cel în cauză. Acesta va pierde și dreptul de a primi automat un loc de parcare în locul garajului demolat”, a explicat acesta. 

Din păcate, administrația clujeană continuă să mizeze pe măsuri punitive în contextul în care lucrările la realizarea noilor parkinguri, precum sunt cele din Mănăștur, demonstrează capacitatea administrativă redusă de încadrare în termenii fixați inițial. 

în imagine: parking Mogoșoaia 9

CITEȘTE ȘI: Parkingul de pe Mogoșoaia 9, cu termen de finalizare august 2020, este încă sub nivelul solului

De altfel, singurul parking realizat în ultimul deceniu de Primărie este Parkingul Negoiu, început în 2013 și finalizat în 2018. Anul trecut, în 2019, administrația locală nu a reușit să inaugureze nici măcar un singur parking din cele promise. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *