In vizor

Canalizarea din Floresti da pe dinafara la fiecare ploaie mai serioasa. Autoritatile arunca pisica dintr-o curte in alta

La fiecare ploaie mai serioasa in care precipitatiile depasesc 30 de litri pe metru patrat canalizarea comunei Floresti da pe dinafara. Acest fapt determina locuitorii din anumite zone ale comunei  sa umble prin apa de jumatate de metru pentru a ajunge acasa. Oficialitatile sunt legate de maini si de picioare negasind pana in prezent nicio solutie viabila. Pisica moarta este aruncata dintr-o curte in alta, dar de cele mai multe ori ajunge in canalizare, iar aceasta da pe dinafara de fiecare data.

Zilele trecute mai multi locuitori ai comunei au postat pe o retea de socializare imagini cu dezastrul produs de ploile cazute. Cantitatea de apa a fost de 38l/mp fapt ce a determinat revarsarea canalizarii pe strada. Unul dintre  principalele motive pare sa fie nerespectarea de catre dezvoltatorii imobiliari  a avizelor de constructie. Primaria nu are ce le face.

„Avem foarte multe cazuri in care scurgerea apelor pluviale se face direct in canalizare. Constructorii au facut economie si nu au dezvoltat si o retea de canalizare pentru ape pluviale. Acest lucru face ca de fiecare data cand ploua mai tare sa  avem revarsare a canalizarii pe strazi. Singura solutie este ca  dezvoltatorii sa respecte intocmai certificatul de urbanism si sa construiasca o retea de canalizare special pentru colectarea apelor pluviale. Nu am mai avea probleme de strazi inundate. De ceva vreme am introdus canalizari paralele pentru ape menajere si ape pluviale pe strazile aflate in domeniul public, insa nu putem sa intervenim pe strazile private din interiorul ansamblurilor de locuinte. In mare parte aceste stazi private au canalizare comuna atat pentru apa de ploaie cat si pentru apa menajera”, a declarat un oficial al Primariei Floresti.

Pe de alta parte reprezentantii Companiei de Apa Somes considera ca principalul motiv pentru revarsarea canalizarii din zona de vest a municipiului Cluj-Napoca este neglijenta locuitorilor.

„In ultimii ani s-a intervenit pentru decolmatari in reteaua de canalizare a comunei Floresti, iar rezultatul a fost un adevarat dezastru. Am gasit in caminele de scurgere de la servetele si produse nedizolvabile in apa, pana la roti de masina, moloz fierbeton si in special seu de animale. Sunt multi crescatori de animale in zona care atunci cand sacrifica un animal arunca resturile in canalizare. In timp seul de animal se depune pe peretii conductelor de scurgere micsorandu-le diametrul”, a afirmat Lucian Croitoru reprezentant al Companiei de Apa Somes.

Smecheria dezvoltatorilor imobiliari consta in  faptul ca pentru reducerea costurilor de constructie au  realizat o singura canalizare pentru mai multe imobile, iar evacuarea apelor menajere se face cu ajutorul pompelor.

„Cele mai multe pompe pentru apele menajere din Floresti nu pot face fata unui volum mai mare de apa, fapt care determina refularea canalizarii. Noi am refuzat sa primim de la constructori in administrare  pompele  pentru ca nu corespund standardelor. Majoritatea ansamblurilor imobiliare au in aviz de exemplu 3 sau 4 pompe, si de fapt in realitate functioneaza una, maxim doua”, a declarat  reprezentantul Companiei de Apa Somes.

O solutie care ar putea rezolva in parte problema apelor pluviale ar fi crearea de  bazine de  colectare cu praguri, care in caz de ploi abundente sa se reverse in paraiasele din zona. Deocamdata totul este in stand by pana la urmatoarea ploaie, cand locatarii comunei  vor avea nevoie din nou de barca sau cizme de cauciuc pentru a ajunge acasa. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version