Editorial

Când autoritățile fac greșeli în pandemie, cei care plătesc sunt oamenii

Direcția de Sănătate Publică Cluj s-a remarcat prin absență în ultimele 2 luni, cât timp România s-a aflat în stare de urgență cauzată de pandemia de coronavirus. DSP a prins azi din nou glas, și asta doar pentru a transmite informații despre o campanie ce se derulează la nivel național:« Și un deces prin cancer e prea mult! Protejează-ți sănătatea ta și a celor din jur!».

O campanie foarte bună, dar care vine două luni prea târziu. Aceste informații și această implicare a celor de la DSP Cluj trebuia făcută în primele zile ale pandemiei. De fapt, campania a debutat pe 1 mai și ține până la sfârșitul lunii. E bine că nu am aflat despre ea la final, tot mai e o săptămână până în 31 mai. Atât de mult contează pentru autoritățile centrale și locale protejarea bolnavior oncologici încât informațiile ajung în presă abia la finalul campaniei.

Scopul asumat al campaniei este protejarea sănătății pacienților oncologici în perioada pandemiei COVID -19 și conștientizare a persoanelor cu afecțiuni oncologice în ceea ce privește riscurile acestora în cursul pandemiei COVID-19. Oare cei de la DSP nu au auzit că pandemia a deputat în martie? Atunci nu a reprezentat o prioritate sănătatea pacienților bolnavi de cancer? 

Prin comunicatul transmis, DSP recunoaște că numărul românilor care suferă de această boală este tot mai ridicat. Și atunci, dacă adresabilitatea acestor informații era atât de mare, de ce au așteptat DOUĂ LUNI să demareze o astfel de campaniei. Acum, ar fi trebuit să vină în fața noastră, a presei, să ne spună cum au reușit ei să apere bolnavii cronici în această perioadă când accesul lor la servicii medicale s-a făcut tot mai greu. Să vină cu explicații pentru cazurile de îmbolnăviri din centrele de dializă, din Institutele Oncologicie, dar și din celelalte spitale. De ce spitalele din România au devenit focare de infecție? Unde erau atunci DSP-urile cu informările lor? 

Pacienții oncologici au fost printre cei mai afectați în această perioadă când spitalele au fost transformate în spitale dedicate pacienților cu COVID-19, iar tratamentele și internările au fost suspendate. Acest interes brusc pentru pacienții oncologici este o bătaie de joc. Timp de două luni atât ei cât și medicii au căutat soluții pentru a se proteja de infecția cu coronavirus și a ține cancerul sub control. Unde era DSP Cluj cu informările lor atunci când pacienții oncologici stăteau înghesuiți în ploaie și vânt în fața Institutului Oncologic? Unde erau campaniile și înformările când zeci de pacienți internați la Institutul Oncologic din Cluj au fost depistați pozitiv cu coronavirus. Reacțiile acestea care vin mult prea târziu nu fac decât să dovedească încă o dată modul neprofesionist în care unele instituții ale statului au comunicat în această perioadă de pandemie. Lipsa de reacție și lipsa informațiilor au pus în pericol bolnavii de cancer. Credeți că aceștia vor aprecia o campanie care vine două luni prea târziu?

În timp ce așteptăm ca cineva să își asume răspunderea pentru cazurile celor care s-au îmbolnăvit în spitale, pentru bolnavii care nu au mai avut acces la tratamente, pentru personalul medical lăsat fără echipamente de protecție, DSP Cluj vine cu prima comunicare de la debutul pandemiei în care ne roagă să îi informăm pe pacienții oncologici cum se pot proteja în fața COVID-19. La Institutul Oncologic din Cluj s-au îmbolnăvit de coronavirus 21 de pacienți și șase cadre medicale. Aceasta este dovada că această campanie de informare vine mult prea târziu.

Dacă reacția Direcției de Sănătate Publică este atât de târzie, ce așteptări am putea avea de la alte instituții ale statului? Nu e de mirare deci că la debutul pandemiei când semnalam faptul că numărul celor veniți din zonele roșii va fi mult mai mare decât al locurilor de cazare pregătite, autoritățile păreau să creadă că vreau doar să îmi găsesc subiecte. Ulterior s-a dovedit că aveam dreptate, doar că nu eu trebuia să mă gândesc la acest scenariu. Apoi autoritățile au fost din nou depășite când 2000 de români s-au înghesuit, fără a respecta nicio măsură de protecție, pe Aeroportul din Cluj. Toate aceste ”scăpări” ale autorităților au pus în pericol viața cuiva. Când vine nota de plată, oare vor plăti ei, sau tot noi, cetățenii? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *