Editorial

Cam scump iluminatul public pentru câți au fost spulberați pe trecerile de pietoni în Cluj-Napoca!

Un clujean, pe numele său Szollosi Alexandru sesiza în anul de grație 2007, luna octombrie, ziua a doua, pe site-ul domnuleprimar.ro, că trecerile de pietoni din Cluj-Napoca sunt prost iluminate și că, din cauza acestui fapt, se pot produce accidente. Că, din cauza acestei proaste iluminări a trecerilor de pietoni, șoferii îi văd pe pietonii angajați în trecerea acestora numai în ultimul moment.

Harnicul primar al municipiului de la acea dată, a răspuns sesizării, așa cum numai primarul de care se bucură și azi Clujul-napoc, respectiv Emil Boc, ar fi putut-o face – prompt, nițel dincolo de subiect și cam din vârful buzițelor (io-te și la “maestrul” acesta, cu ce-mi ocupă mie timpul!):

“La unele treceri de pietoni s-au instalat avertizoare luminoase pentru suplimentarea semnalizării clasice. Acțiunea este în curs de derulare.”

Primarul mai trebuia să-i spună cetățeanului și care mai este rata de schimb la cursul promisional al “în cursului derulării”, că suntem în 2017, zece ani mai târziu, iar problema trecerilor de pietoni prost iluminate din Cluj-Napoca este fix în același curs de derulare.

Păi, ori suntem ardeleni și ne reflectăm și-n oglindă cu 5 minute întârziere, ori extrem de nesimțiți!

Eh, cine are să se întrebe, peste ani, câți pietoni au fost călcați în municipiul Cluj-Napoca în ultimii 10 ani din cauza proastei iluminări/semnalizări/amplasări a acestora?

Numai în ianuarie anul acesta o femeie de 70 de ani a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni din Piața Gării – aia amenajată și răs-amenajată timp de aproape două mandate de Emil Boc. Și, care-i problema – vor sări toți țucălarii lui Boc să-ntrebe (anonim, așa cum le șade bine țucălarilor), precis a sărit femeia în fața mașinii.

Nu, stimați complici, trecerea aceea de pietoni, e prost amplasată. Vizibilitatea este parțială. Este atât de tembel concepută (de către niște tembeli, firește) încât, dacă vii de pe pod, ești obligat să oprești la trecere oarecum virat la dreapta și nu vezi pietonii ce vin de pe pod. Dacă vii de la Gară, nu-i vezi pe cei care vin din spate. Poate, în loc să-l pune să măture la bordură pe sinecuristul Șurubaru, promisionarul Boc l-ar putea pune ca, de mânuță cu pensionarul de lux Bonțidean, să găsească o soluție despre unde ar trebui să fie amplasată acea trecere de pietoni.

Poate se găsesc anul acesta soluții de iluminat/avertizat/amplasat trecerile de pietoni din Cluj-Napoca. În așa fel încât să nu mai citim, aproape lunar, că o mamă, un copil, un soț șamd au fost spulberați din cauză că un șofer poate prea grăbit (mai ales după ce a scăpat dintr-un dop de trafic marca Boc) nu i-a văzut pe trecerea de pietoni pe care acum zece ani Emil Boc o promitea semnalizată, că nu promitea de la el.

De ce am pomenit despre complicii lui Boc? Că sunt în zece ani de la ultima sa promisiune de facem, dregem, praf culegem (să fie bine, să nu fie rău, excelență), câteva zeci de cazuri de accidente pe trecerile de pietoni din municipiul Cluj-Napoca dintre care câteva soldate cu decesul victimelor. Numai în prima jumătate a anului 2012 Poliția clujeană anunța 18 accidente pe trecerile de pietoni din Cluj-Napoca!

Dar “muncipiul”, cu complicitatea cetățenilor săi care votează, trăiește în aburul unor TOP-uri contrafăcute, în care Clujlu-napoc este pe locul I sau II, sau primele zece din țară, lume, Galaxie, la calitatea serviciilor, printre care și iluminatul public pe care am citit, cu stupefacție, că am plătit zece milioane de euro numai între anii 2009 și 2016! Ca să vă faceți o idee cu privire la dimensiunea complicităților voastre cu un primar din ce în ce mai mincinos, numai anul trecut, în noiembrie, în numai cinci zile, trei pietoni au fost accidentați pe trecerile de pietoni de pe B-dul 1 Decembrie 1918. Aproape ziua și pietonul.

Dar Emil Boc este cel mai bun prima ar municipiului din ultimii 25 de ani, în fond, nu putem să-l comparăm decât cu Gheorghe Funar, alt primar cel mai bun la vremea lui din ultimul deceniu – că și pe acela înțelepciunea mațelor l-au înțepenit în funcție 12 ani.

De ce e cel mai bun?

Că vă dă mititei și Untold la tot hipsterul?

Că vă dă gratuitate la tot pensionarul?

Că vă dă “Vegeta” și coznac de două ori pe an la 30.000 de amărâți ai Clujului-napoc? (cam mare procentul de 10% amărâți cu mâna întinsă la așa un oraș de 5 stele, nu?!)

Dar ce o să vă faceți în seara în care venind cu mititelu-n gât de la o chermeză din Centrul orașului, sau fredonând bumptzy-bumptzy de la Untold, sau chiar când vă dați jos din gratuitul mijloc de transport în comun cu pachețelul de “Vegeta” și cozonac în brațe, vă spulberă unul pe trecerea de pietoni în curs de semnalizare, prin bunăvoința lui Emil Boc, încă din anul 2007?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *