Din oras

Calvarul de pe Ferdinand continuă: 6 luni de șantier, cu pietoni printre mașini și trotuare impracticabile

Scris de 417

Se fac șase luni de la transformarea celei mai mari artere din centrul Clujului în șantier. Nici ziua de 1 Decembrie, nici alte asemenea motive nu au făcut ca șantierul să se apropie de final: din contra, pietonii continuă să-și facă loc printre autoturismele aflate în trafic, iar șantierul continuă… pe loc. Muntele de moloz din imagine confirmă acest lucru. 

Desigur, poate cei care au resimțit cu adevărat pagubele imediate ale unei asemenea nefăcute pe bani europeni au fost cei care au magazine în această zonă, astfel încât clienții acestora nu au acces la spațiile comerciale. 

În toamnă, atunci când vremea era încă favorabilă, edilul clujean a făcut câteva vizite de imagine, dar acestea nu le-au inspirat încredere nici clujenilor, nici angajaților de la firma Diferit care trudesc aici doar atunci când vremea le permite. 

Fondurile europene sunt bune, dar transformarea străzii Regele Ferdinand în șantier, exact atunci când anul școlar a început, ei bine, această găselniță s-a dovedit a fi cu adevărat păguboasă. 

Traficul este gâtuit, autobuzele abia și-au reluat traseul Gară-Mănăștur, iar pietonii sunt cei care resimt din plin proiectele municipalității pe propria piele.

Din păcate, numai de siguranță în trafic nu poate fi vorba în asemenea condiții. Pietonii sunt forțați să-și facă loc printre mașini, iar asta întrucât prioritatea acestui șantier nu a vizat trotuarele. Cu un singur trotuar pe sens inaugurat, șantierul de pe strada Ferdinand continuă să le dea bătăi de cap clujenilor. 

„Cunoscând forța constructorului, care a operat la Podul N, cred, dar repet, cred, că la 1 Decembrie să avem lucrările gata. Termenul, intr-adevăr, este de 11 luni. Dar am prioritizat și am cerut lucrări maxime pe Ferdinand. Am cerut o recalibrare și intensitate maximă a lucrărilor. 

Se complică lucrurile, pentru că trebuie făcută și o rețea pluvială.

Benzile de circulație vor alterna.

Iar incepând cu 1 Decembrie să fie toată strada la nivel de carosabil dată în folosință.

Trotuarele vor rămâne in lucru”, declara Emil Boc în august 2019.

.CITEȘTE ȘICalvarul de pe Ferdinand continuă. BOC: „Ne cerem scuze ANTICIPAT clujenilor… Voi monitoriza de aproape acest șantier”

Iar dacă trotuarele rămân în lucru, pietonii sunt nevoiți să circule printre mașini. Fără o minimă siguranță în acest sens. 

Despre forța constructorului, firma Diferit, putem spune că Primăria a colaborat în multe rânduri cu aceasta, mai ales la Podul Traian, o lucrare care a fost recepționată cu 6 luni întârziere. 

CITEȘTE ȘIMolnar Piuariu, strada DIFERITă: modernizarea de 1 MILION DE EURO, realizată de aceleași firme smart

Prin urmare, clujenii trebuie să mai aștepte încă o jumătate de an pentru a circula pe trotuarul de pe strada Ferdinand. 

Cei care se vor bucura cu adevărat de încheierea lucrărilor vor fi turiștii și festivalierii care vor veni în Cluj din luna august. 

Până atunci însă, clujenii n-au decât să rabde. 

Iar asta întrucât șantierul a amorțit.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 5 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 8 hours In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 9 hours General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 21 hours Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
  • Acum 1 day Politica
    Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste
  • Acum 1 day In vizor
    Consiliul Elevilor Cluj cere demisia directoarei care a angajat un fost interlop să predea copiilor: ”Lipsă de empatie față de elevi”
  • Acum 1 day Vocea ta
    IEȘIREA DIN CRIZA IZOLĂRII POST-COVID. Mircea Miclea: ”Creativitatea și inovația necesită proximitate (…) trebuie să începem să ne refacem coeziunile, acelea pe care le putem reface, cu niște prieteni foarte buni, cu vecinii, cu familia”
  • Acum 1 day In vizor
    VREUN CUMĂTRU POLITIC AR AVEA DE VÂNZARE NIȘTE mobilier și echipamente digitale pentru laboratoarele de informatică din școli. De 1 miliard de euro ar avea pe ce să se adune praful, că nu sunt și bani pentru formarea profesorilor și pentru mentenanța echipamentelor
  • Acum 2 days Politica
    PE SURSE: Gabriela Firea, pe primul loc în sondajele comandate de PNL privind intenția de vot la Capitală, la peste 10 procente de ceilalți posibili candidați. Ilie Bolojan, testat de liberali în sondajele pentru București
  • Acum 2 days Jos palaria
    SOLIDARITATE PE CARE AM DORI SĂ O VEDEM ȘI ÎN TRIBUNE: ”U” Cluj se alătură CFR-ului pentru a-l ajuta pe fiul grav bolnav al unui fost fotbalist din Gruia
  • Acum 2 days In vizor
    NOUTĂȚI ÎN CAZUL DROGURI DISIMULATE ÎN CAFEA: Simon Selouk, un israelian judecat în România pentru trafic de droguri via Columbia, a fost asociat în afaceri cu finul lui Liviu Dragnea, cu un mason de rang înalt și cu un șef din Securitate. Acesta este cercetat și pentru pornografie infantilă
  • Acum 2 days Politica
    DUPĂ VIZITA COMUNĂ LA ION CEBAN, considerat de americani omul Moscovei, Vasile Dîncu îi dă și un brânci către președinție lui Marcel Ciolacu: ”Are toate atributele”
  • Acum 2 days PubliNews
    Primul concert de colinde pentru bunicii săraci din Gherla
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE