Rautacisme

Când nu se face că plouă, de pe Rectoratul UBB cade zăpada, chiar și în luna martie!

UBB-ul, odată o universitate care a conferit Clujului renume și ștaif academic, a rămas, după Revoluție, în urma faimei pe care și-a construit-o în timp, renumele luând-o cu mult înaintea numelui actual, sinonim cu o fabrică de diplome care scoate șomeri pe bandă rulantă, tineri instruiți slab sau pentru cu totul altceva decât cere piața muncii. 

O dovadă că UBB-ul este în urma vremurilor, din păcate, de mult apuse, dar și a timpurilor prezente pe care le trăim, este ilustrată într-o fotografie postată pe Facebook de un profesor clujean care a sesizat faptul că, deși suntem în luna martie (și deja temperaturile sunt primăvăratice și nu a mai nins de două luni), „pe clădirea Rectoratului UBB ce-o fi? Programul managerial?”

Conducătorii UBB, în luna martie, încă ne mai atenționează pe clădirea centrală a Universității că „cade zăpada!” (sic!). Asta, probabil, pentru ca să  nu ne dăm seama că de fapt universitarii clujeni se fac că plouă în general și în special în ceea ce privește calitatea învățământului pe care-l păstoresc, a doctorilor care în curând vor depăși numărul licențiaților, a licențelor și a doctoratelor plagiate, în privința prăpastiei imense dintre societatea actuală și oferta învechită de învățământ a UBB-ului. Cu excepțiile de rigoare, desigur.

După cum se vede în imagini, afișul că „cade zăpada” este legat cu bandă alb-roșie, un fel de șnur de mărțișor, așadar, fiind adaptat pentru toate anotimpurile și ocaziile. 

Un proverb românesc spune că omul universitar își face primăvara afiș că „cade zăpada” și iarna se face că plouă, cum s-a întâmplat, în această iarnă, în cazul Facultății de Litere din cadrul UBB, unde vajnicii universitari s-au apucat să schimbe centrala termică exact când a venit frigul, oprind mai apoi cursurile, după ce Ziar de Cluj a sesizat că studenții îngheață în săli, în condiții inumane. 

„Ferește-te de trecut, să nu cadă peste tine în viitor…”, este concluzia tristă a profesorului care a postat imaginea cu decrepitudinea UBB-ului, pe pagina sa de Facebook. Trecutul la UBB a început de ieri să cadă, câte-un fulg, c-așa-i la stat, dai un ban, și-ți iei licența, și-apoi și un doctorat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *